bucăți din mine

orbi

Acum trei ani m-am apucat să scriu un roman. Am scris jumătate și nu am mai putut continua. Mi-am zis că o să vină vremea cînd voi putea scrie din nou la el. În terapie, am aflat că mă tem de ideea de roman. De umbra ideii de roman. Că mă paralizează gîndul de a-l termina și publica. Că nu mă cred în stare și îmi pun tot felul de piedici. Cînd am recitit, după anii ăștia în care am lucrat mult cu mine, mi-am dat seama că nu îl voi termina niciodată. Fiindcă nu mai puteam scrie așa, fiindcă nu mai eram aceeași, nu mai aveam aceeași viziune. Așa că l-am abandonat de tot. Și mi-am zis că, dacă va fi să am putere și curaj să scriu altul, voi simți. Întotdeauna i-am invidiat pe cei care se puteau așeza și scrie fără oprire, zile întregi. Nu m-am crezut în stare de așa ceva. De 3 ani și jumătate, de cînd am publicat prima carte, mă simt o impostoare. Sunt zile multe în care mă întreb de ce mai scriu, fiindcă realmente nu pare să am ceva semnificant sau cu adevărat frumos de spus. Citindu-i Jurnalul lui Radu Vancu [...]

De | 2018-01-02T13:34:25+00:00 20 septembrie, 2017|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , |31 Comentarii

#vulnerabil

Azi am văzut în newsfeed-ul meu, printre sute de poze cu copii, flori, pisici, mîncare perfect aranjată în farfurii, statusuri inteligente sau nu, răutăcioase sau nu, o fotografie cu mîncare arsă, dar nu arsă ușor, ci scrum. Însoțită și de povestea arderii ei, spusă cu umor. M-am bucurat de fotografia asta ca de cine știe ce. Era o oază de normalitate în oceanul de perfecțiune ambalată cu funde și deversată în online. Mi-am permis să visez vreme de cîteva secunde cum ar fi dacă ne-am permite cu toții astfel de momente de adevăr, dacă ne-am permite să greșim la vedere, să fim vulnerabili la vedere, în loc să cosmetizăm încontinuu realitatea, propunînd o imagine distorsionată, sulimenită, mincinoasă. O lume care te face doar să te simți inadecvat, căci te compari instinctiv și ieși mereu pe minus. Ceilalți sunt mereu mai buni, mai umblați, mai stilați, mai frumoși, mai deștepți decît tine. Ei nu greșesc, ei au copii mai educați, mașini mai frumoase, vacanțe mai exotice, relații mai funcționale și fericite. Iar toată povestea asta e precum pozele alea de profil pe care le văd deseori, înfrumusețate cu niște filtre pe care cei care le folosesc nu știu să le aplice [...]

De | 2017-09-12T11:57:52+00:00 12 septembrie, 2017|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , |10 Comentarii

cît de multă terapie e prea multă terapie?

Pentru că în ultima vreme am tot primit sfaturi (necerute, despre care cred cu tărie că sunt o formă de abuz și de lipsă de respect, atunci cînd ne apucăm să le dăm sfaturi unor oameni care nu le-au cerut ne poziționăm superior, noi știm mai bine, suntem mai deștepți, avem rezolvări și pentru problemele lor) și comentarii legate de faptul că merg în terapie de mai mulți ani, aș vrea să discut puțin despre aceste stereotipii. Sunt multe legate de terapie, dar acum mă voi referi doar la astea. Las aici cîteva considerații primite de mine de la oameni diferiți: „Faptul ca faci terapie de ani buni pune un semn de intrebare asupra abordarii angoaselor tale. Terapia presupune vindecare si nu persistenta intr-o stare de reanimare. Cred ca terapia asta sau chestia pe care o numesti tu terapie este de fapt o agonie care iti da iluzia vindecării, de fapt te tine ancorata in problema pt care ai ajuns sa o faci ( revin la " o fac de ani buni"). Mai este si nevoia de a continua terapia asta ( totusi dupa atatia ani), nevoie care iti da si o dependenta ( pe langa problema de baza) si [...]

De | 2017-09-06T17:35:58+00:00 6 septembrie, 2017|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , |28 Comentarii

(5 august, Corbu)

Apusul coboară sub formă de ceață liliachie unde cerul se unește cu linia mării. O mare ca o baltă caldă și calmă. Suprafețe fluide de oțel topit. Oamenii se scaldă, un bebeluș rîde în hohote ori de cîte ori un val mititel îl stropește. O femeie grăsuță cu un colac de înot în jurul taliei înaintează în apa mică ținînd un telefon în mîini cu care filmează tot, de parcă și-ar documenta vacanța. Doi copii care au prins o meduză în găleată au uitat o doză de suc de țărm. Doza se hlizește colorat în nisip. Femeia aia a fost și ea copil cîndva. Tinerii de lîngă mine vor face și ei un copil. Oamenii din apă au fost toți copii și au făcut sau vor face copii. Specia nu e în pericol. Avem grijă de ea. Din țarcul pescarilor răsare luna.  

De | 2017-09-05T20:02:19+00:00 5 septembrie, 2017|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , |2 Comentarii