Petronela Rotar

Petronela Rotar

Clickul pe care îl daţi e fierăstrăul cu care faceţi sternotomia mea. Îmi deschideţi pieptul şi umblaţi pe dinăuntru prin mine. Umblaţi uşor, rogu-vă, că mă doare. Nu atingeţi, nu zgămâiaţi, nu etichetaţi. Nu parcaţi pe aortă, nu scuipaţi. Nu vă urcaţi încălţaţi cu cizmele pline de noroi. Mulţumesc.

despre iubirea cea vindecătoare

Am primit azi acest mesaj, după ce a fost publicat pe Pagina de psihologie un articol cu răspunsurile a trei cupluri, printre care ne aflam și noi, eu și soțul meu, la niște întrebări legate de iubire, puse de psihologul Gaspar Gyorgy. Articolul îți găsiți aici, dacă sunteți curioși. Și mi-am dat seama că necesită un răspuns mai amplu, așa că m-am așternut pe scris. Iată la ce făcea referire mesajul primit:  "Modelul vostru de cuplu este? Petronela: Aș fi tentată să zic cuplul Yalom, dar mi-e teamă că aș greși. E greu, cînd ai atîta terapie în spate, să mai ai modele de cupluri. Modelul meu ideal este acela al unui cuplu conștient, aflat într-o relație imperfectă, dar vindecătoare. Cumva, îmi place să cred că noi suntem așa. George: Modelul meu de cuplu este al nostru. Cu greutăți, cu lupte, cu adevăruri dure, dar și cu tandrețuri, îmbrățișări și sex nebun sau mai puțin nebun. Modelul ei de cuplu este cel al lui Yalom și al soției lui. Cred."   Poate dragostea vindeca răni și cicatrici ale trecutului? Credința mea este că da, însă nu oricum. Dragostea nu este, în sine, din punctul meu de vedere, panaceu și nu [...]

De | 2018-03-01T12:50:28+00:00 1 martie, 2018|Categorii: opinii și adevăruri subiective|Etichete: , , |9 Comentarii

cei frumoși și cei buni & cîntec lin

Așa cum ziceam și zilele trecute, am rămas datoare să povestesc despre două cărți (între timp s-au făcut patru, dar o iau cătinel) citite și plăcute maxim luna asta. Cu scrisul lui Cristian Fulaș am făcut cunoștință anul trecut, cînd am citit Fîșii de rușine, romanul lui  despre care înțeleg că nu se mai găsește, din păcate, pe piață. Apare indisponibil peste tot, iar Cristian spune că nu vrea să-l reediteze. Mare păcat, căci este un roman excelent, care tratează o temă omniprezentă și omniascunsă în societatea noastră: dependența. Dacă îl găsiți, citiți-l neapărat. Cei frumoși și cei buni este o carte diferită de ce găsisem în Fîșii. Cristian își exersează mai multe voci narative aici, toate extrem de izbutite și de vii, de tensionate, care te țin cu sufletul la gură. Cei frumoși și cei buni conține cinci proze cît se poate de diferite ca temă și stil, deși senzația mea a fost că scriitorul brodează cinci povești în jurul unei obsesii literare, aceleiași pe care o găsim diferit abordată și în roman: singurătatea. Sunt multe feluri de singurătate și autoiluzionare în cartea asta, iar proza care le condensează cel mai bine, din toate punctele de vedere, este Liniștea. [...]

mă dor strămoșii

  Deși voiam să scriu despre două cărți de literatură pe care le-am citit în perioada asta (Cei frumoși și cei buni, Cristian Fulaș, și Cîntec lin, Leila Slimani), mai las un pic să dospească, fiindcă am simțit nevoia imperioasă, după ce am terminat Mă dor strămoșii, să scriu despre ea. Este o carte de psihoterapie care tratează abordarea psihogenealogică în terapie. Psihogenealogia a apărut în anii 1970 și a fost dezvoltată de Anne-Ancelin Schutzenberg, care a pornit de la premiza unui inconștient familial, în care sunt depozitate secretele, traumele, credințele, talentele și visele strămoșilor, care sunt moștenite și aplicate apoi, tot inconștient, de descendenți. Această moștenire spirituală a familiei se face simțită în fiecare dintre noi, știut fiind că preluăm de la părinții noștri, care au preluat de la părinții lor, atît lucrurile bune, cît și (sau mai ales) pe cele mai puțin bune. Omul nu mai este văzut ca scos din contextul său familial extins, ci cu toată zestrea lui moștenită transgenerațional. Dacă vreți, psihoterapeuții care au dezvoltat această ramură, psihogenealogia, încearcă să afle cît de adevărate sunt zicale precum: așchia nu sare departe de trunchi, ce se naște din pisică șoareci mănîncă, tragem păcatele părinților pînă la [...]

despre trupuri și suflete

Am venit de la Cinematecă, unde era cît pe aci să nu pot intra la film, așa de plină era sala. Și am dat play la piesa asta, pe repeat, cu impulsul, cu nevoia iminentă (the urge, cum ar spune englezul) de a scrie despre ultimele două filme văzute. Care se pot strînge dimpreună sub același titlu: despre trup și suflet, deși doar unul se numește așa. (Dă play cît citești, o să intri în atmosfera filmului, care atmosferă mi-a amintit cumva de In the mood for love.) https://www.youtube.com/watch?v=HU2ts1IUByA Despre trup și suflet e un film tulburător și straniu. De o frumusețe tulburătoare și stranie. Premiat cu Ursul de aur la Berlin și nominalizat la cel mai bun film străin la Oscar. Regizat și scris de unguroaica Ildiko Enyedi. Cu Alexandra Borbely, care a luat premiul European Actress Award pentru rolul ăsta și Geza Morcsanyi în rolul lui Endre. Și alte premii și nominalizări, nu le-nșir pe toate. La marginea Budapestei (deși ar fi putut fi oriunde altundeva, la fel de bine) un abator de vite, condus de Endre, un director trecut de 50 de ani, cu o mînă paralizată, își duce viața crudă și sîngeroasă de abator. De ale [...]