bucăți din mine

orbi

Acum trei ani m-am apucat să scriu un roman. Am scris jumătate și nu am mai putut continua. Mi-am zis că o să vină vremea cînd voi putea scrie din nou la el. În terapie, am aflat că mă tem de ideea de roman. De umbra ideii de roman. Că mă paralizează gîndul de a-l termina și publica. Că nu mă cred în stare și îmi pun tot felul de piedici. Cînd am recitit, după anii ăștia în care am lucrat mult cu mine, mi-am dat seama că nu îl voi termina niciodată. Fiindcă nu mai puteam scrie așa, fiindcă nu mai eram aceeași, nu mai aveam aceeași viziune. Așa că l-am abandonat de tot. Și mi-am zis că, dacă va fi să am putere și curaj să scriu altul, voi simți. Întotdeauna i-am invidiat pe cei care se puteau așeza și scrie fără oprire, zile întregi. Nu m-am crezut în stare de așa ceva. De 3 ani și jumătate, de cînd am publicat prima carte, mă simt o impostoare. Sunt zile multe în care mă întreb de ce mai scriu, fiindcă realmente nu pare să am ceva semnificant sau cu adevărat frumos de spus. Citindu-i Jurnalul lui Radu Vancu [...]

De |2018-10-13T17:49:24+00:0020 septembrie, 2017|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , |33 Comentarii

#vulnerabil

Azi am văzut în newsfeed-ul meu, printre sute de poze cu copii, flori, pisici, mîncare perfect aranjată în farfurii, statusuri inteligente sau nu, răutăcioase sau nu, o fotografie cu mîncare arsă, dar nu arsă ușor, ci scrum. Însoțită și de povestea arderii ei, spusă cu umor. M-am bucurat de fotografia asta ca de cine știe ce. Era o oază de normalitate în oceanul de perfecțiune ambalată cu funde și deversată în online. Mi-am permis să visez vreme de cîteva secunde cum ar fi dacă ne-am permite cu toții astfel de momente de adevăr, dacă ne-am permite să greșim la vedere, să fim vulnerabili la vedere, în loc să cosmetizăm încontinuu realitatea, propunînd o imagine distorsionată, sulimenită, mincinoasă. O lume care te face doar să te simți inadecvat, căci te compari instinctiv și ieși mereu pe minus. Ceilalți sunt mereu mai buni, mai umblați, mai stilați, mai frumoși, mai deștepți decît tine. Ei nu greșesc, ei au copii mai educați, mașini mai frumoase, vacanțe mai exotice, relații mai funcționale și fericite. Iar toată povestea asta e precum pozele alea de profil pe care le văd deseori, înfrumusețate cu niște filtre pe care cei care le folosesc nu știu să le aplice [...]

De |2017-09-12T11:57:52+00:0012 septembrie, 2017|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , |10 Comentarii

(5 august, Corbu)

Apusul coboară sub formă de ceață liliachie unde cerul se unește cu linia mării. O mare ca o baltă caldă și calmă. Suprafețe fluide de oțel topit. Oamenii se scaldă, un bebeluș rîde în hohote ori de cîte ori un val mititel îl stropește. O femeie grăsuță cu un colac de înot în jurul taliei înaintează în apa mică ținînd un telefon în mîini cu care filmează tot, de parcă și-ar documenta vacanța. Doi copii care au prins o meduză în găleată au uitat o doză de suc de țărm. Doza se hlizește colorat în nisip. Femeia aia a fost și ea copil cîndva. Tinerii de lîngă mine vor face și ei un copil. Oamenii din apă au fost toți copii și au făcut sau vor face copii. Specia nu e în pericol. Avem grijă de ea. Din țarcul pescarilor răsare luna.  

De |2017-09-05T20:02:19+00:005 septembrie, 2017|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , |2 Comentarii

rămășițele verii

Aproape că pot detecta momentul precis în care decide să plece, chiar dacă disimulează atît de bine că va mai sta. E un miros, poate. De zarzăre prea coapte și frunze veștejite. O culoare auriu-leșioasă a aerului. O limpezime obosită a văzduhului înspre mare. Cerul plin de păsări care repetă de zor plecarea. În toată căldura înăbușită, în ierburile arse și sonore, peste tot locul o pot presimți pregătindu-se să mă lase. Poate e și senzația de pustietate, cine știe. Satele de pe țărm, în plină vară adevărate furnicare de vilegiaturiști colorați, sunt abandonate acum. Plajele s-au golit și, chiar dacă soarele se încăpățînează să vrea să te ardă, îl simți neputincios, opintit. Tare îmi place marea atunci cînd vara se sfîrșește. Are ceva nespus de trist și de frumos. Aerul, mai ales aerul aurit, cerul cu albastrul lui spălat. Anul ăsta, momentul în care vara a decis să plece m-a prins imediat după vama bulgărească. Goneam spre Krapets printre copacii încă verzi și lanurile foșnitoare de porumb copt, dar încă nestrîns. De cîte ori mă duc la vecini, fata de la țară din mine observă cît de lucrat e pămîntul, deși aproape niciodată nu văd oameni prin vreuna dintre [...]

De |2018-10-13T17:56:44+00:0031 august, 2017|Categorii: bucăți din mine|15 Comentarii

o mie și una de nopți (continuare)

*** Terasa-grădină e surprinzătoare. Se temuse să mă aducă aici, e totuși doar o crîșmă din cartier, cea în care și-a petrecut orele chiulite în liceu și, apoi, nenumărate ore ale unui timp în care existențele noastre nu doar că nu se intersectaseră încă, dar nici măcar nu se bănuiau una pe cealaltă. Grădina nu exista pe atunci, doar barul mic, cu mese și scaune din lemn lustruit de timp; încă se fuma, nu era nevoie de ea. În anii din urmă, locul curții proprietarilor a fost luat de terasă. Cîteva mese de lemn, lampadare din sticlă groasă prinsă în ochiuri de sîrmă, pereți ticsiți de ghivece, talgere vechi, ruginite, oale de lut, din care se revarsă mușcate curgătoare înflorite și plante verzi ale căror denumire nu o cunosc, ba chiar și niște cactuși. Deasupra, grinde de lemn sub care se încolăcește o vie care, atunci cînd va crește, se va transforma într-un acoperiș verde și umbros. Mă seduce imediat, așa eclectică și atît de potrivită întregii imagini a Constanței pe care mi-am făcut-o pînă acum. De altfel, locul poartă numele unui roman celebru din secolul 19, un roman în care seducția este personaj principal, așa că îmi imaginez că [...]

De |2018-10-13T18:04:19+00:008 iulie, 2017|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , |4 Comentarii

o mie și una de nopți

Suflarea vipiei arde obrazul și așa supraîncins al orașului. Strada dormitează toropită. Puradeii stau ascunși prin case, moleșiți de soare, după ce bătrînele țigănci turcoaice au ieșit să-i strige cît le țin bojocii, de-a lungul străzii: Efeeee, Gihaneee, Giavid, Ertaneeee, iar ei se răspîndiseră ca potîrnichile, fiecare la casa lui, care mai de care mai împodobită cu pături strident colorate peste mobile și oglinzi mari, ovale, cu rame aurite, care se întrevăd printre perdelele lucioase de afară. Unul dintre ei, smead și rotunjor, micuț de înălțime, care părea că nu împlinise nici 10 ani, ne ceruse cu o seară înainte o brichetă. Înaintase semeț, cu o țigară de contrabandă atîrnîndu-i dintre buzele necoapte și urlase după bărbatu-meu: n-ai să-mi dai o brichetă? Un foc, vrei să zici, îl corectase el, doar nu vrei să îți dau toată bricheta. Nu, vreau să aprind. Și trăsese cu nesaț primul fum. Auzi, mă, da’ tu cîți ani ai de tragi așa, ca un șarpe, din țigara aia? Paișpe am, nene, da’ par mai mic de la țigări, am rămas mai mic de la fumat... Pleacă, mă, de aici, că tu nu ai paișpe ani! Paișpe ani, mă jur, am rămas mic de la [...]

De |2018-10-13T18:04:02+00:007 iulie, 2017|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , |9 Comentarii