călcîiul xenei

24

Ani buni am refuzat să învăț să fac anumite lucruri. Nu pentru că mi-ar fi fost greu să le învăț, ci pentru că am vrut să îmi las câteva zone descoperite, vulnerabile, să cer și eu ajutor. Că prea știam multe, oricum. Prea a fost nevoie să învăț multe, femeie și mamă singură. Așa că m-am alintat și eu. L-am lăsat pe tata să schimbe siguranțele și becurile prin casă. Am refuzat cu obstinație să învăț să downloadez un film de pe net, să scriu un cd. Ca să pot ruga, cu cochetărie, pe cineva, să mă ajute și pe mine, că uite, sunt pruastă și nu știu.

Până la urmă nu am avut ce face.

O primăvară întreagă, am luptat singură contra a cohorte de muncitori, instalatori și electricieni, care mi-au făcut nervii praf. Au venit, au revenit, au stricat, au făcut la loc, iar au stricat. Deh, mi-a zis într-o zi unul, dacă sunteți tinerică și singură…ce vă așteptați?! de îmi venea să mușc din pereți și din beregata lui.

Într-o seară am ajuns acasă și fătucile mele erau în beznă. Au vrut să îmi facă o surpriză, dar le-a ieșit un scurtcircuit. La 11 noaptea, într-o beznă de o tăiai felii, stăteam și mă uitam ca vițelul la panoul cu siguranțe. M-am suit pe scară, am dat telefoane, am scos, am băgat, evrika, am făcut lumină în juma de casă. Acum nu mai am nevoie de electrician, știu exact ce trebuie să fac, cum să anulez circuitul cu buba. Apoi mi-au crăpat becurile de la baie. O complicățenie, de când mi-a montat-o, electricianul m-a sfătuit să îl chem pe el să schimbe becurile, că nu o să reușesc. M-am chinuit cu imbusuri, m-am cățărat pe pereți, am transpirat, am reușit. Nu mai am nevoie de bărbat nici pentru asta.

Tae-bo cunosc, așa că dacă mă întâlnesc cu vreun stalker noaptea îl sparg din două figuri. Deci și zona de protecție și securitate mi-o rezolv singură.

Sunt așa de doi în unu, că nici nu știu de ce mă simt singură seara. Ar trebui să îl îmbrățișez pe bărbatul din mine și să ne culcăm fericiți și împliniți.

24 COMENTARII

  1. Un pic funny…mai mult trist…iar comentariile 3.14 si Ovana sunt chiar patetice…in sensul britanic al cuvantului. Nu-mi permit sa dau sfaturi dar singuratatea nu e o boala incurabila. E nevoie de un pic de vointa si ceva noroc…cred… Si e mai bine intr-o relatie riscanta decat intr-o singuratate…stabila. Asta cred eu, nu stiu daca are vreo importanta. Imi pare rau daca am deranjat cumva cu comentariul meu.

    • Comentariul meu de mai sus incerca sa ramana in aceeasi cheie cu profilul blog-ului. Nu pretind ca sunt artist / scriitor dar nici nu cred ca se poate raspunde ca un psihiatru/consultant sau similar, la asemenea scriitura. E arta, nu fisa de observatie la psiholog. Am impresia ca scapa acest aspect. Multi incearca sa o ajute sa rezolve o „problema semnalata” intr-o anume postare, cu sfaturi, pareri dar nu cred ca Petronela ar avea nevoie de ajutorul cuiva pe tema respectiva si oricum nu ar folosi blog-ul pt. asa ceva…

    • Hai să-mi permit sa emit o părere. Pot spune ca blogul e aici, îl citim și ne încantă (sau nu, mai puțin relevant), cel puțin pe mine. Dacă ceea ce citim aici e considerată o muncă a unui scriitor, e transpus in realitate, într-o formă sau alta, fie că e vorba de Ion Creangă, Daniel Goleman sau Petronela Rotar, iar atât timp cât noi, cititorii, transpunem în realitate ceea ce poate sau nu poate fi real (nu e tocmai treaba noastră de unde și cum alege Petronela aceste cuvinte) ne formăm o părere. Mereu e vorba de asta, de filtrul subiectiv al propriului căpșor. Fără să existe câteva capete care să fie încantate sau intrigate de mesajul expus sau măcar de cum e expus, acesta rămâne la stadiul de jurnal (care trebuie să rămână în mâinile proprii). După ce ne formăm această părere, simțim nevoia să o expunem (eu cel puțin așa simt, am gura mare) iar aici intervin cele mai multe greșeli: Tratăm lucrurile personal, simțim nevoia să consolăm, sfătuim, compătimim o persoană căreia probabil îi e de cel puțin două ori mai bine decât ne e nouă, dar pentru acea impresia de posibilă slăbiciune expusă într-o scriere, invidia inconștientă, propria noastră nesiguranță simte nevoia să spună ”Vai de tine, mai bine ai face așa:…”. Greșit, putem face tâmpenia asta cu cei din piața caldă, dacă ne permit, nu cu cei care scriu, că lu’ Bacovia nu-i mai transmite nici dracu’ nimic. Vrem să emitem o părere? Avem voie, de-asta există rubrica de comentarii, dar părerile noastre tre’ să fie obiective, să facă referire la mesaj, nu la persoană, pentru că persoana nu ne cere nimic, nici măcar să citim, darămite să oferim sfaturi pentru viața personală prin prisma celei profesionale. Trebuie să încetăm a mai răspunde persoanei și să începem să răspundem mesajului.

  2. Ultimul paragraf chiar e trist rau. In mod voit, evident. Sarcasmul nu e bun…mai ales folosit impotriva propriei persoane. Dar probabil ajuta uneori…

  3. chestia cu mama singura, femeie singua, tre’ scoasa. devine un fel de motiv in scena si nu e bine. s-a intimplat ce s-a intimplat, s-a decis ce s-a decis dar nimeni nu toarna beton peste, poti schimba, in orice sesns, in orice sens vrei tu. daca vrei, devine o chestie de rabdare, de timp, daca nu vrei dar expui, devine un fel de…miorita, si, nu te vad data dupa folclor. sunt multe femei care fac multe chestii asa zise de barbat, sunt barbati care gatesc, care fac lectii cu copii, care ingrijesc bolnavi. ar putea sa expuna si ei, ceva…si, sa stii ca orice poveste e ca o medalie cu doua fete. exista doi povestitori. exista un mijloc rezonabil intre cele doua parti. ar fi foarte interesant, unic, cred, sa inviti fetele celelalte ale medaliilor cu povestea lor, te-ai gindit?!

  4. Asa fato, ieri o ardem discriminate si maine ne vaitam ca nu e de domeniul nostru sa schimbam un bec.
    Calculatorul e treaba de barbat… da’ n-am vazut una sa aiba problema cand e sa-si faca un selfie cu smar-fonu’ si sa-l share-uiasca pe fb, cu feeling-ul aferent. :)))

  5. Sa fiu al naibii daca m-am gandit la ceva cand m-am trezit deodata singur …asa si nu stiam sa gatesc….am zis buun daca tot nu stiu ….o sa ai las pe altii sa gateasca pentru mine si eu o sa merg la munca si fac bani …merg si mananc la restaurant, la o pizza si este ok good deal, deci nu am frustrari pe tema asta dar din fericire pentru mine fac salata de fructe DE VIS………visati si voi la salata mea si o sa va invat….cele bune

  6. …exact. nu am nevoie de pareri si sfaturi, cand am, ma duc la specialist. mersi ca ai inteles…

    deci, ai nevoie de sfaturi. iar specialist este inclusiv electricianul pe care tocmai l-ai desfiintat. astazi toti suntem specialisti si tocmai de aceea ne pricem cu totii la toate. e blogul tau, faci ce si cum bun iti pare dar nu mai cauta sa ti se cinte in struna, sa fii periata…e bolnavicios. invata sa interactionezi cu situatii, opinii de toate felurile. asta inseamna crestere si obiectivitate. privesti unic, din punctul tau de vedere si nu e productiv. de aceea singuratatea de care tocmai vorbeai si de care nu te poti lepada…prea mult eu, prea mult orgoliu, esenta tuturor relelor. pina la urma, daca nu ai nevoie de nimic, nu ai nevoie de ipocriziile marunte ale bipezilor dadatori din cap, catelusi de parpriz, de ce acest blog? daca ai nevoie, specialistul ce zice, ca e ok?

    • nici nu stiu ce sa iti raspund la comentariul asta. de ajutor, fireste ca am nevoie,tocmai de aia il cer de la oameni avizati. asa am facut mereu. acesta este blogul meu, eu aici scriu literatura, insemnari, jurnal. cei care ma citesc, ma citesc fie pentru ca le place cum scriu, fie ca le place ce scriu, fiecare cu motivatiile lui. atunci cand un om se spune pe sine, din sine, mi se pare nepotrivit orice comentariu cu sfaturi, datul cu parerea. asta simt eu. pentru ca realmente, cei care ma citesc nu ma cunosc, nu stiu decat ceea ce am lasat eu sa se vada, deci nu pot da sfaturi avizate. povestea cu orgoliul, cu periatul, din nou, dovedeste ca faci niste proiectii pe cineva pe care nu il cunosti. oricum, ma uimeste cum, atunci cand te arati vulnerabil, apar mereu lupii, dupa mirosul de sange. numai bine.

    • ultimul meu interes sa sesizez vulnerabilitati si sa le arat cu degetul, le am pe ale mele si imi ajung. iar tu ti le prezinti pe ale tale cu manusi de box, crede-ma, 99% dintre cei care te citesc nici nu le intuiesc sau le intuiesc unde nu sunt. eu vorbeam aici de altceva. jurnalul, reportajul apartin literaturii dar au ceva legatura si cu realitatea. daca personajul este real si nu ivit din fictiune comentariile pot fi literare pentru tehnica de realizare si de analiza pentru ceea ce personajul spune, face. dar alergam dupa coada. nu fac aprecieri despre tine, observ la rindul meu ceea ce transpare din personaj. el este intr-o relatie de abordare aroganta a vietii si evenimentelor ei, intr-o relatie gresita, de karma, sucita. daca asa vrea el, personajul, foarte bine, daca personajul cauta raspunsuri concrete, parerea mea, el este pe o directie gresita. personajul are frumusete, forta, inteligenta cu I mare dar nu are echilibru. sa dau un exemplu: cineva de la mine din familie se plingea la toate evenimentele ca sotul este badaran, indiferent, nu stie sa vorbeasca, ca, a facut o alegere gresita, si, toata familia a sarit in apararea doamnei. Sa aduci asemenea discutii intime in adunari fie ele si de familie largita mi se pare deja foarte cis. Citiva am observat ca de cite sunt invitati doamna vorbeste fara intrerupere, monopolizeaza, il face imbecil in mai multe registre, asa, in gura mare, si, la sfirsitul serii il intreaba ce are de nu vorbeste nimic. karma tipului e de nota 10, a doamnei, lasa de dorit. si, mi-am permis sa-i spun doamnei. m-a mirat raspunsul verisoarei mele: esti o vipera invidioasa. nu pot decit sa sper mai bine pentru fostul sot care imbecil si silentios si-a facut bagajul.

    • acest text a fost scris in urma cu 5-6 ani. dar ceea ce sesizezi tu acolo nu e aroganta, ci autoironie si amaraciune. big difference. 🙂

  7. Stimata doamna Rotar,
    Ma numesc Alina. Mi-am pierdut jumatatea dupa 10 de ani de viata comuna. Un diagnostic crunt a fost dat dupa 4 zile de investigatii, si, dupa inca o saptamina punctul final. Intr-o relatie de lunga durata cite nu se fac si cite nu se spun. Nimic nu tin minte, rau si urit. Numai o durere atit de puternica, cum sa spun, care nu m-a last sa mor, sa lesin. O durere estompata acum dar mereu la locul ei. Pierderea mea s-a intimplat cind inca nu implinisem 50 de ani. Toti cunoscutii imi spuneau ca trebuie sa uit si sa ma refac, sa-mi refac viata. Ocazii, au mai fost, nu dorinta insa pentru ca ceea ce a fost cladit bine sau rau, pus intr-o balanta si comparat…imposibil de repetat. Sunt singura si mi-e greu, sunt batrina si nu am alta familie. Dar asa a fi pina la capat. Pentru ca cee ce am pierdut nu am mai regasit. Daca dumneavoastra veti gasi sa nu lasati oportunitatea sa treaca, sa nu o alungati, chiar daca imperfectiuni vor exista. Va fi mai bine si mai simplu mai tirziu.

    • Stimata doamna, viata nu incepe si se termina cu un barbat, ei nu sunt alfa si omega vietii noastre, sunt si ei niste muritori ca noi. Sa nu le dam mai multa importanta decat merita

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.