blugii rupți. like mother, like daughter(s)

blugii rupți. like mother, like daughter(s)

De |2018-05-10T09:11:33+00:0010 mai, 2018|Categorii: opinii și adevăruri subiective|Etichete: |49 Comentarii

Tonul vocii profesoarei e tot mai răstit, tot mai certăreț. A confiscat ședința din gura și mîinile dirigintei și repetă aceleași lucruri de aproape 35 de minute, de cînd am intrat eu, care am întîrziat. Like mother, like daughter. Ea vrea și încearcă, dar copiii sunt rău crescuți, indisciplinați, lipsiți complet de bun simț, nu ascultă, vin la școală îmbrăcați în blugi rupți (ăsta e momentul în care îmi pare tare rău că nu am pe mine blugii rupți), instituția e instituție, nu sunt de capul lor, nu învață, nu îi interesează materia, unii stau pe telefoane și refuză să le lase în cutia special amenajată. Cînd reia poveștile, pe același ton obositor și răstit, deschid telefonul și răspund la niște whatsapp-uri, deja nu mai duc. Îi înțeleg perfect pe copiii ăia. Like mother, like daughter. Bine, fie-mea e sancționată și pentru că are tupeul să citească literatură în ore, or așa ceva nu se face, nu ai unde ajunge cu halul ăsta de indisciplină. Confirm: tot liceul am avut o carte pe genunchi și n-am ajuns nicăieri. Tot aici sunt. Like mother, like daughter.

Că ea a văzut un băiat căruia i se vedeau genunchii prin blugi și l-a atenționat și el a zis doar bine doamna profesoară. Doamna profesoară e mai tînără decît mine.

Încerc, pe un ton împăciuitor, să avansez ideea că, totuși, avem de a face cu niște adolescenți, în perioada lor cea mai confuză. Care sunt într-o căutare tulbure a identității, sunt suferinzi din cauza tuturor schimbărilor, o generație incompatibilă cu modelul de școală practicat pe vremea mea și nereformat nici măcar o țentimă. Că sunt copii foarte inteligenți, bombardați de informație, cărora sistemul nu le mai oferă motivația necesară. Și că blugii rupți ar trebui să fie ultima grijă a școlii.

Doamnă profesoară, dacă trei sferturi de clasă au nota 2, spune o  mamă din față, timid, undeva e și vina dumneavoastră.

Dar ceva bun de copiii ăștia nu aveți să ne ziceți? Că de o oră auzim doar ce incompetenți, leneși, indisciplinați, lipsiți de bun simț sunt…, sare o mamă mai tînără, rujată cu roșu aprins. Chiar nu e nimic bun de ei, sunt toți niște loaze bune de corecție?

Nici vorbă, dar eu vă zic părțile negative, să îi îndreptăm.

Copiii noștri negativi și strîmbi care trebuie îndreptați. Și care s-au strîmbat singuri, noi nu avem nicio responsabilitate, au ieșit ei așa că au vrut. Rebeli și strîmbi. Cîndva, am fost și eu așa un adolescent și uite că nu au reușit să mă îndrepte niciodată. La partea cu negativul, adulții au mereu dreptate, totuși, ei sunt negativul nostru, mereu. Hîrtie de turnesol.

De undeva, din fața mea cam cu două bănci, aud o voce firavă, umilă. O doamnă cu un batic transparent pe cap înalță o rugă către profesoară: vă cer eu iertare, dacă ea mă face de rușine și nu e în stare, și sunt de acord că învățământul asta trebuie să facă, să îi îndrepte. Maria, strigă la fata blondă așezată pe locul din stînga ei, pe care abia acum o observ, dacă tu ești nesimțită, îmi cer eu iertare în locul tău. Ești o rușine! Nu o să fii în stare să termini douășpe clase cu atitudinea asta…

Îmi ard obrajii de furie și umilință. Strîng pumnii pînă îmi intră unghiile în palme. Nu e treaba ta, îmi repet, nu e treaba ta. Dar nu pot să nu văd și aud fata care plînge în bancă; doar îmi pot imagina ce e în sufletul ei.

Cînd doamna profesoară pleacă, rămîne doamna dirigintă care ne spune că, deși adolescenți și mari, copiii noștri au încă mare nevoie de noi, dar nu știu cîți dintre noi înțelegem ce spune. Se sună, majoritatea pleacă. Rămînem eu, un domn respectuos, diriginta și, în bancă, certîndu-se tare, doamna cu baticul transparent și fata cea blondă. Cît tatăl vorbește cu diriga, trag cu urechea la ce își spun. Fata plînge și tremură de o furie pe care încearcă din răsputeri să o reprime, mă-sa o lovește cu vorbe: nu ești în stare de nimic, dacă a zis fără blugi rupți, atunci tu de ce ai venit așa, nu o să termini nici doișpe clase, mi-e rușine cu tine, mă faci de rîs. Furia mea crește. Ieri, la modulul de grup, am lucrat pe un exercițiu menit să ne centreze în sine: să desfacem în patru pași distincți mecanismul inconștient care ne face să reacționăm într-un anume fel la anumiți stimuli. Aud/văd ceva (în cazul meu scena de mai sus), proiectez/îmi imaginez ceva (în cazul ăsta, că fata e umilită și rănită, că se simte respinsă, neiubită, abandonată de mamă), asta îmi amintește de… (în cazul meu de zeci de scene similare cu mama/tata), iar asta mă face să mă simt… (în cazul meu foarte furioasă). Toate astea îmi trec rapid prin cap, iar cînd doamna dirigintă îmi face semn că iese cinci minute, mă întorc spre mamă. Fata tocmai iese protestînd printre lacrimi din clasă.

Doamnă, îi spun pe cel mai blînd căutat ton al meu, de ce vorbiți așa cu copila dumneavoastră? Nu o vedeți că suferă, că are nevoie de mama ei să fie de partea ei, să o înțeleagă, ierte și iubească? Puneți-vă puțin în locul ei, vă dați seama ce rușine și umilință a simțit cînd ați ales să îi vorbiți astfel de față cu atîția oameni? O vedeți un copil bun de nimic, dar este un suflet la fel ca oricare dintre noi. Dacă soțul ar fi vorbit așa despre dumneavoastră, de față cu alți oameni și dumneavoastră acolo, cum v-ați fi simțit? Furioasă și umilită, nu? Exact așa s-a simțit și ea. Copila dumneavoastră are nevoie de dumneavoastră. Are nevoie să știe că mama o iubește.

Se uită prin mine.

Dar ce, școala e școală, dacă a greșit eu nu vreau să mă fac de rîs, i-am zis de atîtea ori că e vulgară și indecentă.

Doamnă, vă rog, credeți-mă pe cuvînt, eu port des blugi rupți. Priviți-mă, sunt vulgară și indecentă? Am scris cinci cărți fără să ies din blugii rupți. Spuneți-mi, vă par vulgară și indecentă? Credeți că am ajuns așa de rău din cauza blugilor? Moda se schimbă și e doar modă. Așa le place lor acum, asta nu îi face nici vulgari, nici indecenți. Știți ce am făcut eu acum cîțiva ani cînd fiica mea cea mare a fost certată că poartă (la liceul de arte, unde ar trebui încurajată creativitatea) niște pantaloni-fustă cu turul foarte jos? M-am dus la școală îmbrăcată exact la fel, să îmi apăr copilul, fiindcă am crezut în el.

Dar eu m-am sacrificat pentru ea și ea mă face de rîs!

Cei patru pași se derulează din nou instant în mintea mea: aud m-am sacrificat, proiectez cum se simte fata aia care tot aude asta, îmi amintesc de cîte ori am auzit eu placa cu sacrificiul, simt furie și neputință. Reglez din nou tonul, să nu fiu agresivă, așa cum îmi vine instinctiv.

Doamnă, dar dacă e așa un mare sacrificiu să o creșteți, de ce ați făcut-o? Că ea nu a cerut să se nască, ați adus-o pe lume benevol, în 2001 nu mai exista decretul să vă oblige. Ați făcut-o pentru că ați vrut. Tot așa cum am făcut și eu copiii mei. Iar ei nu sunt un sacrificiu, sunt un dar și o bucurie pentru mine. Sigur că mă enervează și pe mine, dar nu e vina lor că s-au născut, nu am de ce să îi pedepsesc pentru o alegere de-a mea. Nu cred că Maria v-a cerut să vă sacrificați, ați făcut ce ați vrut dumneavoastră, nu o mai pedepsiți pentru alegerile dumneavoastră. Maria e un copil care e neînțeles și care suferă. E un copil minunat, de ce nu puteți vedea ce copil minunat aveți? Are nevoie doar de o vorbă bună și o mîngîiere de la dumneavoastră.

Dar eu nu pot accepta așa ceva, dacă nu ascultă și a luat-o razna…, se revoltă doamna înfundat.

Doamnă, copiii noștri sunt oglinda noastră. Dacă Maria nu e bine este pentru că dumneavoastră nu ați știut să mai bine, dacă copilul meu nu e bine, nu e vina copilului meu, ci a mea, căci face și simte ce a văzut la mine, haideți să nu mai dăm vina pe copii pentru eșecurile noastre. Copiii noștri sunt exact așa cum suntem și i-am crescut noi.

(Mă aud vorbind și nu îmi vine să cred că sunt eu. E ca și cum m-am întors în timp și le spun propriilor mei părinți toate astea, cu disperarea că vor înțelege ceva și vor schimba ceva, se vor trezi, vor face mai puțin rău.)

Eu nu am învățat-o să se poarte așa la școală, să fie obraznică cu profesorii, eu am învățat-o numai lucruri bune (estimp intră Maria, blondă și tristă, cum ne-a plăcut nouă), spune, așa se vine la școală? Normal că te ia la ochi profesoara, nu aveți niciun pic de respect, sunteți jalnici generația asta! De ce nu ți-ai cerut tu iertare? Fiindcă nu am pentru ce, izbucnește fata iar în plîns! Dar mama, și ea a greșit față de mine! Nu o pot respecta dacă ea nu mă respectă deloc! Mama răcnește: Tu să taci imediat! Ea e profesoară, tu un rahat de elev!

Văd sub ochii mei cum cresc în copilă, hidoase, de neînvins, rana de umilință, rana de respingere, rana de nedreptate, care o vor însoți toată viața.

Să știți că profesorii nu sunt nici ei infailibili, și ei pot greși, că sunt oameni, iar fata are dreptate, chiar merită și ea respect, mai zic, cu senzația că mă izbesc, ca o muscă amețită, de un geam dincolo de care nu e nimic și mai ales nimeni. O privesc pe Maria, plînge reținut, cu o furie greu reprimată pe care o cunosc atît de bine. Mă îneacă și pe mine plînsul și o jale mare, adîncă, fără margini. Mă doare sufletul pentru toate Mariile crescute de oameni necrescuți ei înșiși, pentru toate Mariile educate de profesori așijderea, pentru toți adolescenții umiliți, respinși, neiubiți, admonestați, chinuiți, suferinzi, cu inimile frînte, care vor deveni adulți cu inimi frînte, care vor crește copii cărora le vor frînge inimile. Și mi se pare că e prea multă nedreptate și durere în lume, că nu se va opri niciodată, că nu ne vom face niciodată bine, că ne afundăm în durere și furie, în răni de respingere și abandon, ca într-un ocean uriaș, care ne înghite.

Plîng pe scările școlii, scara profesorilor și scara elevilor, căci unii sunt mai prejos decît alții, trebuie segregați, plîng pe stradă, plîng, vorba unei poetese jignite în naturelul simțitor, cu capul pe volan. Apoi îmi sun fetele și le spun că sunt minunate exact așa cum sunt, că le iubesc și le admir și că sunt norocoasă că sunt mama lor.

Și apoi mai plîng puțin, scriind asta.

(Și jurasem că nu mai merg la ședințele cu părinții.)

Despre autor:

Clickul pe care îl daţi e fierăstrăul cu care faceţi sternotomia mea. Îmi deschideţi pieptul şi umblaţi pe dinăuntru prin mine. Umblaţi uşor, rogu-vă, că mă doare. Nu atingeţi, nu zgămâiaţi, nu etichetaţi. Nu parcaţi pe aortă, nu scuipaţi. Nu vă urcaţi încălţaţi cu cizmele pline de noroi. Mulţumesc.

49 Comments

  1. Lacramioara Bozieru 10 mai 2018 at 09:29 - Răspunde

    Heheheee! Eu sunt profesor cu blugi înflorați şi rupți, sunt tatuată pe unde se vede sau nu, mestec giungă şi n-am taioraş. Să vină madama acilea să mă dea afar din liceu. Ah, eu am văzut o mamă plângând cu muci: Mie în 10 ani nu mi-a spus nimeni o vorbă bună de fata mea. Şi ce fată minunată are! De la fimio de la şedinţă m-am ridicat şi am plecat.

  2. GMT 10 mai 2018 at 09:38 - Răspunde

    Chiar ieri am vazut la tv cum o directoare de Liceu, undeva langa Torino, a propus un regulament cum sa (nu) se imbrace elevii. Nu la blugii rupti, nu la fustele scurte, nu la bluzele decoltate, nu la machiaj strident. A pus mai intai frumos pe fb ca sa afle parerea parintilor , multi au fost de acord. Ideea e ca Scoala este (totusi) o institutie unde mergi sa inveti; care este sensul blugilor rupti, al rujului strident etc? Intr-un fel te imbraci la scoala, in alt fel la discoteca. Liceenii nu mai fac diferenta. Vor sa impresioneze, vor o imagine puternica caci traim un timp al imaginii si nu al substantei, preferam aparenta esentei…Multa superficialitate in timpul prezent!
    In legatura cu relatia parinti- copii, e mereu complexa! As fi fost curioasa sa intru in lumea interioara a mamei Mariei, sa inteleg ce spune, despre ce sacrificiu vorbeste. Da, unii parinti fac sacrificii iar sacrificiul nu este un lucru rau ci unul bun, nobil chiar. Unii parinti isi rup de la gura pentru copii, unele mame umbla cu o fusta si cu o pereche de pantofi tot anul …
    Nu cred ca generatia Mariei va avea multi copii, se observa deja o scadere dramatica a natalitatii. Acest mecanism al suferintei va lua, totusi, sfarsit. Intr-un fel sau altul .

    • Petronela Rotar 10 mai 2018 at 09:41

      Cînd citesc astfel de comentarii, după tot ce am scris mai sus, îmi dau seama că șansele ca oamenii care deja au inoculate ideile astea nu au nicio șansă să se schimbe… Și e foarte dureros pentru mine.

    • maia1986 10 mai 2018 at 11:12

      Sa stiti ca acesti copii poarta blugii rupti si rujul strident si pentru a atrage atentia parintilor, a celor care cred ca este suficient sa le dea copiilor tot, mai putin ceea ce conteaza cu adevarat. Cateodata acei copii vor sa auda si sa simta ca sunt iubiti si protejati. Acum sunt mama, ii ofer copilului meu tot ce este mai bun “pe piata”, dar vad ca el nu isi doreste decat sa fie tinut in brate si ocrotit. Sunt sigura ca aceeasi nevoie va fi si la 10 si la 20 de ani.

    • Raluca 10 mai 2018 at 11:16

      Sacrificiul de sine nu l-as recomanda, pentru ca nu poti creste copii fericiti daca tu esti nefericit. Daca nevoile sunt mai mari decat resursele, sacrificiul nu poate fi evitat uneori, dar nu il faci din dragoste? Atunci nu ramane ranchiuna si niciodata nu il reprosezi copiilor. Este o greseala sa ai asteptari, eu m-am sacrificat pentru tine, acum tu trebuie sa faci x, y, z pentru mine. Copiii nu ar trebui sa ne implineasca asteptarile.Trecand peste aspectul vestimentar, umilinta in public nu a construit decat rareori un om puternic si fericit. Va recomand aceasta poezie, desi pentru unii e greu de acceptat. http://www.poezie.ro/index.php/prose/55475/Despre_Copii (Despre copii – Khalil Gibran)

    • George 13 mai 2018 at 15:05

      Sunt curios, dumneavoastra cand iesiti pe strada, va imbracati asa cum spune x,y,z de pe strada, sau asa cum considerati dumneavoastra ca v-ar ‘sta bine’ si respectiv v-ati simti comod si bine (aici ma refer la acea ‘imagine’ pe care dvoastra va o proiectati in minte despre dvoastra)?

      Referitor la cititul altor lucruri in timp ce aparent esti atent si la ora, desigur, hai sa incurajam sa fim atenti doar la un singur lucru, mai ales acum cand intreaga lume are interactiuni multiple si se intampla sute, daca nu mii de lucruri in acelasi timp, lucruri pe care ar trebui sa putem sa le distingem fiecare si sa luam decizii in functie de fiecare in parte, doamne fereste sa incurajezi pe cineva sa aibe atentie distributiva ..

      Si eu sunt parinte, iar cand ma duc la sedinta cu parintii, si observ cum se trezeste ba unul ba altul sa intrebe de ‘lucruri pe care le fac gresit copii’ (o chestie atat de aberanta, mai ales cand ma gandesc ca este vorba de clasa 0), de fiecare data, efectiv nu pot sa ma abtin sa nu intreb urmatoare intrebare: „De ce doriti sa ne criticam copii in loc sa ii incurajam?”, raspunsul e intotdeauna acelasi: „Pentru ca doar asa putem sti cum sa ii indreptam.”. Nu copii trebuie indreptati, ca nu sunt strambi, ci noi, parintii ar trebui sa ne indreptam, in special modul acela obsesiv si posesiv de a ne purta cu ceilalti, mod inoculat de ceva timp si generatii.

      Scoala este pentru a ajuta copiii sa-si descopere talentul, pentru a-i ajuta sa invete lucruri noi despre care le pasa si sunt curiosi, este pentru a-i ajuta sa capete informatiile necesare pentru a se descurca in societate mai tarziu. Scoala nu este pentru a impune limitari de moda, pentru a critica faptul ca fiecare dintre copii nostri este un individ(si deci unic unul fata de celalt si de noi) in loc sa fie un soi de ‘productie in serie’ ca la fabrica.
      Scoala in Romania e o alta metoda de indoctrinare, si chiar uneori de indobitocire, a maselor, iar faptul ca ‘statisticile arata ingrijorator’ nu e vina ‘generatiilor noi’ ci a sistemului care dadea semne dinainte ca nu face fata si respectiv este gresit, dar ca multe alte lucruri in loc sa regandim sistemul stam si criticam ‘generatiile’ comparativ cu celalte, desi noi, ca si generatie, suntem cu mult in spatele capabilitatilor generatiei copiilor nostri si ar trebui sa fim mandri de asta.

  3. Anca 10 mai 2018 at 10:02 - Răspunde

    Trist! Doamne, ce de Marii din astea văd și eu! Și ce de doamne cu batic, vizibil sau invizibil! 🙁 Cred că mulți dintre noi am fost crescuți de „mame cu batic”, dar să nu vrei să vezi diferența, să nu vrei să faci schimbarea și să continui să perpetuezi durerea asta e răutate deja! 🙁 Chiar ieri citeam în Yearbook-ul unei școli ce scrisese dirigintele despre o clasă: sunt indolenți, aroganți, auto-suficienți. Trecînd peste faptul că nu scrii asta într-un yearbook care le rămîne copiilor amintire, ce a scris dirigintele este de fapt descrierea adolescenților! Așa sunt ei, biologic și neurologic demonstrabil! E ca și cum te-ai văita că negrul e negru sau că albul e alb. N-ai cu cine, Petro, n-ai cu cine!

    • Gabriela 10 mai 2018 at 12:46

      Word! Punctul pe i!

  4. GMT 10 mai 2018 at 10:07 - Răspunde

    Petronela, nu toate schimbarile sunt in mai bine deci sa fii adepta schimbarilor doar de dragul lor, de dragul de a fi cool si in trend mi se pare superficial. Sa citesti in timpul orelor, tu dai exemplu – si o faci cu oarece mandrie- este lipsa de respect fata de profesor. Imagineaza-te tu prof si toti elevii cu carti pe genunchi citind in orele tale! Chiar ti se pare ok sa afirmi public tot ce afirmi?
    Este foarte comentata si aici atitudinea parintilor care intr-un conflict scolar sunt de partea copiilor si impotriva Scolii. Copilul tau este elev si deci trebuie sa-l inveti respectul fata de o institutie – un tu impersonal, general- fata de profesori, fata de invatatura. Ca sa-i fie bine mai tarziu cand va munci in institutii , sa se bucure si el de respectul celor mai mici ca el.
    Ai scris carti de succes, nimic de comentat, dar niste idei de-ale tale imi par gresite, superficiale, periculoase chiar. Imi par…

    • Petronela Rotar 10 mai 2018 at 10:20

      Eu aș ști să îmi țin elevii atenți, am fost și profesor în viața asta, iar dacă i-aș vedea citind i-aș felicita. O să te rog respectuos să nu mă mai citești, în acest caz, nu te obligă nimeni, ba chiar aș prefera să nu o mai faci. Numai bine.

    • A. 10 mai 2018 at 13:18

      Doamnă dragă, nu! Nu trebuie sa iti înveți copilul „respectul fata de o institutie”. Mai degraba e nevoie sa il inveti respectul fata de sine si ceilalti. Sa il inveti sa gândească si sa ia decizii. Nu sa fie o oaie care merge împreună cu turma in scoala – mai apoi la munca – și mai apoi in viața in general. Daca un copil citeste intr-o ora, înseamnă ca profesorul din fata sta degeaba acolo si habar nu are ce face, sau e prea batran si sictirit, obosit de sistem, sau nu il interesează sau poate pe copil pur si simplu nu interesează materia aia. Ceea ce e ok! Stiti de ce? Pentru ca sistemul nostru de învățământ actual si curricula actuala, nu te învață prea multe…dar da, te face o oaie obedienta, te învață sa te supui…sa pleci capul, pentru ca „esti intr-o institutie”. Doamna draga, menirea scolii ar trebui sa fie sa te ajute sa ridici capul, sa vezi si sa intelegi lumea din jurul tau. Sa te ajute sa te cunoști pe tine, sa iti dea putere sa treci prin viață cu capul sus (si functional), sa te educe, sa iti consolideze abilitățile. Nu sa te distruga. Respectul se câștigă! Nu se impune.

    • Sandra Wells 10 mai 2018 at 13:27

      Ideea ca trebuie sa acordam respect profesorului indiferent de competenta si calitatea sa umana este teribil de paguboasa. Un fel de caciuleala, o umilinta perpetua de dragul notelor sau mai tarziu in viata de dragul aprecierii sefului, indiferent daca seful e capabil sau nu (dar jobul il poti schimba, scoala, ca elev, mai greu, mai ales daca si parintii sunt impotriva ta)… Cum poti sa ceri cuiva respect cand nu il oferi? Profesorii incompetenti si gaunosi moral sunt ei insisi cei care arata lipsa de respect fata de institutia scolii. Ei vor automat respect in virtutea faptului ca reprezinta o insitutie, o „autoritate” (chiar si cei incompetenti sau mai ales acestia) — dar nu ofera la randul lor respect oamenilor cu care lucreaza (in speta, copiilor), fiindca ii considera a nu fi chiar, nu inca „oameni”. Atitudinea se perpetueaza apoi in modalitatea aroganta in care toate institutiile statului trateaza indivizii pe care ar trebui in realitate sa-i serveasca — si ne plangem de asta… 🙁 In plus, conceptul „sedintelor cu parintii” la comun despre toti copiii, cu toti parintii si in prezenta copiilor e o practica extrem de nociva si colectivista, in mod fatal umilitoare pentru unii dintre copii.

    • Maria 14 mai 2018 at 10:11

      Obedienta, obedienta, obedienta…………oare cand se va intampla ca marea majoritate sa isi da jos ochelarii de cal? „Un profesor” care-si umileste elevii, la clasa sau la o sedinta, ar trebui scos din sistem daca nu e in stare sa se comporte civilizat……..frustrarile sale nu trebuie sa faca victime (sunt copii care sunt destul de obedienti/cuminti la ore si, de multe ori, ei devin victima unuor astfel de profesori).
      Respectul se castiga, nu vine la pachet cu „institutia”.

  5. Mihaela 10 mai 2018 at 10:17 - Răspunde

    Sanse sunt de schimbare, dar va mai dura.Trebuie doar sa fie 100 de maimute.Felicitari pentru articol!

  6. M 10 mai 2018 at 10:55 - Răspunde

    EXCELENT ARTICOL !!!

  7. Monica 10 mai 2018 at 10:58 - Răspunde

    Sunt asa bucuroasa ca pot lucra ca profesoara in Germania, niciodata nu mi–as permite sa vorbesc despre elevii mei asa, ii respect, si ei ma respecta chiar daca sunt adolescenti. Ii inteleg, incerc sa le stimulez curiozitatea si pofta de citit, incerc sa fiu moderna, deschisa, sa ii incurajez. Nu e mereu usor dar e frumos si imi aduce satisfactii morale si intelectuale. Testez metode noi, le recomad carti, etc
    Cred ca nu as supravietui in sistemul educativ romanesc.

  8. Ioana 10 mai 2018 at 11:00 - Răspunde

    Da, e minunat sa fim liberi cu flori in par si blugi rupti…dar in viata asta exista reguli, nu numai in scoala, ci in toata societatea. Si cand iesi din liceu trebuie sa urmezi reguli de conduita sau dressing code. Daca lucrezi la o banca sau in consultanta nu te duci nici cu blugi rupti, nici mestecand guma…Sunt regulile lor, le accepti sau nu lucrezi acolo. Si lucrurile se invata din copilarie, pe parcursul adolescentei, nu direct la 23-24-25 ani. Faptul ca un adolescent de liceu trebuie sa le inteleaga si sa le internalizeze nu ii strica cu nimic, dimpotriva.

    Ce le aduce in plus imbracatul in blugi rupti, si sfidarea unui profesor cand ti se atrage atentia ca nu este o tinuta corespunzatoare?!

    Faptul ca citesti pe sub banca in timpul orelor te face mai cool, mai pregatit?! Este din nou o sfidare de fapt… Din nou, in lumea reala in care trebuie sa iti castigi salariul nu prea merge sa citesti pe sub birou la sedinte…. Si nu toata lumea va fi antreprenor si blogger cu program „flexibil”, va mai trebui sa munceasca si la multinationala sau la „patron”… Daca profesorul nu poate sau nu stie sa mentina atentia elevilor atunci e de discutat cu profesorul in cauza, cu dirigintele, cu directorul, nu de citit pe sub banca

    E foarte simplu sa ne vedem copiii rupti din soare si perfecti, liberi si rebeli, in timp ce profesorii sunt niste retrograzi neintelegatori….. Dar prea putini parinti merg la scoala si discuta direct cu profesorii si sunt preocupati sa rezolve nemultumirile altfel decat blamand profesorul, sistemul, politica etc

    • Petronela Rotar 10 mai 2018 at 11:33

      1. eu merg la școală des și discut, ba am și predat.
      2. am fost angajată în multinațională și în tot felul de locuri, nu am ajuns antreprenor sau blogger/scriitor din nimic, ci cu multă muncă. faptul că în adolescență ești rebel nu te face un inadaptat pe viață. mai citește o carte, mai vezi un film, poate te prinzi.
      3. faptul că citești te face mai pregătit și da, mai cool. încearcă și tu, se simte că lipsește lectura inclusiv din felul în care scrii.
      4. răspunsul la întrebările țîfnoase pe care le pui este tot în cărți, cursuri, chestii pe care noi, oamenii care am citit pe sub bancă, le facem constant toată viața.

    • Ami 10 mai 2018 at 12:11

      Si eu sunt mama aia cu blugi rupti, cu parul colorat si cu tatuaje 🙂 lucrez la multinationala si asa am fost si ca adolescenta, la liceu de elita si cu premiul I intr-a 12-a. N-a avut nimeni treaba cu blugii si tatuajele mele, atata timp cat sunt competenta si imi fac treaba, chestiile astea sunt complet irelevante! Ca doar nu am fost angajata pentru competentele de „fashion”…
      Si daca s-a intamplat sa am profi de astia, cu spranceana ridicata, mama a fost acolo sa ma sustina ❤️
      Acuma sunt mama la randul meu si am de gand sa fac fix acelasi lucru pentru fiul meu 😊

    • Diana 10 mai 2018 at 16:30

      „le accepti sau nu lucrezi acolo” – de ce trebuie sa muncim toti in banci si consultanta? Io-te, eu fix acum scriu comentariul de la biroul unei banci, unde sunt imbracata in blugi si adidasi. Nu trebuie sa privim niste reguli ca adevarul absolut, trebuie sa gasim logica din spatele lor si sa le acceptam pentru ca le intelegem utilitatea. Si da, unii nu vor sa lucreze unde spui tu, sunt mii de joburi si angajatori care vad dincolo de haine, un astfel de copil va merge acolo unde se va vedea dincolo de superficialitatea hainelor. Regulile sunt acolo pentru ca sunt necesare, nu pentru ca lezeaza ego-ul unei persoane.
      Imbracatul in blugi rupti le aduce individualitate, exprimarea de sine, a gusturilor, a intereselor si a lor cei din momentul ala. Le aduce manifestarea sinelui lor, asumarea eului si a modului lor de a fi. Nu ii sufoca in niste sabloane si nu ii face sa se refuze pe ei insisi, sa uite cine sunt ei doar sa fie conformi cu „sistemul”.
      Sfidarea e o forma de lupta impotriva cuiva, de protest, e poate singura putere pe care o are adolescentul in fata unor persoane care incearca sa il ingradeasca si sa ii reduca esenta. Daca respectivul profesor ar fi incercat sa ajunga la elev, sa faca materia atragatoare, sa fie abordabil, sa prezinte incredere si siguranta, sa incerce sa vada cum poate trezi interesul elevilor, nu ar fi fost cazul de citit pe sub banca. Iar daca o face, poate ar trebui sa isi puna semne de intrebare legate de sine, nu sa arunce responsabilitatea asupra adolescentului, neasumandu-si greseala de abordare. Again, si eu am citit FB pe sub birou in sedintele din multinationala cand cel care vorbea batea campii. Si daca ar ajunge sa citeasca pe sub birou la fiecare sedinta in viata asta, copilul de astazi ar avea libertatea de a alege sa isi schimbe jobul sau compania, sa refuze intalnirea si sa caute alte metode de comunicare cu persoanele in cauza. Elevul nu are nimic din toate astea.
      Absolut TOTI copiii sunt rupti din soare si perfecti, vin pe lume fara cusur si noi incepem sa ii strambam dupa forma noastra, doar sa ii facem sa intre in niste sabloane pentru a fi acceptati de noi, in societate, multinationala, scoala etc. Le taiem orice urma a eului lor pur si incercam sa ii modelam in cineva care sa „corespunda”, nu cine sunt ei de fapt. Si din tot modelajul asta, iese un comentariu ca al tau…
      Si da, marea majoritate a profesorilor sunt neintelegatori, nu isi respecta elevii, merg la catedra pe pozitie de putere si insira niste notiuni fara a incerca sa se faca placuti si intelegi. Latinii spuneau ca un discurs ar trebui sa inceapa cu „captatio benevolentiae”, ori marea majoritate a profesorilor romani doar sustin discursuri la clasa, fara sa le pese sa ajunga cu adevarat la omul acela mai mic din banca.

    • Ami 11 mai 2018 at 16:08

      Ce frumos ai scris, Diana 🙂

  9. maia1986 10 mai 2018 at 11:23 - Răspunde

    Este un articol ce reflecta realitatea si poate dincolo de Maria si de mama ei, ar trebui sa nu uitam si prima parte a sedintei cu parintii: copiii aceia nu aud decat lucruri negative despre ei (si la scoala, si acasa). Ei vor sfarsi prin a si crede in ele, asa ca si aceste generatii, ca multe altele de dinaintea lor vor avea de tras ca sa iasa la liman sa invete ce oameni minunati sunt ce merita respectati, apreciati si iubiti. Imi doresc sa imi pastrez aceste idei si principii si peste ani cand baietelul meu va fi adolescent si sa pot sa fiu, cu adevarat, langa el.

  10. Vavaly Valerica 10 mai 2018 at 11:42 - Răspunde

    e asa de usor sa spunem scoala romaneasca.. sau tinerii de azi.. de parca nu sunt toate astea facute din oameni, multime de indivizi, fiecare cu personalitatea lui. pentru ca despre fiecare om in parte e vorba.
    blugii rupti si rujul strident la scoala sunt consecinta lipsei de coerenta in ce priveste regulamentul, conduita. s a dorit debarasarea ce a fost si nu s a pus nimic concret in loc. cam asa si cu programa scolara.
    cititul pe sub banca (sau uitatul in telefon) se intampla acolo unde copilul nu este atras deloc de ce se intampla in clasa. eu citeam in special la ora de matematica. iubeam matematica, lucram de drag. dar la ore ma plictiseam teribil pentru ca aveam o profesoara care nu stia deloc sa faca atractiva ora.
    dar peste toate astea umilinta copiilor, concluziile trase cum ca sunt doar rai, indolenti si etc… astea chiar nu mai sunt de tolerat si acceptat. mi am mutat copilul de la o scoala la care tot ce auzeam, in primele zile de pregatitoare, era ce nu facuse sau facuse gresit in viziunea dascalului.
    multa durere e si in parintii aia care si umilesc copiii asa dar macar dascalii de ar compensa, fiind educati pedagogic si chiar psihologic…

  11. Ionela Capraru 10 mai 2018 at 12:03 - Răspunde

    Profesoara mea preferată din timpul liceului (2005-2009) spunea că atât timp cât venim îmbracați, adicā cu haine pe noi, ea nu are nimic de obiectat. Moda e modă. Şi ea îşi aducea aminte cum purta în liceu încălțări nepotrivite cu anotimpul pentru că dorea să facă o impresie la baieramuri. Adolescenții au nevoie de modă, de muzică, de bunătate. Am impresia că sunt urâți fără motiv, mereu tratați cu ostilitate. Se găseşte mereu cineva care se simte îndreptățit să-i aplice adolescentului o corecție, meritată sau nu. Bătrânii se plâng în general de tinerii din ziua de azi, deşi au copii şi adolescenți în familie.

  12. Ami 10 mai 2018 at 12:15 - Răspunde

    Si daca citesti pe sub banca, nu e sfidare, e un indiciu, pentru profesorul respectiv, ca ceva nu-i iese chiar cum ar trebui… Daca ora aia de curs e asa de faina, de interesanta si plina de informatii utile, atunci cine ar mai vrea sa citeasc, in loc sa participe?

  13. Lucia 10 mai 2018 at 13:02 - Răspunde

    Of, cata dreptate ai. Copiii nostri sunt mult mai inteligenti decat noi, ar trebui sa acceptam ca noi avem multe de invatat de la ei. In primul rand, cum sa nu ne mai lasam umiliti, manipulati cum sa nu ne mai pese ce zic cei din jurul nostru. Eu le multumesc copiilor mei ca au incredere in mine si le voi fi mereu alaturi. Profesorii au doar un rol episodic in viata copiilor nostri si cel mai important ei sunt in scoli pentru elevi nu elevii sunt acolo pentru profesori….

  14. Gabi 10 mai 2018 at 13:12 - Răspunde

    Eu am fost Maria.
    Nu aveam blugii rupți, că nu prea erau atunci, doar sufletul atunci când mama susținea indignarea directoarei că port prea mulți cercei cu „lăsați, că vede ea acasă”. M-a îngrozit fraza asta toată adolescența.
    Am purtat mult negru, pe haine și la ochi, brățări din piele, mulți cercei. Nu am fost un elev model, nu am luat coroniță, nu-mi plăcea ce ni se preda, conspectam inutil pagini de manual și învățam mecanic părerile altora despre niște texte, din care noi înțelegeam altceva la vârsta aia, dar, cu toate astea, am luat 9.75 la bac la română, la scris, pentru că citeam. Tot, mult, orice, mai puțin Ion, pentru că erau atâtea alte cărți mișto, care nu erau obligatorii. Nota asta fost printre primele note pe liceu, deși eu eram a 6-7 a din clasă, deci negrul de la ochi nu mă afecta la cap, contrar așeptărilor profesorilor. Apoi am făcut Litere, la buget, am lucrat îmbrăcată în cămașă și cu mai puțin negru la ochi, deci n-am ajuns nasol, am înțeles că există reguli, „normal”, „corespunzător” și „respect”, ce zice lumea pe aici. Am făcut practică la o școală generală, dar nu m-am uitat cum erau îmbrăcați elevii. Acum lucrez într-o multinațională care nu mă tratează altfel pentru că port blugi rupți, bascheți, pantofi sport colorați, tricouri cu mesaje, bocanci de munte și tot felul de brățări. Vorbesc de la egal la egal cu colegele în costum și stiletto. Cu unele chiar de sus, că acolo sunt ca nivel de… orice.
    Toate indignatele pline de prejudecăți și cu fracturi de logică de aici, nu fac decât să îmi confirme că vor fi mereu Marii revoltate, care vor plânge de furie pe la colțuri și care, când vor crește mari, se vor îmbrăca tot ca niște adolescente rebele, ca să recupereze timpul în care nu au putut.
    Nu zic nimic de profesori, poate au fost crescuți de indignatele de mai sus și e de înțeles, dar nu au dreptul să umilească pe nimeni pentru că sunt ei limitați și au alta definiție pentru decență și normalitate.

  15. Georgiana 10 mai 2018 at 13:40 - Răspunde

    Am apasat inainte sa mi se publice com. Voiam sa spun ca nu toti profii sunt asa de incuiati. Eu am avut profi f cool in liceu cu care ieseam la bere vs parinti care faceau infarct cand auzeau una ca asta.

  16. Georgiana 10 mai 2018 at 13:57 - Răspunde

    Sunt curioasa:baticul e pe bune sau inventat de dragul povestirii?

    • Petronela Rotar 10 mai 2018 at 14:48

      sigur că e pe bune, era un batic din acela foarte transparent.

  17. Cristina Rogoz 10 mai 2018 at 14:32 - Răspunde

    Cred ca nimic nu e atat de important ca iubirea si sustinerea parintilor, in copilarie si adolescenta, in orice context. E insa de dorit ca parintii sa nu fie doar sustinatori neconditionati, ci si obiectivi cu copiii lor. Cu tact, cu drag, dar sa fie obiectivi. Doar asa ii putem incuraja sa devina tot ce pot ei fi mai bun si, mai ales, sa fie echilibrati si fericiti.
    Ca despre orice altceva, parerile sunt si pe aceasta tema diferite. Cred ca fiecare incearca, mai mult sau mai putin constient, sa fie cel mai bun parinte pentru copilul sau. Nu stim intotdeauna cum, dar cred ca asta nu arata neaparat fracturi de logica, ci mai degraba neputinte de toate felurile.
    Impresia mea este ca atunci cand cineva nu e de acord cu dvs, raspundeti deseori intr-o maniera agresiva, cu superioritate. Stiu, putem alege sa va citim sau nu. Tine de fiecare, pentru mine e singurul downside, fiindca altfel va citesc cu drag si placere.

    • Petronela Rotar 10 mai 2018 at 14:47

      răspund în exact aceeași manieră în care mi se vorbește. opiniile contrarii pot fi exprimate și elegant, fără să jignească, iar acelora le răspund cu toată căldura. dar cînd sunt luată de proastă, răspund în aceeași manieră. nu eu inițiez discuția, deci nici tonul.

  18. Ana 10 mai 2018 at 18:09 - Răspunde

    Nu inteleg de ce majoritatea celor ce au comentat la aceasta postare sunt „oripilati” de tinuta adolescenților. Fiecare dintre voi, cei care ati comentat ati fost la aceasta varsta candva. Nu puteti confirma ca ati fost copii excelenti, v-ati ascultat profesorii si parintii si nu ati facut niciodata nici o prostie.

    Copiii vor atentie. Vor sa ii felicitati cand fac ceva bun. Vor CRITICI CONSTRUCTIVE, nu umilinte. Si vor ca toate aceste lucruri sa fie in privat. Vor iubire.

    Va amintiti cand parintii vostri va spuneau exact aceleasi lucruri? Mu ati jirat cumva ca ii veti oferi tot ce aveti mai bun si ca nu veti ajunge ca ei?

    Mai puneti-va si in locul lor uneori.

    Haina nu face pe om. CI CEEA CE VEDE ACASA LA PARINTII LOR. DE ACOLO INVATA, DE ACOLO ISI CONSTRUIESC SI CARACTERUL SI PERSONALITATEA.

  19. Gabriela 10 mai 2018 at 18:49 - Răspunde

    Imi aduc aminte de o sedinta, eram clasa a 11a, de la care mama a iesit plangand pentru ca eram singura eleva ce fusese criticata . Atunci mi-a parut rau (mare lucru nu facusem) dar am platit mai mult de 2 saptamani acasa. O amintire frumoasa . Niciodata nu am permis sa mi se umileasca copilul. In Romania , cand era clasa a 2ª invatatoarea l-a pleznit. Era sa o mananc ( si nu numai eu).

  20. Alin 10 mai 2018 at 20:50 - Răspunde

    Perfect de acord ca elevii să vină îmbrăcați la școală conform dorințelor profesorilor. Însă numai atât timp cât și cadrele didactice se vor îmbrăca conform dorințelor elevilor.

    Ps: atât timp cât peste 90% dintre profesori nu ar lua bacul mâine, ruptura blugilor nu-mi pare decât o gogorita de doi bani. Cu totul altfel se câștigă respectul și încrederea unui om …

  21. Amalia 10 mai 2018 at 21:52 - Răspunde

    Sunt educatoare și atunci când îi întreb pe pitici ce au făcut cât au stat acasă aud: m-am jucat pe tabletă, am fost la mall, ș.a. (foarte rar primesc răspunsuri de genul: am fost în parc cu mama și tata, am construit ceva super interesant cu tata, ș.a.)
    Apoi îi întreb ce și-ar dori să facă în weekendul următor și primesc răspunsurile: să mă joc cu mama/tata, să mă plimb cu mama/tata în parc.
    Copiii nu au nicio vină că părinții le dau totul (tablete, telefoane, cele mai scumpe haine/jucării, mașini) în loc să le dea iubire, atenție și respect!
    Din păcate, așa e majoritatea generației de părinți născuti prin 60-70…muncesc pe brânci să ofere copiilor ce nu au avut ei (tehnologie, haine la modă) și cam atât!

  22. Andreea 10 mai 2018 at 22:26 - Răspunde

    Ești un om minunat!
    Felicitări pt articol!

  23. Aa. 10 mai 2018 at 23:13 - Răspunde

    Eu sunt tare curioasa cum vor sta lucrurile peste vreo 10-15ani, copiii mei sunt prea mici acum, dar grijile mele legate de viitorul lor nu sunt nici blugii rupti, nici daca va fii roacker sau trancer, nici daca va vrea cercei sau tatuaje, notele nici atat…as vrea sa fie niste oameni frumosi, iubiti, respectati, fericiti…iar daca toate astea sunt bifate inseamna ca am reusit. Cat despre profesori, poate nu toti, dar fac parte dintr-un sistem inapoiat atat pe parte culturala cat si pe parte de educatie . Nu stiu cati dintre profesori mai inspira elevii de azi??!!….nu elevii sunt de vina(in spatele tuturor copiiilor cu probleme de comportament de vina sunt cei cu care interactioneaza, frustrarile vin de la parinti, frati, profesori) si in niciun caz blugii, sau parul roz au vreun amestec :)) Concluzie:blugii rupti nu afecteaza creierul…pot fi purtati cu incredere.

  24. Light 11 mai 2018 at 05:25 - Răspunde

    Excelent articolul. Toti uitam ca am fost tineri odata si vrem sa avem copii perfecti sau care sa faca ce nu am fost noi in stare. Acum sint bunica si vad lucrurile mult mai clar decat cand aveam copiii mici. Nepotelelor mele care sint inca mici le las libertatea sa sa fie ele insele. Cum spunea Florian Pitis: “Nu conteza cat de lung am parul ci conteaza cat de mult gandesc!”

  25. Mihaela 11 mai 2018 at 08:58 - Răspunde

    Mother ( my mother):61 de ani par mov cu roz , blugi rupti si 5 gauri in urechi. Profesor de limbi straine.
    Daughter: 40 de ani, 6 gauri in urechea stanga si 4 in aia dreapta, blugi rupti. Doctor.
    M-am vazut candva cu o colega din aia cu functie la un spital mare…coafata băț, set de bijuterii de „haur”, taioras, toculet, piciorus un pic umflat, ea umflata de atata mandrie si imi zice :”auzi… ditai doctoru’ si ai blugii aia pă tine, coada aia toooot ca in liceu si ugegeurile alea? crezi ca pacientii te respecta?” 🤣🤣🤣🤣🤣

    • Ami 11 mai 2018 at 09:04

      Da, sunt convinsa ca respectul n-are nicio treaba cu blugii rupti si parul roz 😊
      Mi-ar placea sa vad mai mai multi doctori / profesori de felul asta

  26. Mihaela 11 mai 2018 at 09:01 - Răspunde

    Si la sedinte cu parintii nu am fost decat o data si mi-a ajuns. Culmea, nu din cauza profesorilor care sunt f misto si tin la copii. Dar parintii…brrrr. Cam ca doamna cu baticutul.

  27. dani 11 mai 2018 at 13:09 - Răspunde

    Am citit cu atentie articolul si comentariile…
    Doamna cu batic posibil sa faca parte din vreun cult religios…nu cred ca mai poarta astazi cineva la oras batic transparent pe cap…eu una nu vad in Bucuresti asa ceva decat daca sunt dudui pe langa un panou cu materiale religioase neortodoxe…daca e asa (poate gresesc) atunci va opune ceva rezistenta la schimbarile actuale tinand cont ca sunt destul de conservatori..Ceea ce condamn eu este faptul ca ii „turteste” personalitate copilei
    .In alta ordine de idei cred ca trebuie sa acceptam si parrerile altora chiar daca nu sunt in concordanta cu ale noastre…Ca nu suntem aici o armata de adulatoare…
    Ar fi mult de discutat despre comportamentul scolar …si al dascalilor si al elevilor…din pacate putini parinti inteleg ce inseamna sa sustii cu adevarat copilul…eu l-am sustinut pe al meu (chiar cand a persistat in alegerile facute) iar acum cand e tanar adult imi spune ca mai bine ii dadeam doi pumni in cap-metaforic vorbind-.decat sa il las sa mearga pe acel drum.( mentionez ca nu l-am batut si nici macar pedepsit vreodata. Din contra,am incercat sa il fac sa intelega unde greseste…Ca si in cazul alegerilor lui) Asa ca ,nu stii niciodata cum e bine…Trebuie insa, mai presus decat orice, sa le cultivam increderea in capacitatea lor,sa le oferim sprijin si intelegere.
    Cat despre cum ne imbracam? Fiecare cum se simte mai bine, in stilul propriu…Fara a fi desuete si ridicole (asa cum vedeam cand eram mica ,batrane ce se fardau ca in tineretea lor si erau de-a dreptul grotesti!)

  28. X-uleasca 12 mai 2018 at 10:59 - Răspunde

    Ce amintiri de acum 20 și ceva de ani! Elevul bun de nimic, lipitul de peretele coridorului când trecea profesorul, teroarea de la oră, cititul pe sub bancă pentru că nu aveam timp, dracu’ să le ia de programe școlare supraîncărcate, cu 7 ore pe zi și încă vreo 4-5 de teme, să pot pricepe și eu nenorocita aia de chimie organică și afurisita aia de fizică suficient cât să trec.
    Prosti, măgari, n-o să ajungeți nicăieri, vai de capu’ vostru, loaze.
    După mine, cea mai importantă lecție din liceu e supraviețuirea. Cum să tocești scurt lecția de la o materie care nu te interesează nici cât negru sub unghie, cum să uiți după test, ca să faci loc altui bloc de materie inutil, cum să selectezi, cum să-ți faci timp pentru tine, cum să nu te prăbușești la primul eșec…Chestii pe care eu le-am învățat după liceu.
    Apropo de blugii rupți: remarc caracterul radical al modei din țara asta. Apare câte-un trend, imposibil să găsești ceva care să nu fie în trendul respectiv. De exemplu, pantalonii drepți, potriviți persoanelor care-și pot lua zborul în zona șoldurilor, se disimulează mai eficient ca agenții sub acoperire. Pentru că acum toți pantalonii sunt pană. Sau șalvari. Sau ororile alea strânse pe gleznă.

  29. Ion 12 mai 2018 at 11:46 - Răspunde

    Vreau doar sa impartasesc niste opinii, sper eu constructive, legate de articol:
    – Nu consider ca mama Mariei reactioneaza corect.
    – Nu consider blugii rupti indecenti si nu as fi avut nimic impotriva daca eram in locul profesorului.
    – Cred ca lumea confunda putin notiunea de decenta cu cea de lipsa de respect. Desi nu consider ca Maria s-a imbracat indecent, consider ca ce a facut ea este lipsa de respect pentru ca profesoara avea alta parere asupra ce inseamna o tinuta decenta si Maria a disconsiderat acest lucru. Pastrand proportile, este ca si cand ai merge cu un tricoul cu steagul Statelor Unite prin Belgrad, cu un tricou cu steagul Rusiei prin Kiev, cu un tricou cu Dinamo in galerie la Steaua, in pantaloni scurti intr-o manastire ortodoxa sau in Arabia Saudita imbracata la fel ca in Romania. In fond nu produci niciun prejudiciu fizic prin toate acestea dar lumea va reactiona prost pentru ca nu le-ai respectat principiile.
    – Mama Mariei ar fi trebuit sa-i explice frumos lucrurile de la punctul precedent si sa o faca sa inteleaga de ce profesoara a reactionat asa pentru ca aici sunt sanse mari ca Maria sa nu fi realizat ca totusi face ceva gresit.

    • Ion 12 mai 2018 at 11:51

      V-a reactiona prost… recomand un buton de edit la comentarii pentru ca lumea sa poata sa corecteze eventualele greseli.

  30. Mira 12 mai 2018 at 13:55 - Răspunde

    Super articol!!! Am fost crescuta de o „mama cu batic” si am ales sa fiu o „mama cu blugi rupti” !!!

  31. Velu 12 mai 2018 at 18:12 - Răspunde

    Din aventurile pubertatii. La intrebarea cine ar trebui sa-i inteleaga si sa-i accepte „mai bine” pe ceilalti: Parintii pe copii? sau Copiii pe parinti? Raspunsul e simplu si evident: parintii trebuie sa-i intelega pe copii. Pentru simplul fapt ca parintii AU FOST copii. Si stiu cum sta treaba. Dar invers nu (sic!).

  32. Maria 13 mai 2018 at 13:14 - Răspunde

    Copiii sunt lectiile de viata ale parintilor si nu invers !!! De aici toata confuzia. Iar adolescentii astia sunt mult mai inteligenti si deschisi, decat multi parinti si profesori la un loc. Pacat ca marea majoritate nu intelege. Mi-am crescut baiatul dupa principiul: Ce tie nu-ti place, altuia nu-i face !!! Cu alte cuvinte, ce nu mi-a placut mie in copilarie, m-am straduit si sper sa fi reusit sa nu-i fac lui !!!🤗

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: