ce-am mai citit fain

ce-am mai citit fain

De |2018-08-27T16:18:12+00:0027 august, 2018|Categorii: ce mai văd și mai citesc|Etichete: , , |2 Comentarii

Las lucrul la ce scriu acum ca să zic două vorbe despre ce am citit în ultima vreme și mi-a plăcut tare, pînă le am proaspete în cap. Practic, după cum se vede și în poze, le-am citit la mare, că de atunci doar am început două cărți, nu am apucat să le și termin fiindcă, vorba lui cumnatu-meu, eu scriu, nu citesc, băi.

Pădurea întunecată, Nicole Krauss. Îmi doream să o citesc încă de cînd citeam Iată-mă, a lui Safran Foer, fostul ei soț. Cele două cărți au fost scrise de cei doi parteneri în timpul rupturii lor, iar pentru mine, ca scriitor în primul rînd, a fost o mare curiozitate să văd ce anume s-a născut și pe partea cealaltă dintr-un eveniment de viață atît de important. Despre Iată-mă am scris aici. Pădurea întunecată, cu un titlu luat din Infernul lui Dante, este o carte excelentă, multipremiată, bestseller în State și lăudată de tipi precum Philip Roth.

Povestea urmărește în paralel destinul a doi evrei americani, o romancieră aflată într-o criză a căsniciei și obsedată de hotelul Hilton din Tel Aviv și de Kafka și un avocat celebru, aflat într-o criză existențială, cu care împarte nu doar camerele hotelului și abandonarea familiilor în modul cel mai brusc cu putință, ci și o o poveste dantescă, descendentă, care îi duce în locuri complet neașteptate pe fiecare dintre ei.

Cel mai mult mi-a plăcut recuperarea și salvarea unui Kafka posibil, poate chiar probabil, care se întîmplă în partea a doua a cărții. Dar și nenumăratele rînduri despre evreitate, pe care, personal, o găsesc fascinantă (de exemplu, am aflat ce cred evreii că a făcut Dumnezeu în cea de-a șaptea zi).

O super recomand, o găsiți aici.

Animal pe moarte, Philip Roth. Cu cărțile lui Roth am o relație de mare iubire, de la prima carte citită, în urmă cu multă vreme, (și care era Complexul lui Portnoy),pentru felul în care spulberă prejudecățile literaturii și onestitate crudă a scriiturii. Iar Animal pe moarte se înscrie perfect.

Sigur că o carte care tratează bătrînețea cum e asta, citită după moartea lui, m-a înduioșat teribil. Este povestea unui profesor universitar, o celebritate culturală, care își părăsește familia pentru a-și trăi viața în libertate, cu un traiect de vînător de foste studente foarte bine pus la punct și care, spre finalul vieții lui, face o pasiune dementă pentru cea mai exotică dintre ele, încercînd să păcălească degradarea bătrîneții și iminenta moarte piezîndu-se în trupul ei tînăr. Începutul mi-a amintit de Povestea tîrfelor mele triste, a lui Marquez (sper că ați citit-o!), însă de la jumătate încolo, povestea capătă cu totul alte dimensiuni. Ce mi-a plăcut foarte tare este felul în care Roth construiește relația profesorului cu fiul lui, care îl detestă pentru viața libertină în numele căreia l-a sacrificat, dar care reproduce destinul tatălui și nici măcar nu vede asta, ba își găsește justificări ce par rizibile din exterior pentru a își scuza derapajele din căsnicie.

Am văzut că a fost ecranizat, cu Penelope Cruz și Ben Kingsley în rol principal, prin 2008 parcă, sub numele Elegy, mi-am propus să-l caut și să îl văd.

Îți poți imagina bătrânețea? Sigur că nu poți. Eu n-am putut. N-aș fi putut. N-aveam habar ce e aia. Nici măcar o imagine falsă. Nimic. Și nimeni nu-și dorește să se întâmple altfel. Nimeni nu vrea să înfrunte ceva de genul ăsta înainte de a-i vedea vremea. Cum se vor petrece lucrurile? 

Super recomand, de asemenea. Din cîte am înțeles, se mai găsește pe ici, pe colo, prin cîte o librărie răzleț, căci editura a epuizat tirajul.

O mie și una de nopți, Mario Vargas Llosa.

Aidoma vieții, literatura bună nu se astâmpără nicicând: ea evoluează, se adaptează, se reînnoiește și, fără a înceta să fie aceeași, e mereu alta, cu fiecare epocă și cu fiecare cititor”.

Despre Llosa cred că am mai zis că e una dintre marile mele pasiuni, iar cartea asta neașteptată, o versiune proprie, minimalistă, pentru teatru, a celebrei O mie și una de nopți mi-a adus dublă plăcere, fiindcă m-a aruncat în anii copilăriei cînd să citesc povești nemuritoare din toate culturile lumii era una dintre cele mai mari bucurii ale mele. Încă îmi amintesc frînturi din ele. Plus că mi-a făcut o poftă mare să recitesc O mie și una de nopți, dar și alte povești, poate că vreodată o să îmi iau o vacanță în care să citesc numai și numai basme.

Piesa a fost jucată prima oară la Madrid în 2008, cred, și, de atunci, în multe colțuri din lumea asta. E altceva decît romanele cu care ne-a obișnuit Llosa, dar un altceva absolut superb.

Recomand tare.  O găsiți aici.  

(LE, mi-ați zis că nu e în stoc, am întrebat la ei și e comandată de la editură, ajunge în stoc mîine-poimîine)

Despre autor:

Clickul pe care îl daţi e fierăstrăul cu care faceţi sternotomia mea. Îmi deschideţi pieptul şi umblaţi pe dinăuntru prin mine. Umblaţi uşor, rogu-vă, că mă doare. Nu atingeţi, nu zgămâiaţi, nu etichetaţi. Nu parcaţi pe aortă, nu scuipaţi. Nu vă urcaţi încălţaţi cu cizmele pline de noroi. Mulţumesc.

2 Comments

  1. dani 30 august 2018 at 16:07 - Răspunde

    Gasesti filmul pe Netflix (sper sa mai fie). Prestatia lui Ben Kingsley mi-a placut foarte mult.Am comandat si cartea si de-abia astept sa o citesc! Multumesc pt recomandari!

  2. O admiratoare. 4 septembrie 2018 at 22:16 - Răspunde

    🙂 frumos. mersi.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: