în care frumusețea e oarbă ș-oloagă

în care frumusețea e oarbă ș-oloagă

De |2018-10-16T11:15:38+00:0016 iunie, 2014|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , , |56 Comentarii

Dar ce frumoasă e, are și tatuaj…, a comentat o doamnă mai în vîrstă la fotografia mea, pusă de un critic literar pe pagina dînsului. Iar mie mi-a sunat aproape a insultă. Dacă aș fi fost o femeie urîțică, cu ochelari și părul prins în coadă de cal cu elastic de borcan, poate aș fi trecut drept o intelectuală demnă de a fi luată în seamă. Dar cu fața asta… și pe deasupra am și tatuaje, chestiune aproape inacceptabilă cultural în anumite cercuri sofisticate și elitiste. Zău, pe cine vreau să păcălesc că am ceva de spus cînd arăt așa? Femeile ca mine stau în dreapta vreunei mașini negre sau conduc decapotabile în drum spre magazine de lux.

Prejudecata asta nu vine din neant. Există un număr relativ mic de femei tulburător de frumoase și de deștepte în același timp. În general, calitățile sunt bine împărțite, ca să ajungă la toată lumea. De fapt, lucrurile sunt extrem de simple. Ne naștem codați genetic să ne perpetuăm specia și adeneul. Treaba noastră primară pe lume nu e să scriem cărți, să călătorim, să cercetăm, să facem shopping și să ne invidiem unii pe alții, ci să ne ducem specia mai departe. Să procreăm. Ca să procreezi, trebuie să te împerechezi. De preferat, cu cineva cît mai aproape de ideal, astfel încît copiii pe care îi faci să fie cît mai perfecți, din punct de vedere genetic. Puternici, sănătoși, ca să poată supraviețui. Informația asta e înscrisă în genele noastre din vremuri imemoriale, atunci cînd nu aveam posibilitatea să alegem cîți copii vrem să facem, ci nășteam mulți, dintre care supraviețuiau doar cei puternici. Acum, ca să atragi pe acel cineva, trebuie să fii într-un fel: fie frumos, fie deștept, colorat, haios, cu moț, coconeț sau măcar albastru. Cînd te naști frumos, e cel mai simplu. Suntem atrași instinctiv de frumos, de simetric, de armonios. Ești frumos, ai rezolvat din start treaba pentru care ai venit pe lume. (Sigur, nu toți oamenii se împuiază, nu toți știu că ăla e rolul lor pe lume, nu toți vor să o facă, însă în codul nostru genetic acesta este înscris a fi țelul nostru primar, ceea ce e destul de logic, dacă stai să te gîndești că dacă nu era așa se ducea omenirea de rîpă încă de la homo erectus încoace, că își băgau ăia picioarele în ea perpetuare a speciei și se termina lumea la ei, gata.)

Cînd ești frumos, nu trebuie să te mobilezi și pe interior, că ești deja amenajat impecabil exterior, e inutil efortul. Iar în epoca noastră, descoperirea asta a revoluționat lumea. Femeia care s-a prins la vreme că atributele ei fizice îi pot aduce bunăstarea, liniștea, adică bărbatul dorit cu cardul la el, s-a scos pe viață. Nu are nevoie să meargă la școli, să citească vreo carte. Maximum să mai potențeze ceva, o țîță, o buză, ca să fie efectul letal. De aia e lumea plină de muieri frumoase de pică, dar îngî-îngî. Pe de altă parte, cele urîțele, sărmanele, trag de ele să aibă verb, să poată umbla la mintea potențialului partener de perpetuare din specia homo sapiens. Că doar de aia îi zice sapiens, nu? Să pună botul și la intelectuale, nu numai la frumușele.

Ca să fii frumoasă trebuie să știi că ești frumoasă. Uitați-vă bine în jur, muierile mișto care sunt și deștepte, alea nu au știut că sunt frumoase. Nu au crescut știind despre ele cît valorează mecla lor. Și instinctiv, s-au amenajat și pe dinăuntru. Nu, nu programat, nu conștient. Niciuna din noi nu se uită în oglindă și se gîndește: pffff, ce nereușită m-a făcut mama, că nu s-ar fi combinat și ea cu unul mai năltuț și cu ochiul albastru să ies și eu mai puțin urîțică, ia să îl iau pe Popper și Hegel din raft ca să agăț și eu un intelectual mai tîrziu, cu care să fac un copil un pic mai reușituț, să pun și eu umărul la dăinuirea omenirii. Nici vorbă. Dacă ești (sau te simți) urîțică atunci ești și nefericită, dacă ești nefericită, iei o carte să evadezi din realitatea asta unde ești rățușcă, nu lebădă, mai iei una și încă una și țac, nu te trezești lebădă, dar te trezești mai cultă un pic în cap și uite așa ți-au crescut și șansele de acuplare, că dacă erai și urîtă și proastă, nici dracul nu te mai lua. Sigur, tu îți spui că povestea asta cu combinatul, cu împerecheatul, e desuetă, trăim o eră nouă unde femeile nu mai au ca rol singular făcutul de copii, dar adevărul e că îți spui asta doar fiindcă ești cam singură și e mai bine să crezi asta ca să nu te deprimi de tot.

Acum, acesta fiind contextul, nici măcar nu mă pot supăra pe doamna din figura de mai sus. Cu fața asta trec drept frivolă, căci frumusețea e frivolă, nu e așa?, și nici naiba nu bănuiește că am mai mult de două rețele neuronale, și alea pe relația shopping. Din nefericire pentru mine, că dacă nu era așa eram mult mai proastă decît sunt și, deci, mult mai fericită, fac parte din categoria muierilor care nu au știu – și nici în clipa de față nu integrează prea bine – că sunt frumoase. Nu mi-a spus nimeni, iar eu nu m-am știut vedea.

Cînd eram mică, nu mi-a spus nimeni, niciodată, că aș fi o fetiță frumoasă. Mi-au zis că sunt deșteaptă, dar nici asta în față, ci ocolit, cînd se lăudau ai mei la musafiri cu notele și premiile mele. Sor-mea era aia frumoasă, am mai spus și aici. Am fost mereu tunsă scurt, băiețoasă, musculoasă, țigănoasă, ai mei nu aveau chef să îngrijească plete lungi, așa că nu mi-a trecut niciodată prin cap că aș fi o fetiță frumoasă. Apoi am crescut. În clasa a șaptea, îmi amintesc perfect scena, eram 4 fete din clasa mea în fața unei oglinzi mari. Eu eram îmbrăcată cu o fustă lungă de blugi. Ne măsuram frumusețea și nurii așa cum fac fetele în fața oglinzilor. M-au pus să îmi ridic poalele, să îmi vadă picioarele. Ce picioare urîte ai, parcă ai fi Madonna! Bleah, ce mușchi, ai picioare de băiat! Să nu mai porți fustă scurtă niciodată! De atunci am rămas cu asta în cap, am picioare urîte, nu pot purta fustă scurtă și nu am mai purtat fustă scurtă o vreme foarte lungă. Acum știu că nu e așa, dar încă îmi țiuie în cap rîsetele alea.

Apoi am început să am acnee. Mă simțeam cea mai urîtă, nu de pe planetă, ci din întreaga galaxie. Aveam cîteva colege rele ca focul care mă amărau și mai tare și îmi spuneau să mă dau cu fond de ten că sunt oribilă, așa că mă ungeam cu generozitate și nu ieșeam nicăieri fără un strat gros de fond de ten pe obraji, pe care ulterior îl înghițea răposatul, săracul. În clasa a doișpea am fost invitată să prezint balul bobocilor. Colega din spate, o domnișoară cu niște ochi verzi tiviți cu gene groase, care își deformase complet coloana din cauză că îi intrase în cap că fundul ei bombat e bunul cel mai de preț pe care îl are, și care visa să își schimbe virginitatea pe o viață îndestulată, lîngă un bărbat putred de bogat, mi-a șuierat cînd a aflat una ca asta: cum să prezinți tu Balul Bobocilor, tu nu te uiți în oglindă ce nasoală ești? M-am uitat. Iar balul ăla l-a prezentat ea.

Acneea a trecut, dar eu tot nu m-am simțit frumoasă, nici după douăj de ani încolo. Mă uitam în oglindă, mă vedeam pe mine, nu o femeie frumoasă. Pe mine și ce nu îmi plăcea la moaca mea. Cînd mi se spunea că sunt frumoasă, eram uimită și mă întrebam dacă ăla vede bine. Nu exagerez deloc. Cînd oamenii se uitau după mine pe stradă mă gîndeam că e pentru că mă știu de la televizor…

Acum știu – la nivel rațional, căci altfel, cînd mă uit în oglindă, tot rățușcă mă văd – că sunt o femeie frumoasă, nu vreau să fiu ipocrită. Știu că aspectul fizic mi-a deschis niște uși, m-a scăpat de niște amenzi în trafic și de niște prietene, dar că mi-a făcut și foarte mult rău. Frumusețea poate fi un blestem, mai ales atunci cînd nu o conștientizezi și nu știi ce să faci cu ea. Frumusețea mi-a adus lucruri îngrozitoare, de care poate aș fi scăpat dacă eram mai urîtă. Invidii. Ură. Gelozie. Singurătate. Viol. Abuz. Există și o sintagmă: singurătatea femeii frumoase. În Cea mai frumoasă femeie din oraș al lui Charles Bukowski, femeia aia încearcă să se automutileze, că nu-și suportă frumusețea și ceea ce atrage ea. În Zorba Grecul, văduva este ucisă tocmai pentru frumusețea ei. Malena… Vă amintiți Malena, nu?

Sigur că e mai bine să fii frumos decît urît, știe și Hagi că e mai bine să fie bine decît să fie rău. Dar eu nu îi sunt recunoscătoare frumuseții mele. Măcar dacă aș fi știut-o, dar așa? Cînd ești frumoasă, oamenii pun botul la carcasă, cine stă să mai vadă cum ești tu pe interior? Cînd ești frumoasă ești automat frivolă, proastă sau curvă. Iar dacă reușești să treci peste prejudecățile astea, oricum nu faci decît să sperii. Cine naiba vrea o femeie complicată, prea frumoasă ca să nu se teamă că i-o suflă altul mai bun, prea deșteaptă ca să o faci din vorbe, prea independentă ca să o poți prosti și cumpăra? Acum nu sunt modestă, doar amară. Pînă și femeile fug, că le eclipsezi și nu se mai mărită, dacă sunt singure, sau, dacă sunt combinate sau măritate, se tem că li se îndrăgostesc bărbații de tine. Mama unei colege, foste prietene, i-a zis explicit să nu mai umble cu mine că nu o să se mărite din cauza mea. Iar o fată pe care o consideram prietenă m-a șters pur și simplu din viața ei cînd am divorțat, fiindcă rămăsesem liberă și i se părea că bărbac-su e cam fascinat de mine… Bietul om.

Știu că sunt frumoasă, a început să fie evident pînă și pentru mine, dar nu mă simt. Cu atît mai mult cu cît frumusețea mea nu e una clasică, nu a fost niciodată. E un paradox cu care trăiesc. Să știu că sunt frumoasă, să trăiesc toate consecințele, bune, dar mai ales rele ale acestui fapt, însă să nu mă simt așa aproape niciodată. Uneori mă plac, am zile bune și zile rele, ca orice alt om. Îmi plac anumite părți din mine, raraeori mă plac pe de-a întregul. Nu mi s-a întîmplat încă niciodată să mă duc undeva și să mă simt ravisantă, superbă, cea mai frumoasă femeie din încăpere. Dimpotrivă. De cele mai multe ori, aproape toate celelalte femei îmi par mai bine îmbrăcate, coafate, machiate, mai slabe, mai tinere, mai frumoase. Par nesimțită că spun asta? Sunt doar onestă. Eu sunt o femeie frumoasă care nu s-a simțit niciodată frumoasă.

Pe ale mele le-am crescut spunîndu-le cît sunt de frumoase. Aia mică, atunci cînd îi spui că e frumoasă rîde și răspunde: mulțumesc, știu. Mă-sa încă nu știe cum să reacționeze la complimente și se izmenește și pare stupidă și ipocrită. Stupidă garantez eu că e.

Nu e nicio scofală frumusețea, atunci cînd nu ai cerut-o și nu știi ce face cu ea. Dar nici nesiguranța nu e mai bună.

De fapt, deși e un clișeu, fumusețea chiar vine dinăuntru. Am văzut oameni, femei îndeosebi, schimonosiți de ură, invidie, răutate. Frumusețea nu se întreține la spa, ci cu bucurie, bunătate și lectură. Strălucirea unui om vine de dedesubtul pielii.

Despre autor:

Click-ul pe care îl dați e fierăstrăul cu care faceți sternotomia mea. Îmi deschideți pieptul și umblați pe dinăuntru prin mine. Umblați ușor, rogu-vă, că mă doare. Nu atingeți, nu zgămîiați, nu etichetați. Nu parcați pe aortă, nu scuipați. Nu vă urcați încălțați cu cizmele pline de noroi. Mulțumesc.

  1. Mihaela 16 iunie 2014 at 11:53 - Răspunde

    „Sigur, tu îţi spui că povestea asta cu combinatul, cu împerecheatul e desuetă, trăim o eră nouă unde femeile nu mai au ca rol singular făcutul de copii, dar adevărul e că îţi spui asta doar fiindcă eşti cam singură şi e mai bine să crezi asta ca să nu te deprimi de tot.” ….. In primul rand ar trebui sa fie valabil si pentru barbati. In al doilea rand cred ca nu e valabil nici pentru barbati nici pentru femei. Ar insemna ca Eminescu sau Callas si-au ratat viata in care nu au facut copii? Nicidecum! Copiii sunt un mijloc de evolutie (cel mai eficient), nu un scop in sine.

    • Petronela 16 iunie 2014 at 11:59

      nu am spus nicio secundă asta. mai citeşte o dată, poate ajută.

    • omidel 27 mai 2016 at 16:14

      Cine a spus ca Eminescu nu a facut copii? A, ca nu sunt cunoscuti! asta este altceva.

  2. Adrian 16 iunie 2014 at 12:02 - Răspunde

    Hei. Iti scriu aici, ca sa nu tac.
    Cum deja multi iti scriu pe FB gudurandu-se si sperand ca si ei vor fi stiuti… de undeva. Caci altfel ar putea scrie mesaje private.

    Ti-am dat dreptate. Si mi-au incoltit ganduri cu procente apoi, pe cand inchisesem blogul… Cat la % isi dau seama, cat la % semnalizeaza asta, si cat la % din receptori (cititori in cazul asta) nu injura, nu plescaie din buze, nu iau aerul ala atotstiutor ca te-au prins si aici ca ti-ai face reclama voalata? Caci in fond „a little controversy” mareste ratingul.
    Banuiesc ca dupa stadiile de furie initiala, de realizare a situatiei mai apoi, si ulterior de lasat pe spate si mers cu valul, vin stadii in care realizezi ce au realizat ocupantii turnurilor de fildes la figurat, sau ale chiliilor la propriu 🙂
    De urat am mai ura… 😉

    un cetitoriu de pe colea

    • Petronela 16 iunie 2014 at 12:06

      say what?!

    • Adrian 16 iunie 2014 at 15:24

      hear hear 🙂
      iar imi vine sa-l citez pe un maistru de pe un santier celebru al patriei adresandu-mi-se. „domnu inginer, ma uit la dumneavoastra ca sunteti si destept si frumos… insa tata mi-a zis ca din trei decat doua intra (destept, frumos, sula mare)…
      destept tata avusese… insa vreau sa-ti zic ca orice ai face va fi un „de ce n-ai sapca, ma”. mereu mai apare un criteriu :)))))
      lupta cu glodul nu duce decat la oboseala, zic eu (fara citate). Iti urez sa ramai frumoasa si sa iti ascuti inteligenta la extrem.
      what say you?

    • Petronela 16 iunie 2014 at 15:28

      ah, eu niciodată n-am şapcă… 🙂

    • Adrian 16 iunie 2014 at 16:43

      d’hommage, sau dommage . qed

  3. Bogdan Fottescu 16 iunie 2014 at 12:13 - Răspunde

    🙂 Perfect exprimata situatia despre care noi doi dealtfel, am mai discutat… frumoasa si desteapta tinde spre perfectiune, iar perfectiunea sperie lumea…imperfecta si constienta de imperfectiunea sa… Pe Cel perfect intru-totul, l-au rastignit !

  4. dana 16 iunie 2014 at 12:49 - Răspunde

    Acuma sincer vorbind, nu stiu ce astepti de la noi, cititorii. Desi nu am citit integral blogul tau, deja e a treia oara (intr-o saptamina) cind citesc povestea picioarelor ca ale Madonnei, si a doua oara povestea cu fondul de ten mincat de el, si tot cam de doua, poate trei ori am servit pastila despre cei care cred ca esti sora fiicelor tale.

    Imi place cum scrii, exista ceva adictiv in textul tau, de care pare-se ca sint (deocamdata) dependenta. Dar parca prea iti plingi de mila, prea astepti ca noi sa iti spunem nu, nu, esti frumoasa, desteapta, iar barbatii sa iti spuna ce si cum ar vrea ei sa… si sa…Chestia care ma intereseaza pe mine este: de cite confirmari ai nevoie? 100? 1000? 10000? 1000000? Alta chestie pe care am observat-o la blogul tau e ca te sclifosesti la complimente („vai nu, nu trebuia, nu sint asa, exagerati, sint o femeie normala”), in timp ce ripostezi agresiv la orice comentariu care nu e o lauda sau compliment (de altfel, putine bloguri personale am intilnit care sa nu respire fie narcisism, fie nesiguranta de sine, fie ambele).

    La textul de ieri, cu narcisismul, era cit pe ce sa ma identific cu punctul tau de vedere, pina cind mi-am spus: hai mai, daca fata asta chiar se simte asa de urita (desi stie ca-i frumoasa), ce-i cu avalansa asta de poze cu care ne regalezi? Una era de ajuns, nu trei, din unghiuri diferite. Tipele care chiar se simt (si uneori chiar sint) urite fug ca de dracu’ de a se lasa pozate, si sint extrem de reticente in a-si pune pozele in spatiul public. Am lasat mingea sa cada, dar azi iar vii si plingi legat de lumea rea si rau intentionata care nu te lasa sa te simti destul de frumoasa – sau totusi te lasa, dar parca tu nu crezi, si pentru asta e de vina Madonna, tata, evolutionismul, colegele de clasa, acneea si toti barbatii care au vrut/nu au vrut sa te f–a.

    Inca o data, nu stiu ce iti doresti de la noi, cititorii, scriind despre falsa ta ne-frumusete. Saraca fata frumoasa, saraca fata bogata, cum sa spun, sint povesti pentru care noi, astia ‘average’ nu prea avem empatie. Esti frumoasa si desteapta, accepta (sau nu) chestia asta cu stil, si nu tot cersi complimente- e unul din cele mai naspa obiceiuri ale femeilor frumoase, si probabil calea cea mai sigura prin care isi pierd si iubitii, si prietenele. Pentru ca, evident, oricit de frumoasa ai fi, tot apare cineva si mai frumos ca tine sooner or later. Si pentru ca, imbatrinind, nevoia de confirmare de la ceilalti creste si devine extrem de enervanta pentru restul lumii. Nimanui nu-i convine sa se simta la infinit folosit ca proptea pentru egoul altcuiva. Si, btw, cite prietene ai? Pentru cite femei ai avut tu disponibilitatea de a te darui? Din scriitura ta vad o mare cearta cu toata lumea (parintii, socrii, viata, destinul, fostul sot, toti sint vinovati pentru viata ta), dar nu simt cam pe nicaieri bunavointa, placerea de a te darui NECONDITIONAT altora (am stabilit deja ca blogul nu e de dragul nostru, e de dragul de a aduna
    autoconfirmare). Si nici nu simt pe nicaieri ca ti-ar trece prin capul ala frumos ideea de a-ti asuma alegerile pe care le-ai facut ca fiind ale TALE, si nu neaparat din vina celorlalti.
    Grow up!

    • Petronela 16 iunie 2014 at 13:28

      dragă Dana Popa, eu nu aştept nimic. alea sunt texte vechi, nu de săptămîna asta, îmi pare rău că te simţi agasată, există butonul de unlike la pagina de facebook şi un x micuţ, aici. eu nu aştept complimente deloc, sunt doar onestă cu ceva ce mă frămîntă pe mine, nu eşti deloc obligată să mă suporţi sau citeşti. tonul tău e absolut oribil, superior, de fiecare dată se găseşte şi cineva ca tine, eu tot repet, nu criticile mă deranjează ci tonul insultător, pe care eu nu îl folosesc cu nimeni. am detectat încă de la primul comentariu, ăla unde ştii tu sigur ce am iertat şi ce nu şi cine m-a iubit şi cine nu, o mică viperă acolo. ai mare grijă să nu îţi muşti limbuţa, să nu faci şoc anafilactic, e penurie de ser antiviperin. o zi bună.

    • Daniela 20 iunie 2014 at 08:10

      Culmea e ca tot ce a scris Dana e si ceea ce am simtit eu. Ideea e ca tot ceea ce scrii, desi cu indemanare, emana o doza destul de crescuta de narcisism ceea ce n-ar fi pana la urma o problema avand in vedere faptul ca traim intr-o lume in care avem dreptul sa alegem pe ce pozitie sa ne situam. Nu e problema mea ca tu esti narcisista, e dreptul tau sa te oglindesti in suprafata raului cat doresti, pana-i seaca izvoarele. Insa, pe alocuri emani niste rautati (aparent izvorate dintr-o amaraciune „castigata „ca urmare a duritatii si inaltimii valurilor vietii). Mie mi s-a parut cel putin malitios periplul tau prin viata sexuala si culinara a femeii casatorite si mi s-a parut uimitor ca-ti asumi rolul de indreptatita la generalizare. M-am vazut pentru un moment in bucatarie si incercam sa-mi inteleg micimea si lipsa de splendoare (pe care deh, numai o silfida amanta ar putea-o emana). Ma vedeam, transpirata dupa gatitul unei oale de bors , a unei oale de pastai si catorva zeci de clatite si ma gandeam ca ar fi destul de nasol ca barbatul si copilul meu sa ma judece dupa criteriile tale. Esti o tipa desteapta dar nu destul de inteleapta, cred ca mai ai nevoie de ani in care sa mai aduni ceva . Spre deosebire de tine (multe spre deosebire de tine 🙂 dar mai ales asta) am grija cand e posibil, sa amintesc celor din jur ca femeile sunt monumente ale naturii, ca sunt fabuloase asa cum stau ele la 30 grade in bucatarie sa gateasca pentru oamenii iubiti, fara ca, in cele mai multe cazuri, sa le fie recunoscut vreodata efortul, timp in care mai pun si vreo masina de rufe la spalat, fac curat, fac lectii cu ai lor copii , toate astea dupa o zi de stat la servici. Si dupa toate astea mai zambesc (scuza-le ca zambetul lor e obosit si viata lor e atat de banala) si mai au timp sa se ocupe si de ele. Se culca la 12 , se trezesc la 5 si au timp sa se dea cu ruj si parfum si sa inceapa o noua zi cu forte noi. Dupa parerea mea aici nu se afla vreun motiv de ironie. Din punctul de vedere al firelor de par smulse cu penseta s-ar putea sa iasa castigatoare amanta care-si flutura cu un zambet proaspat liberatatea(?) dar omul e mai mult decat o suma de calitati fizice si daca ai norocul sa te casatoresti cu un om inteligent, sigur o sa vada in tine ceva mai mult decat o bucata de carne si sigur o sa fie pentru tine ceva mai mult decat un cantar care sa-ti evalueze kiloramele in plus sau minus ca la macelarie. Stiu ca-ti pare ciudat dar crede-ma femeile casatorite inca isi fac dus si se depileaza, oamenii casatoriti mai fac sex sau dragoste cand pot pentru ca oricat de greu pare de inteles, e aiurea sa faci sex cand copilul e treaz si striga „mama”. N-are nici o legatura libidoul cu maternitatea, sunt doar chestii de bun simt elementar la care doi oameni cu scaun la cap (despre sot si sotie e vorba) cad de comun acord tacit. Nah, trebuie sa astepti cand iese copilul afara , cand e la scoala, cand doarme profund, dar ce te faci cand ploua, sau cand e vacanta, sau cand are febra copilul? Se duce sotul la amanta plangandu-se de nesimtita de nevasta ca nu-i pregatita de una mica? Draga mea, crede-ma femeile casatorite n-au libidoul scazut si fac sex- atunci cand se poate desigur, si-ar dori si ele sa-si manifeste mai liber si mai des sexualitatea dar ce sa faci daca nu doarme copilul?

    • Daniela 20 iunie 2014 at 08:17

      Asta-i comentariu pentru textul cu Saorma, dar stii deja asta. Viata de familie mi-a dereglat simtul orientarii. Toate cele mai bune!

    • Petronela 20 iunie 2014 at 08:54

      doamnă, mai citiţi şi reveniţi după. nu sunt o puştoaică, am fost căsătorită, am doi copii şi am gătit de m-a luat gaia. textul e un pamflet şi se adresează celor cu umor şi autoironie. nu e bai că nu aveţi, nu toţi ne naştem cu ele. numai bine.

    • Daniela 20 iunie 2014 at 09:12

      Sa inteleg ca e un sfat: adica sa mai citesc pentru a-mi imbogati saracul bagaj spiritual? sau sa recitesc pamfletul tau pana cand ma strafulgera intelegerea ?

    • Daniela 20 iunie 2014 at 10:05

      Am vazut ca ai fost casatorita si ca ai si copii. Cu toate astea mecanismele elementare ale casniciei iti par necunoscute. Stii, cel mai simplu e sa maschezi malitiozitatea sub titlul de pamflet. Sunt capabila de autoironie( de fapt nici n-are importanta daca sunt sau nu ) insa am invatat sa ma feresc sa rad de oameni si slabiciunile lor . Pana la urma n-ar trebui sa te deranjeze cand cineva nu e de acord cu tine sau chiar nu te intelege, ar fi si asta tot o dovada de intelepciune. Mi s-a parut ciudat si cum i-ai raspuns Danei , chestia cu vipera si socul anafilactic dovedesc o anume dorinta de a fi adulata de unde si dificultatea de a accepta ca nu toata lumea are aceeasi parere ca tine si cu doua ironii concediezi pe cei care au alte opinii. Parerile diferite au dus la evolutia omenirii, nu?

    • Petronela 20 iunie 2014 at 14:30

      doamnă, sunt foarte obosită de hatereli. oricine are dreptul să nu îi placă ce scriu eu, ce nu înţeleg cu mintea din capul meu este de ce, atunci cînd nu îţi place ceva, nu închizi şi mergi unde îţi face plăcere să fii. de ce simt oamenii nevoia să fie deştepţi, să dea sfaturi, să insulte, să împroaşte cu judecăţi de valoare, de ce nu îşi văd de treaba lor. eu aşa fac, nu fac analiză pe viaţa nimănui. iar cînd ceva nu îmi place şi mă afectează, mă întreb de ce, ce anume în mine face ca eu să mă simt afectată. nu mă apuc să dau palme peste bot nimănui. numai bine.

  5. paparuz 16 iunie 2014 at 13:32 - Răspunde

    eşti incredibil de frumoasă
    azi
    când toate pietrele dorm
    cu faţa în jos
    şi mirosul caniculei
    s-a aşezat pe fiecare alee

    ar trebui să fii arestată
    pentru port ilegal de fericire

    iar apoi e chiar inuman
    să te plimbi aşa despuiată
    arătându-ţi sânii free touch
    si circumvolutiunile minijupate
    prin parcul în care
    pensionarii se îngrămădesc
    să-şi încălzească amintirile
    (șase șase
    poartă-n sufletul șifonat)

    tu nici nu ştii
    că în urma ta
    gospodinele au atacuri de panică
    bărbaţii devin trubaduri
    şi puştii
    aleargă cu ochii lipiţi
    de coapsele tale nervoase

    ar trebui să fii condamnată
    în acest stat
    de drept
    pentru simplu fapt că exişti

    din culpă

    🙂

    • Misu 29 iunie 2014 at 22:43

      Mie textul imi place, probabil pentru ca am inteles ce a avut autoarea de spus. Imi place mult insa si poezia lui Paparuz, imi pare rau ca nu o lauda nimeni. O fi a lui, proprie si personala? Cele bune!

    • mihai brad 29 iunie 2014 at 23:45
    • crina 25 septembrie 2014 at 14:57

      🙂

  6. michele 16 iunie 2014 at 14:20 - Răspunde

    sa stii ça eu inteleg ce spui. unora dintre noi pur si simplu nu ni s-a spus ca suntem frumoase, am realizat cu timpul sau n-am realizat deloc. parintii nostri (ai mei si ai fratilor mei) ne iubesc foarte mult, insa nu au stiu prea bine sa o faca explicit, poate din pudoare, educatie, din cauza vremurilor, nu stiu, cu alte cuvinte nu prea ne-au laudat, nici nu ne-au declarat iubirea lor, iar asta poate fi unul dintre motivele pt care am ‘iesit’ cam nesiguri pe noi. mie mama mi-a spus in clasa a noua, cand ma pregateam sa plec la balul bobocilor (si nu i-as spune niciodata, ca sa n-o ranesc, pt ca stiu ca n-a vrut sa sune cum mi-a sunat mie), inscrie-te, mama, si tu la concurs, pt ca nu conteaza doar frumusetea (hihihi). stiindu-ma din oglinda, mi-am dat seama ca nu sunt chiar urata, ba din contra, insa n-am avut niciodata atitudinea aceea de siguranta si incredere pe care o au fetele frumoase, poate si din lipsa mea de cochetarie, coafura scurta mereu(tot ca tine), timiditatea mea. De aceea am fost de-a dreptul socata, iar asta s-a intamplat relativ recent, la vreo 30 de ani, cand o prietena frantuzoaica, ce parasea definitiv tara in care ma aflam, mi-a strans mainile si mi-a spus ca sunt o femeie foarte frumoasa si ca as putea sa incep sa invat sa ma bucur de frumusetea mea, probabil ea observand si mirandu-se ca n-am comportament de femeie frumoasa.
    acum stiu ca m-am nascut norocoasa intr-o foarte ravnita armonie exterioara, insa incerc sa-mi port frumusetea cu umilinta si sa ma bucur la maximum de ea in compania celor care ma iubesc si mi-o tot spun, sot, copii, chiar si, recent, datorita blogului, parinti.
    in concluzie, nu doar ca te inteleg binisor, dar vreau sa atrag atentia celor interesate de descoperrea adevarului absolut al vietii, ca trairile pe care incantator le descrii sunt atat de veridice pe cat ne lasa mintile sa ne imaginam ca pot fi. Am zis, frumoaso!

    • Petronela 16 iunie 2014 at 14:24

      exact, asta e, comportament de femeie frumoasă. asta nu ama avut niciodată. iar tu, draga mea, eşti mai mult decît frumoasă, iar asta vine de mult dincolo de trăsături. eşti un om nobil.

  7. fericirepesegmente 16 iunie 2014 at 14:33 - Răspunde

    Jesus, cati frustrati cu mintea odihnita si timp liber vin sa se bage in seama. Io citesc aproape de fiecare data si comentariile si ma uimeste cum un om care nu te place/care are mereu ceva de adaugat/comentat, isi face timp sa exprime asta. Nu cred ca este necesar sa ii urli cuiva in fata…bai, nu-mi place cum dai din penitza, nu-mi place muzica ta sau mutra ta. Treci peste si te duci la al’ de care-ti place si dupa care moare sufletu’ tau. In fine, zic si io. Ca am timp liber sa te plac, na :))
    Trecand peste acest intro (ca ma manca limba fata de stresatii astia complexati), discutam candva cu niste buni pretenasi masculi despre chestia asta cu frumusetea, iar concluziile lor, separate si exprimate direct si la obiect, m-au pus pe ganduri/intristat oarecum. Unu’-mi zice: „de aia esti singura, ca esti frumoasa; tu nu stii ca femeile frumoase sunt singure si nefericite?”, iar cel’lalt: „esti roscata si mai ai si tatuaje pe deasupra; sa vezi cati te vor considera curva”. Pam-pam. Cred ca inca ne oprim strict la carcasa. Si nu stim sa trecem de ea, sa vedem dincolo. Si asta este superficial, iar pt mine superficialul este trist.
    Te imbratisez cu drag. Ashea, ca de la urîtă la urîtă :))
    Hev a nais dei 🙂

    • Petronela 16 iunie 2014 at 15:01

      of, Adă!

    • Radu 17 iunie 2014 at 11:54

      Sar si eu mai pe la urma, da am de zis.
      Cu intentii combative.
      Masculii cu oo mici (si nu numa ei) mai au cite o intuitie (feminina) si se sesizeaza ca aia din fata lor poate niste chestii si ei nu le pricep. Si cele oo dispar de tot si intra pretextele. Ca nu esti linsa, ca ai tatuaj, nu devreme acasa, concluzie, ne-buna. Daca arati si bine, agati tot ce misca adeca curva. Nici nu mai stiu de unde dreaq’ se inoculeaza ca citeodata ma surprind si eu cu cite o idee d-asta.
      Vreau sa zic ca superficialul e mai comod, adeca face casa buna cu lenea.
      Si la urma dau cu batul (din text) ca am intilnit cindva femei(e) frumoasa, de intoarce capul. Si m-am dus sa vad ce si cum, si cind se mai relaxeaza aflu ca si-a furat-o de nenumarate ori, ca nu prea mai are incredere in regnul masculin, o durere vie. Si de curind o vad intr-o poza, o frumusete cu trasaturi schimonosite, ca mi-a cam stricat ziua.
      E cam o sabie cu doua taisuri frumusetea asta, zic eu.

  8. Laura Panaitescu 16 iunie 2014 at 14:43 - Răspunde

    Eu n-am deloc impresia ca frumusetea incurca, sincer! Pe mine m-a ajutat sa dau mai usor suturi in spit alora care credeau ca se pot folosi de mine, vazand numai un ciuf blond si inchipuind minte ioc. Dar am fost mai putin incercata de viata decat ai fost tu; si-mi pare rau ca a trebuit sa infrunti atatea mizerii tocmai din partea alora pe care drept era sa-i simti aproape…

  9. Iulia 16 iunie 2014 at 15:20 - Răspunde

    Imi aduc aminte perfect scenariu copilariei, adolescentei…cu ratusca, apoi constientizarea, uimirea, nedumerirea, hmmm…mai bagi un ochi si prin alta oglinda, poate aia in care te uitase inante de complimente nu era bien stearsa. In copilarie, mai bagam o carte, simteam ca-mi cresc punctele pe interior, parca mai zugraveam un strat de siguranta si mai confortabil cu mine. Apoi, pe la 20 si ceva, babele la care mergeam prin ancheta sociala si barbatii care voiau sa-si faca intrarea-n viata mea, m-au determinat intr-un fel, sa mai sterg oglinda aburita…Mai apoi, vad ca ratusca care am vazut-o o viata, are nitel sclipire-n ochi, si-n locu tunsorii de puscarias, cosmaru intregii copilarii(adica zero, ca sa-mi creasca paru frumos cand o sa fiu mare si-n plus era igienic zero, zicea taticu)..parca-n ciuda au rasarit bucle pe care numa’ salonu le-ar fi reusit asa(hai sa nu-mi zici ca-i paru tau). Eh, anii vin si cu ceva bun, mai atenueaza frustraile tineretii premature, dar aduc confortu „maturitatii”, ca desi am 38 inca nu mi-s matura asa cum ar cer-o varsta, ci doar un copil cu copil, care se scalambaie odata cu el, inclusiv pe tobogan 🙂

    • Petronela 16 iunie 2014 at 15:29

      aşa să şi rămîi. eu puşcăriaş m-am tuns benevol, de la 19 la 24 de ani am fost tunsă 1 cu maşina. mă simţeam bine aşa, eram singura cheală de pe lume, unii erau şocaţi, alţii scîrbiţi, eu continuam să mă tund cu maşina.

  10. Iulia 16 iunie 2014 at 15:34 - Răspunde

    pai sa-ti zic, tunsoarea asta face parte din sarmu tau, nu te-ar avantaja buclele 🙂 Eu le-am lasat sa atenueze imperfectiunile fetei..trasaturile fetei tale, parca-s desenate la milimetru 🙂 Mi-ai facut dimineata si cafeaua mai savuroasa in dimineata asta 🙂

  11. alunelu 16 iunie 2014 at 16:00 - Răspunde

    Am citit cu placere textul tau si comentariile, sunt atitea de zis incit mai ca-mi venea sa stau deoparte…dar nu poci.
    Am urmarit o emisiune mai demult in care se argumenta riguros cum oamenii (atit b. cit. si f.) sunt atrasi de aspectul celuilalt in care intrevad sau nu un partener cu care ar avea sansele cele mai mari de a concepe copii sanatosi, cu sanse mari de supravietuire (antibioticele si incalzirea centrala sunt de ieri..in comparatie cu istoria evolutiei umane de milenii).
    Si eu zic ca frumusetea exterioara ajuta mult, este ca o recomandare, insa desteptaciunea este problema. Ideea (mea) este ca nimanui nu-i pica bine sa recunoasca superioritatea altcuiva, deci un om care le are pe amindoua trezeste multe invidii din partea celor care sunt dedesubt.
    Acum ca sa fim sinceri exista si legea compensatiei care daca da una nu o da si pe cealalta sau daca le da pe amindoua mai compenseaza un pic pe la caracter sau la personalitate; d-aia desteptii sunt de multe ori mai greu de suportat..
    Deci eu cred ca nu frumusetea este divina ci di vina este nivelul telectual si proabil personalitatea (care nu o poti schimba ci doar trebe sa o constientizezi cit mai bine).
    Daca am batut prea tare cimpii, nu te jarui.

  12. ILUZIA 16 iunie 2014 at 16:06 - Răspunde

    este foarte adevarat. eu mi-am dat seama mai demult de asta caci fiind foarte frumoasa in jurul meu roteau mereu baietii frumosi si de succes si prin urmare eram invitata la toate petrecerile misto si mi se dadeau cadouri si ma luau oameni in excursii exotice. Si mi-am dat seama ca nu am timp sa ma fac si desteapta daca vreau sa nu am cearcane dimineata. si am ramas doar frumoasa si cu bani. dar cand ma voi retarge la curte, o sa ma fac si desteapta!

    • Petronela 16 iunie 2014 at 16:22

      tu nu eşti normală :)))

    • mona 8 iulie 2014 at 16:09

      esti o dulce mai femeie frumoasa si „nedesteapta” 🙂

  13. Greendorfyn Green 16 iunie 2014 at 18:16 - Răspunde

    Frumoaso, vorba lunga, bla-bla se numeste. Din comenturi mai poti alcatui o carte destepta, ceva de genul …”va stiu de undeva ” . Vant la pupa ! 🙂

  14. 3.14... 16 iunie 2014 at 21:34 - Răspunde

    ADN-ul e bine stantat cu ce-ai zis si explica in buna masura dorinta barbatilor de a cunoaste cat mai deaproape n femei (n ≈ ∞), lucru ce in timpurile moderne intra in coliziune cu morala de orice tip si de regula se soldeaza cu un K1 fizic sau / si mental… Chestia cu frumusetea a aparut ieri pe la pranz (scaland de cand mergem doar in 2 picioare) si e in mare parte un model relativ si difera in functie de coordonatele geografice. Daca n-ai macar 125kg esti chiar nashpa in Senegal… ca un mic exemplu ce e in totala contradictie cu modelul occidental (anorexia salveaza… romania). Esti cam aspra cu ai tai parinti – modelul de frumusete din acele vremuri (daca era un model…) nu avea nici o legatura cu tine, tu ieseai din tipar si n-aveau cum sa te mai recunoasca. Oricum, singura frumusete reala e cea din interior dupa cum bine zici, dar azi, cei care apreciaza cu adevarat acest lucru cred ca incap intr-un autobuz… din pacate e o lupta pierduta, meltenismul a infectat TOT!

  15. Traviata 17 iunie 2014 at 02:16 - Răspunde

    E mai nasol cand tatal tau te face prostovanca in fata, fiind constient de frumusetea ta. Nu ca al meu m-ar fi facut, cel putin nu cu aceste cuvinte directe, desi este posibil sa fi insinuat-o. Si-apoi incepi sa te lupti invers, nu cu frumusetea, nu cu corpul tau, ci cu mintea si este posibil sa ajungi la acel rezultat dezastruos de a nu fi suficient de buna. De buna pentru ce nu stiu exact, la urma urmei conteaza sa fie o persoana – doua sa creada in tine, sa aprinda gazul ca sa poti merge tu mai departe. Pentru ca, la urma urmei, asta este ceea ce conteaza (si impresia unei concluzii a ceea ce ai postat), sa crezi in tine, sa vezi in tine magnificul indiferent de privirile celorlalti.
    Hm… in plus, ceea ce poate face o femeie frumoasa, acea femeie cu adevarat frumoasa despre care vorbeai, cea care este si inteligenta si straluceste din interior, este sa inspire. Nu ti-am citit tot blogul, nu am rabdarea necesara, dar am citit acea postare despre tatuajul trandafir si oricine are un strop de toleranta cum ar putea sa blameze o femeie care se tatueaza in numele tatalui mort al copilului ei? Poate ar fi trebuit sa scrii acum despre tatuaje si despre babe, nu tocmai despre a frumusete, poate asa unii dintre cei care te citesc ar fi inteles mai mult. Poate, nu stiu, zic. Oricum, indiferent de ce calitati-defecte avem, se vor gasi si critici de arta. Inspira-i pe ceilalti, transforma-ti frumuseatea in beatitudine, inspira-ti fetele, inspira femeile ca mine, inspira chiar si femeile ca tine. Avem nevoie de frumusete – de ce suntem geloase pe o alta femeie frumoasa si nu pe un buchet de flori? Cred ca din cauza sexualizarii frumusetii, dar tocmai din aceasta cauza trebuie sa fim ingeri sau muze sau femei puternice sau mame bune sau secretari de stat sau ce vrem noi. Asa ca fii frumoasa in continuare, cultiva-ti frumusetea, rafineaz-o si filtreaz-o prin prisma gandurilor tale, treci peste hopuri, nu sunt atat de mari si zambeste. Zambetul este molipsitor si este mai molipsitor de la oamenii frumosi. Uneori chiar, zambetul ne face mai frumosi, iar asta inseamna ca frumusetea poate fi molipsitoare. Si nu-i asa ca ar fi fantastic sa fie o lume mai frumoasa din cauza femeilor frumoase?

  16. Iza 17 iunie 2014 at 12:12 - Răspunde

    Esti un OM tare frumos si scrii si mai frumos.

  17. Ahile36 18 iunie 2014 at 11:40 - Răspunde

    Da, mi-ar fi oarecum frica sa stau prea mult in preajma unei asemenea femei. Frica de a nu-mi tampi inima mai mult decat este. Asta cand se indragosteste e proasta rau (inima). Si la noi, baietii’, complexele nascute din tinerete isi arata coltii, mai ales acum, cand te crezi oarecum definit in ochi celorlalti. Sa afli la 40 de ani ca arati bine, cand toata viata te-ai considerat sters, uratel, prea mic … nesportiv, te da peste cap, dar nu oricum, ci asa de-ti scurtcircuiteaza retelele neuronale. Pentru cineva care nu-si da seama, senzatia este asemanatoare cu a unui mos de 90 de ani ce castiga la loto 1 milion de euro. De asta sentimentul este de cvasi-jignire.

    • cara 22 mai 2015 at 12:01

      Nice !

  18. Bucur Oana Cristina 18 iunie 2014 at 12:44 - Răspunde

    Stii cand esti frumoasa? Mereu, non-stop, 24 din 24! De ce? Pentru ca esti curajoasa, fara autolimitari, fara minciuni vis-a-vis de tine! Tu esti printre putinele gagici din Romania cu grad ridicat de frumusete corelat superb cu un nivel devastator de inteligenta! Deci, da! Esti o tatuata bestiala care scrie frumos, curat, autentic! Imbratisari 🙂

    • Petronela 19 iunie 2014 at 11:25

      mulţumesc cu inima.

  19. mh_emil 23 iunie 2014 at 17:35 - Răspunde

    n-am citit textul, e prea lung… dar am pierdut vremea cu comentariile. Nu te critic ptr ca si eu sunt perfect si stiu ce greu e sa traiesti cu asta dar … mai pleaca urechea si la ce se mai zice de/cu tine… ca nu toate sunt de rau… in plus sa sfatuiesti lumea sa dea unlike si x nu e OK… ca nu asta vrei sa trasmiti nu?
    pa pa

  20. roxana.andra 24 iunie 2014 at 00:13 - Răspunde

    Care este pana la urma comportamentul unei femei frumoase si constiente de ceva mai mult timp?
    Imi amintesc ca aveam o colega frumusica(avea ea cateva atuuri ), ne întelegeam bine, era totul ok pana aparea vreun tip. Din acel moment făcea ce făcea că ea sa para cea mai cea , iar eu sau alta nefericită care se găsea prin preajma nu eram lăsate asa sa ne etalam mediocritatea, ci eram „ajutate” sa coborâm mai jos de atat. Dupa ce pleca băiatul sau băietii, eram iar egale. Curios era ca nu ma supăra atitudinea asta, doar m-a surprins la inceput. Acum nu stiu daca asta e considerat comportamentul unei nimfe sau al unei aspirante la acest statut.
    Asa sunt eu, ma prind mai greu si se pare ca si citesc mai tarziu:)

  21. Dana 24 septembrie 2014 at 18:43 - Răspunde

    Parca ai scris postul asta …in numele meu:p Recunosc ca m-am…simtit desteapta destul de mult timp in viata. Frumoasa-nu. (Si destul de multe exemple mi s-au aplicat si mie, inclusiv acneea si prietena buna care m-a lasat balta dupa ce am divortat, exact din acelasi motiv ca si tine:P)
    A trebuit sa ma apropii de 50 de ani (bun, acu chiar i-am depasit nitel 🙁 ) ca sa descopar ca sunt frumoasa. Doar ca nu ma uit in oglinda pentru ca sa vad asta 🙂

  22. Mihai 25 septembrie 2014 at 13:06 - Răspunde

    Mie imi place la tine faptul ca esti sincera, ai un fel de a spune lucrurilor pe nume care imi place.Asta nu inteleg cei pe care-i numesti „heiteri”: ca tu nu scrii ceea ce vrea publicul sa auda ci ceea ce simti. Dar din pacate lumea s-a cam obisnuit sa i se ofere doar chestii caldute, placute , gen „clientul nostru stapanul nostru”.
    Cand am citit primele texte d-ale tale ,mi-au placut foarte mult si eram foarte curios cum arati, pt ca pe blog nu aveai poze .Am cautat pe google si am gasit , mi-a placut cum arati dar n-am ramas traznit ca-n cazul altor femei „mama cum arata, e belea…”
    In concluzie, exista la tine un echilibru intre cum arati si cum gandesti, mi-ar fi placut foarte mult sa fim amici ,cred ca ne-am fi inteles de minune pt ca desi eu sunt un barbat neatragator fizic , pot fi destul de inteligent daca ma straduiesc 🙂

    • Petronela 25 septembrie 2014 at 13:46

      Adică sunt urîtă, da? :))))

  23. Ema Bucur 26 septembrie 2014 at 14:25 - Răspunde

    Fumoasooo! (si pe interior si la suprafata! na)

  24. oti 9 octombrie 2014 at 14:42 - Răspunde

    Draga mea, un foarte bun prieten mi-a zis: ” mai fata, tu chiar nu vezi ca orice om normal isi da seama ca esti mai sus decat sotia lui?” Frumusetea fizica, ca si bunatatea si onestitea, ca si capacitatea de a exprima bine ceea ce simti, sunt DARURI. Ia-le ca atare, iti apartin si ti se cuvin. Si daca te mandresti cu aceste calitati rare, nu e rau. E chiar bine. Ai cu ce! Tare bine ma simt ca te-am descoperit.

    • Petronela 9 octombrie 2014 at 16:19

      într-o zi, poate, le voi lua ca atare. mulţumescu-ţi.

  25. Andreea 19 octombrie 2014 at 10:01 - Răspunde

    Petronela,

    Scrii super. Chapeau!
    Pentru tine scrisul e terapie (asta e doar umila mea parere), iar pentru mine o lectura foarte placuta 🙂
    Continua, faci foarte bine ceea ce faci 🙂

    Cu drag,

    O cititoare 😉

  26. […] ani. Și mi-a plăcut că nu erau mari diferențe, am îmbătrînit frumos. Fiindcă, am mai spus aici cînd am vorbit despre frumusețe, ea vine din interior  și tot ce avem acolo se așază pe față, la vedere, căci noi nu avem […]

  27. Denisa 31 mai 2015 at 00:50 - Răspunde

    Sa procreem?!

  28. Claudia 27 mai 2016 at 17:31 - Răspunde

    Te admir.Mă bucur ca te-am descoperit.Mă regăsesc în rândurile tale.Și acum la 43 de ani,cu toate că mi se spune în fiecare zi că sunt frumoasă și iubită,mă simt,uneori,complexată.Asta vine tot din copilărie când mă simțeam ”rățușca cea urâtă”.

  29. Elena 27 mai 2016 at 21:53 - Răspunde

    Frumusetea chiar vine din interior! Petronela, esti o femeie cu adevarat frumoasa, si asta o transmiti in primul rand prin scris, te admir si ma regasesc cumva in ceea ce ai scris!

  30. O admiratoare 15 martie 2018 at 01:20 - Răspunde

    poza ta mi-a captat atentia pentru minute bune, abia apoi m-a lasat sa citesc.

    apoi textul tau m-a lovit in superficialitate – ma amuzam eu. :))

    da’ sa stii ca eu te vad pe interior si asa superba cum esti. 😀 din interior te-am cunoscut practic. el m-a vrajit, m-a facut sa vreau sa aflu mai multe. dar vad ca nici exteriorul nu se lasa mai prejos. eu zic ca e de bine, totusi. 😛

    bun, acum hai sa trec de primele trei randuri, in care m-am inpotmolit! :))

    asa, ca o paranteza,

    „dacă nu era aşa se ducea omenirea de rîpă încă de la homo erectus încoace, că îşi băgau ăia picioarele în ea perpetuare a speciei şi se termina lumea la ei, gata”

    si poate nu era asa o tragedie :)) ca cu perpetuare, cu tot, de rapa ne tot ducem, zic, si ii mai tragem si pe altii dupa noi.

    inca o paranteza,

    „Sor-mea era aia frumoasă”

    tot ma intrebam ce s-a intamplat cu sora ta „aia frumoasa”, pe unde e, cum e, in ce relatii sunteti, ca o pomenesti doar atunci cand erati copii (din ceea ce am citit). parca ai vorbi despre toti si toate, dar ea pare un ceva tabu, un subiect de ocolit. poate e doar senzatia mea. si iarta-mi indiscretia, nu e o intrebare, doar una din capul meu, care nu asteapta un raspuns. un gand ratacit spus cu voce tare, inspirat de nudismul tau intelectual si emotional. ai tu asa un talent sa provoci in oameni sinceritati neasteptate. 😀

    si, nu in ultimul rand, vreau sa-ti spun ca ti-a iesit de sub buricele degetelor inca o chestie misto – desteapta si faina -, in care ma foarte regasesc. multam!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: