bucăți din mine

cum m-am îmbolnăvit de Granada

Mai întîi trebuie precizat că eu, de cînd m-am întors, bolesc de dor. Așa de greu mi-a fost, că nici memoriili, vorba doamnei gazde, de care s-a temut nu am fost în stare a le scrie. Nu încape vorbă, că m-am apucat de vreo trei ori, dar de fiecare dată am scris cîte un paragraf și am abandonat. Așadar, doamna Ursace, dacă textul vă pare dezlînat, să știți că este pentru că chiar e. Așa începe. Adevărul e că nu reușesc să-mi revin deloc. Mă uit pe geam, ninge, deși e final de martie, totul e gri și foarte românesc, mă tem de referendumul care va împărți România în două, mă tem că vor stinge lumina în țara asta. Apoi, nu a mai fost final de martie. Ci aprilie de-a binelea, care știm că e the cruelest month. Și continuă așa. Mai întîi a fost aeroportul cu toți oamenii care nu plecau nicăieri din cauza degivrării, și stăteau acolo, (nă)clăiți grămezi, și eu și Ana pe jos, așezate turcește, așteptînd să vedem dacă vom zbura sau vom rămîne, și mai ales cui. Și apoi a început îmbarcarea, dar repede am fost întorși din drum, era gheață pe pistă, așa că [...]

De |2018-10-13T17:00:37+00:0011 aprilie, 2018|Categorii: bucăți din mine, Slider|10 Comentarii

frumosul și greul, ediția UK

Zile lungi, grele și frumoase (uneori trebuie să fie mai întîi greu ca să fie frumos sau poate asta e doar una dintre credințele mele limitative) am trăit în săptămîna ce a trecut. De ieri sunt acasă și încă nu reușesc să mă dezmeticesc, sunt aproape catatonică, nu vreau să fiu acasă, vreau înapoi. Scriu aici în primul rînd ca să nu uit. Să nu uit emoțiile, bucuria, strîngerile de inimă bune, dar și alea mai puțin bune, să nu uit verdele ierbii irlandeze, îmbrățișările și tremurul ușor al oamenilor care m-au strîns tare, diminețile în care mă trezeam prea devreme pentru fusul orar englezesc (cît de mult contează două ore diferență!) narcisele și ghioceii înfloriți în parcurile londoneze, rîsul și ironiile copiilor mei, mergînd la pas pe străzile din Dublin noaptea, pe malul rîului Liffy, felul în care cea mică ne ținea pe mine și pe bărbatu-meu să nu cumva să traversăm pe roșu, după ce era să ne calce o mașină care venea din altă direcție decît ne așteptam, zorul pe care li-l dădeam în diminețile cu zboruri mult prea matinale, agitată că pierdem avionul, senzația stranie de anxietate ce mi se activa de fiecare dată (și au [...]

De |2018-10-13T17:12:45+00:009 februarie, 2018|Categorii: bucăți din mine, lansări și alte evenimente|Etichete: , , , |11 Comentarii

oameni întregi

Azi a împlinit 17 ani. Cam pe la ora asta, în urmă cu 17 ani, scotea țipînd capul în lume. Nu e vorbă, că a continuat să țipe pînă tîrziu, zicea că așa e ea, are un țipar în gît. Azi-noapte, am luat-o în brațe și m-am uitat la ea, femeie de-acum, și nu mi-a venit a crede că gata, nici ea nu mai e copil, ambele fete îmi sunt oameni întregi. Cel mai greu de gestionat e neputința. Cînd încep a se face oameni mari, nu mai ajunge să pupi și să treacă. Iar să le vezi suferind e aproape insuportabil. Te duci, te așezi, întrebi, dar de cele mai multe ori ești concediat cu o singură fluturare de mînă: nu am chef, îți zic eu cînd pot. Și atunci te duci la tine în cameră și stai și te frămînți, te întrebi ce ai putea face, dar știi că realmente nu poți face nimic decît să fii acolo, să le iubești și accepți cu toate ale lor. Cel mai greu de gestionat e nevoia de a le fi, în continuare, salvator. Fiindcă nu mai e treaba ta, au nevoie să se descurce singure, să te anuleze pe tine [...]

De |2018-01-26T09:12:27+00:0026 ianuarie, 2018|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , |16 Comentarii

crăciun fericit?

Crăciunul este, poate, cea mai grea dintre perioadele anului. Bate și Valentine’s day. Fiindcă nicicînd presiunea socială, familială, emoțională nu este atît de mare ca de Crăciun. Fericirea celorlalți, mai zgomotoasă și stridentă. Perfecțiunea lor, mai vie. Bunăstarea lor – mai evidentă.  Toți par să se descurce cu toate cele trebuincioase mai bine decît tine. Au bradul mai mare și mai strălucitor, cadouri mai frumoase și mai scumpe, treaba mai degrabă făcută, cozonacii mai pufoși și mai dulci, sarmalele mai bine învelite. Coafura, țoalele, bijuteriile potrivite. Pozele mai reușite. Pe Facebook apar tradiționalele fotografii de familie de Crăciun, cu ei trei sau patru îmbrăcați în haine roșii, pupîndu-se și pozînd în familia perfectă și obstinant fericită. Numai zilele astea am numărat eu vreo patru, despre care știam adevărul din spatele pozei: amantlîcuri descoperite recent, abuz, alcoolism, nefericire și control, în ordinea de pe tricouri. Nu am putut da un amărît de like minciunii frumos ambalate. Pot crede unei poze făcute instant, într-un moment în care și o relație altminteri nefericită are un moment de bine, însă nu pot valida o minciună cu premeditare. Am și întrebat pe cineva: de ce, dacă voi sunteți așa de rău, faceți pozele astea? Pentru [...]

De |2017-12-22T11:55:27+00:0022 decembrie, 2017|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , |14 Comentarii

pe apă

M-am întors de trei zile, dar încă visez că sunt pe vas. Plus legănatul pe care încă-l simt, dar nu e barca, sunt eu care mă opun unui tangaj imaginar de-acum, e corpul meu care încă nu s-a obișnuit cu uscatul și staticul. Visez mai ales zona centrală a vasului, cu lifturile de sticlă și interiorul albastru de sticlă, scările de sticlă, balustrada de sticlă. De sticlă m-am simțit și eu, zile de-a rîndul. În fiecare seară, cînd vasul pleca din port, mă așezam cu pescărușii pe punte și așteptam să se desprindă și să alunece în marea cînd albastru-smarald, cînd albastru-cerneală, cînd albastru-negru, dacă era deja tîrziu. Din Barcelona am plecat după șapte, portul și orașul sclipeau în mii de luminițe, pe punte se auzea iar vocea lui Bocelli, ca de fiecare dată, și, deși nu îmi place deloc Bocelli, tot mi-a dat o lacrimă în colțul ochiului privind înapoi, spre uscat, iar apoi în jos, spre apa adîncă, luminată. Noaptea, vasul aluneca peste marea cînd netedă, cînd înfuriată, nepăsător, uriaș, iar eu mă holbam în întuneric, încercînd să ghicesc unde-s marginile apei ce părea nemărginită. Unii nu se puteau apropia de balustradă, mă sperie marea noaptea, ziceau, eu [...]

De |2018-10-13T17:31:35+00:004 decembrie, 2017|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , , |3 Comentarii

ziua în care mi-am recuperat mama

26 octombrie 2015 Am 38 de ani, iar azi mama împlinește 60. În sat la noi e obiceiul să te sărbătorești cum se cuvine la asemenea vîrstă rotundă, mai ales că urmează și pensionarea. Te faci de rîs dacă nu, iar mamei niciodată nu i-a plăcut să se facă de rîs. De fapt, e unul dintre principiile care i-a guvernat întreaga viața, să nu se facă de rîs în sat. Mama e om cu vază la noi în localitate, e învățătoare, a educat multe generații, lumea o respectă, are un statut ce trebuie prezervat. Așa că tot ce e inadecvat statutului se refulează, se reprimă, se tratează ca și cum nu ar exista. Despre cele mai multe lucruri importante nu am discutat niciodată. De exemplu, tocmai mi-a ieșit un volum, Efectul pervers, în care am pus dureri oribile, multe legate de familie, adică de tata și de ea. Ne prefacem că nu am publicat cartea asta. Eu nu am invitat-o la lansare, să nu o rănesc, ea nu a venit. Nu mă întreabă nimic despre asta, ca și cum nu aș fi scris niciodată cartea aia. Cartea aia e doar unul dintre elefanții din cameră. Avem o turmă uriașă, umplem [...]

De |2017-11-19T14:38:06+00:0026 octombrie, 2017|Categorii: bucăți din mine|35 Comentarii