bătrînețea mamii-mari

19

Se uită la mine cu ochii ei care au obișnuit să fie albaștri și care acum abia mai văd. Face 88 de ani, în curînd. De cîte ori o văd, e tot mai uscată, tot mai mică, parcă.

– Grea e bătrînețea, băiată! Tare grea. Nu am crezut că mai apuc iar iarna. Am zis că mă duce în deal, da’ nu-i după mine, dacă n-o vrut Mniezo… Ce să fac? Trăiesc… Dar nu doresc nimurui să ajungă așa bătrîn, că tare greu e, nu mai poți face nimică. Numa’ unul singur din voi să ajungă, să vază, că nu mă crede niminea.

– Pe mine să nu te bazezi, îi zic. Eu mai bine te cred pe cuvînt!

Rîde mama-mare, rîs amar.

– Dapăi tu băiată, mă dor pchicioarele de nu mai pot, cînd mă pui sara în pat, juma’de oră îmi fac frecție și tot mă doare de mă prostește. Da’ de aia tot am măturat toată curtea de frunze… Acum o hini iarna, iar trubui să fac focul, lua-l-ar nevoia să îl ia de foc, că am zis că nu mai ajung să chinui și iarna asta. Nu mai am vlagă, băiată, tare grea e bătrînețea asta, nimurui nu doresc. Pastile iau cu pumnul, 6 dimineața, 5 la prînz, sara iar șase. Mă lupt și cu constipația, numa Mniezo știe… la weceurile astea din casă e tot ocupat, afară nu mă mai pot duce că e bătrîn și weceul ăla ca mine, mi-e că se surpă cu mine și mă mai înec în rahat!

Rîde. Apoi se uită la fie-mea cea mare care o ține în brațe pe nepoată-mea, fiica vară-mii, de numai 7 luni.

– Tu băiată, ce mari or crescut fetele astea! Pă asta am șters-o la cur, ce mică era. Ia zi, mamă, cît avea cînd grijeam de ea și tu mergeai la muncă?

– Vreo 2 ani, mamă-mare…

– Vezi, nu mai am țînere de minte. Grea bătrînețea. Batăr îi mulțămiesc lu’ Mniezo că mi-o țînut mintea întreagă, că nu mi-am cherdut bulendrele, rău îi să îți plece mintea sorcova…
Apoi după un minut, în care se uită cu ochii ei aproape stinși la noi, la fetele mele, la copiii vară-mii.

– Bogată mai sunt… cine mai e ca mine, 3 strănepoți, 4 strănepoate și 4 nepoate! Lasă că ei vedea tu cînd ei avea nepoți. O țîră mai ai și tu… Auzi băiată, dar cu cartea cum merge? O cumpără cineva?

– Merge, mamă mare, nu îți face griji… Iese săptămîna asta a doua.

Ți-am scris în ea niște povești, continuu în gînd. Vreo trei. Și povestea cotului tău, mamă-mare. Mi-e că într-o zi nu o să mai fii, să am cu cine rîde și povesti. Măcar în carte să rămîi. O mîngîi pe chipul pătat și stafidit. E slabă și se face tot mai mică. Pînă va dispărea de tot. Cu bătrînețea ei grea cu tot.

Articolul anteriordansul bucuriei
Articolul următorAlive
Click-ul pe care îl dați e fierăstrăul cu care faceți sternotomia mea. Îmi deschideți pieptul și umblați pe dinăuntru prin mine. Umblați ușor, rogu-vă, că mă doare. Nu atingeți, nu zgămîiați, nu etichetați. Nu parcați pe aortă, nu scuipați. Nu vă urcați încălțați cu cizmele pline de noroi. Mulțumesc.
Abonează-te
Notificare pentru
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

19 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Ana
Ana
27 octombrie 2014 10:26

Ai, Doamne! Anul asta mi-am pierdut amandoua bunicele…una de 88, cealalta de 86…greu…cateodata imi aduc aminte ca nu mai sunt si ma doare rau….e trist…Mai am un bunic acre va face la anul 92 de ani….cand se va duce si el, gata si copilaria mea…

raluca
raluca
27 octombrie 2014 12:06
Reply to  Ana

Corect Ana, Copilaria mea nu s-a incheiat cand Mama-buna, bunica care m-a crescut de la 3 luni la aproape 3 ani, a plecat dintre noi. In acel moment parca si aerul din curtea casei s-a modificat cumva, nu stiu sa explic cum. Eram studenta si rupeam poarta universitatii sa ajung intr-o fuga (lunga fuga) pana in satul uitat parca de timp, din nordul Bucovinei unde stiam ca ma asteapta babuta mea mica, ridata, cu cei mai albastri ochi din lumea asta, cu mainile mirosind a mere si a lapte…care ma intreba „ai vinit draga mamii???? vezi in camara ca am… Citește mai mult

Bogie
Bogie
27 octombrie 2014 10:44

Servus Petro,

cu cateva minute in urma am dat de acest articol…mi-au iesit lacrimile..Bunica mea, odihneasca-se in pace, povestea des de Bunica ta…Ea ar fi implinit 89 anul acesta…faceau parte din aceeasi Breasla..un an in urma mai calculase cine mai e in viata din generatie Ei… Salutari de la Bunica mea Bunicii Tale…:-)

Cu drag: Bogi

constantin constantinescu
constantin constantinescu
27 octombrie 2014 11:02

Fiica mea îmi spunea zilele trecute sa ma las de fumat, ca, spre marea ei bucurie, de alcool m-am lasat, si sa ma alimentez sănătos. Aceste demersuri, spunea ea, mi-ar putea lungi viață cu 10 ani.

I-am răspuns ca as fi incantat daca acești 10 ani i- as primi inca o data la vârsta de 35 de ani.

Mama mea a împlinit in mai 94 de ani. E vrednica si curajoasa si la fel de iubita ca si bunicuța ta. Sa ne trăiască!

Alina M
Alina M
27 octombrie 2014 11:43

Ce frumos! M-ai emotionat.

Anca
Anca
27 octombrie 2014 14:31

Offf…bunica mea are 95 de ani saracuta si tare e micuta si ea dar asa cum poate singurica isi cara apa de la fantana,cate jumatate de galeata sa poata duce si isi taie surcele sa faca focul in sobita.Eu ma rog sa ii mai dea Dumnezeu sanatate ca desi o vad prea rar macar o sun ii aud vocea si stiu ca e acolo,draga de ea.Multa sanatate si bunicii tale:*

Ram
Ram
27 octombrie 2014 16:29

n-am mai intalnit la nimeni atcineva „nimurui”, pana acum, decat la buna mea
asa gasea ea sa raspunda la intrebarea mea zambita „ce mai zici tu mam’mare”
(ce puteam sa intreb omul care intalnise atatea in viata aia chinuita tare, tare)
„ia, nimurui nimica”
asa s-a si dus… tacand

Cuvanta
27 octombrie 2014 17:10

Batranetea ei, bucuria voastra. Ca tare e greu sa-ti pierzi parintii si bunicii de tineri.

Raj
Raj
27 octombrie 2014 18:54

„Tu, baiata”. Frumos zis. Blanda, babutza, ochi blanzi, impacata cu ea, cu „Mniezo”, cu lumea.

Raj
Raj
27 octombrie 2014 18:58

Cu constipatiile astea le spun tuturor. Fibre multe si neaparat veceu tip turcesc. Omul nu trebuie sa-si fca nevoile pe tron, ci la veceu turcesc. M-a invatat si pe mine un doctor eminent, invat si eu pe altii. E vorba de pozitia ancestrala, cu suite si mii de ani in urma, oamenii nu-si faceau nevoile stand pe tron

Raj
Raj
27 octombrie 2014 18:59

M-am induiosat detot, dna Petronela. Sa va traiasca, sa va bucurati de ea si ea de voi !

Raj
Raj
27 octombrie 2014 19:00

Din ce zona esti coane Ram, daca nu te supi ?

Ram
Ram
28 octombrie 2014 23:16
Reply to  Raj

deloc suparare, raj e atat de aproape „zona” mea de a petronelei, incat mereu ma aduce acasa cu ale ei povesti stii nimeni, niciodata,nu a mai facut asta pt mine sa ma aduca la bunii mei 🙂 chiar zilele astea, dupa ce am citit din petro, am avut gustul pamantului mancam ceapa cu pita si slana, pe camp, la umbra carului, cand mergeam la bunici sa ii ajut in vacante(ei – la inca un sat distanta de petro) . si nu ma spalam pe maini(nici bunul nu se. doar buna :). mancam painea cu mana care o pusese in pamant… Citește mai mult

Raj
Raj
27 octombrie 2014 19:04

Bunica mea avea vio 90 si de ani. Am luat-o la oras s-a mai vada si ea domnii dela oras si asazisa civilizatie. Sarmana nu putea sa-si tina vanturile si le scapa in lume. Niste tinerei au zis „Iauzi ce caca baba !” Zic: ba tuvamumancur, e bunica , ba viteilor si-s mandu ca le trage, ce-ati vrea, sa crape matele intransa, nu vedeti ca-i batrana tare ? Si-au cerut scuze ciumegii…

Mario
Mario
27 octombrie 2014 21:14

Cred ca avem cu totii o bunica de care ne este drag dintr-un motiv sau altul. Bunica din partea mamei m-a crescut de mic pana m-am dus la scoala, intr-un sat uitat de lume din Ardeal. In fiecare vacanta de vara ai mei ma trimiteau la ea si petreceam 3 luni de vis. Mama Tori o chemam eu, de la Victoria. Nu i-am zis niciodata bunica.

dana
dana
8 mai 2015 14:26

La inima m-ai ars, Petronela draga! Iti multumesc!

O admiratoare
O admiratoare
20 martie 2018 18:10

of…