Petronela Rotar

Petronela Rotar

Clickul pe care îl daţi e fierăstrăul cu care faceţi sternotomia mea. Îmi deschideţi pieptul şi umblaţi pe dinăuntru prin mine. Umblaţi uşor, rogu-vă, că mă doare. Nu atingeţi, nu zgămâiaţi, nu etichetaţi. Nu parcaţi pe aortă, nu scuipaţi. Nu vă urcaţi încălţaţi cu cizmele pline de noroi. Mulţumesc.

ce îmi doresc de ziua mea

Azi împlinesc 41 de ani. E o vîrstă frumoasă. Mă simt tînără și vie. Și foarte norocoasă, deși cine îmi știe istoricul ar putea să creadă altfel. Acum niște ani am început să pășesc spre mine, iar una dintre deciziile pe care le-am luat a fost să încerc să fiu un om bun. Fiindcă a fi om bun nu ne este tuturor natural. Fiecare rană pe care o capeți te face să înalți un zid, să ridici un mecanism de apărare, iar uneori mecanismele astea sunt furie, răutate, venin, invidie, lașitate șamd. Pe toate le-am avut și încă le am și eu. Suntem, în aceeași măsură, și bine, și rău. Ca în povestea aceea, în noi trăiesc ambii lupi, și lupul binelui, și lupul răului, iar dintre cei doi devine cel mai puternic acela pe care îl hrănești. Așa că eu am decis, conștient, să hrănesc cît pot lupul binelui. Sunt un om norocos fiindcă am un acoperiș deasupra capului, doi copii sănătoși, un bărbat care mă iubește, am ce pune pe masă, există în jurul meu oameni care mă iubesc și apreciază, precum și mulți oameni care mă citesc. Sunt privilegiată. Există în viața mea cineva care nu are [...]

De | 2018-05-21T08:53:18+00:00 21 mai, 2018|Categorii: fără categorie|Etichete: , , |0 Comentarii

blugii rupți. like mother, like daughter(s)

Tonul vocii profesoarei e tot mai răstit, tot mai certăreț. A confiscat ședința din gura și mîinile dirigintei și repetă aceleași lucruri de aproape 35 de minute, de cînd am intrat eu, care am întîrziat. Like mother, like daughter. Ea vrea și încearcă, dar copiii sunt rău crescuți, indisciplinați, lipsiți complet de bun simț, nu ascultă, vin la școală îmbrăcați în blugi rupți (ăsta e momentul în care îmi pare tare rău că nu am pe mine blugii rupți), instituția e instituție, nu sunt de capul lor, nu învață, nu îi interesează materia, unii stau pe telefoane și refuză să le lase în cutia special amenajată. Cînd reia poveștile, pe același ton obositor și răstit, deschid telefonul și răspund la niște whatsapp-uri, deja nu mai duc. Îi înțeleg perfect pe copiii ăia. Like mother, like daughter. Bine, fie-mea e sancționată și pentru că are tupeul să citească literatură în ore, or așa ceva nu se face, nu ai unde ajunge cu halul ăsta de indisciplină. Confirm: tot liceul am avut o carte pe genunchi și n-am ajuns nicăieri. Tot aici sunt. Like mother, like daughter. Că ea a văzut un băiat căruia i se vedeau genunchii prin blugi și l-a [...]

De | 2018-05-10T09:11:33+00:00 10 mai, 2018|Categorii: opinii și adevăruri subiective|Etichete: |49 Comentarii

patru cărți mișto

Sunt fan distopii. Am citit tot ce mi-a picat în mînă, însă ratasem Minunata lume nouă a lui Aldous Huxley, așa că am luat-o anul trecut de la un tîrg, căci a fost reeditată. (Bine, nu am citit încă nici Povestea slujitoarei, fiindcă mă uit la serial și nu pot să citesc cartea în timp ce, ori o citeam înainte, ori o voi citi după.) Nu m-am decis încă dacă e distopie sau utopie. Poate e o utopie distopică. Fiindcă uneori mi-ar plăcea să trăiesc sau să beneficiez de o parte dintre facilitățile minunatei lumi noi. O lume în care fericirea devine obligatorie, în care istoria s-a oprit fiindcă oamenii sunt mulțumiți și ținuți constant ocupați, condiționați în așa fel încît să le fie permanent bine. Sigur, e disonantă povestea asta cu condiționarea, mai ales atunci cînd ea se întîmplă atît de flagrant ca în lumea nouă a lui Huxley, prin hipnopedie, cu mesaje subliminale care le sunt inoculate permanent umanoizilor, în funcție de casta din care fac parte. Fiindcă acum, în perioada după Ford (da, producătorul de automobile), oamenii nu mai procreează, sunt creați și condiționați de la început din ce categorie să facă parte: Alpha, Beta, Gama, Epsilon [...]

De | 2018-05-07T10:10:50+00:00 7 mai, 2018|Categorii: ce mai văd și mai citesc|Etichete: , , |0 Comentarii

tot ce nu vreau să fiu sunt deja

"Tot ce au lăsat bătrînii în urmă, fie că e dramă sau e doar o glumă, e în mine, ascuns pe undeva Tot ce nu vreau să fiu sunt deja, fără să știu, fără să pot controla, destine ale altcuiva" Asta am auzit de dimineață la radio, în timp ce veneam spre birou. Azi e ziua tatei, face 70 de ani. 70 de ani pe care nu i-am crezut posibili, nu în ultimii ani, atît de plini de boli și intervenții și crize la limită, nu după ce medicii ni l-au dat acasă și ne-au zis că nu mai au ce face, cateterele se înfundă și rinichii se vor bloca, după intervenția la inimă. Apoi, s-au desfundat singure și dializa funcționează, așa că tata e atît de bine cît poate fi un om de 70 de ani, cu AVC, afazie, paralizie pe partea dreaptă, pe dializă. Merge singur, tîrîndu-și piciorul, mănîncă singur, cu mîna sănătoasă, bîiguie cîteva vorbe care nu mereu ies așa cum le vrea. De sărbătorit, l-am sărbătorit luni, cu tort și tot tacîmul, așa că azi am sunat-o pe mama, să mi-l dea la telefon. I-am spus că îl iubesc. A răspuns sacadat, chinuit: și eu te [...]

De | 2018-05-02T16:05:43+00:00 2 mai, 2018|Categorii: bucăți din mine|12 Comentarii