adolescența suge

45

Aud continuu în jurul meu oameni care ar vrea să o ia de la capăt. Să mai fie ei o dată tineri. Anii de liceu, cei mai frumoși ani. Ar vrea să mai aibă o dată optișpe ani. Șaișpe.

Not.

Dacă ceva nu aș mai vrea să fiu vreodată, aia e adolescent.

Mă uit la fetele mele și îmi amintesc cît de confuză eram și eu. Cît de nesigură. Anii de liceu au fost cei mai răi ani din viața mea și așa rea. Și nu mă refer la treburile grave, care m-au marcat definitiv.

Îmi amintesc că eram foarte complexată că părinții mei nu erau intelectuali rasați. Că nu crescusem într-un mediu elevat. Mama, hai, că e învățătoare. Dar tata era un muncitor. Cînd trebuia să scriu în foaie, la fiecare început de an, meseria părinților mei, îmi venea să trec la tată decedat mai degrabă decît să scriu muncitor. Iar dacă mă întreba careva ce e tata, invocam toate hăurile să se despice și să mă-nghită. Ascultam muzică clasică cu obstinație și îmi doream să mă închid într-o bibliotecă cîțiva ani, ca să recuperez ceea ce credeam eu că am în minus față de copiii de intelectuali. Cînd l-am cunoscut pe răposatul, tata era plecat din țară. Doamne, cît de ușurată am fost. Nu vorbeam despre el. Nu știu cum, dar el a înțeles că tata e inginer. Nu l-am corectat. Nu aveam cum deschide gura să zic adevărul: ai înțeles greșit, tata e mecanic de utilaje grele. Așa că am tăcut și am sperat că se va rezolva de la sine. O vreme mai tîrziu, inevitabil, s-au întîlnit. Nu mai știu dacă mi-a reproșat că l-am lăsat în eroare sau doar mi-am imaginat de atîtea ori scena, obsedată fiind de asta, încît acum am o amintire falsă.

Eram complexată de trupul meu. Paroxistic. L-am moștenit întru totul pe tata. Nu aveam pic de grăsime pe mine, eram sculptată, planșă de anatomie. Mușchi lungi, supli, stomac cu pătrățele. Eram într-a șaptea cînd m-au pus colegele, acasă la prietena mea, să îmi ridic fusta lungă de blugi să le arăt picioarele. Mamăă, arăți ca Madonna, au remarcat scîrbite. Să nu porți fuste scurte, niciodată! Azi știu că am niște craci senzaționali și că multe femei trag ani la sală și nu reușesc să facă gambe ca cele cu care m-am născut eu. Dar atunci le-am crezut și am decis să nu port fusta scurtă niciodată. Și m-am ținut de cuvînt. Erau vremuri mai confuze ca mine. Fătucile ca mine erau disprețuite. Mare căutare aveau pufoasele. Îmi doream cu disperare să am fund mare și pufos și picioare fără pic de gambă. Mă uitam la mine dezgustată, mă uram. Mi-am ascuns cu îndîrjire cracii și fundul și stomacul. Numai de sîni nu îmi era rușine. Nici azi nu îmi e. Și azi și atunci puteam purta orice fără sutien. Mai ales atunci. Acum îmi vine să mă biciuiesc cînd mă gîndesc cît am putut suferi deși eram probabil una dintre cele mai bine construite femei văzute cu ochii mei vreodată. Și mă ucide neputința de a-i arăta vreuneia dintre fete că face aceeași greșeală.

Mi-amintesc de mine plină de coșuri, complexată până în străfundul iadului și înapoi, de fondul de ten folosit în liceu ca să îmi ascund acneea juvenilă, depus tot pe fundul stomacului răposatului, pesemne. De tonele de ceai de urzică îngurgitate stoic și fără rezultat. De încăpățînarea cu care evitam oglinzile, ca nu cumva să îmi reflecte urîțenia închipuită dar atît de reală, totuși, pentru mine. De felul în care îmi acopeream obrajii cuperozici cu palmele și îmi spuneam cu durere că, dacă aș avea pielea curată, aș fi aproape drăguță. De replica unei colege de clasă atunci cînd a auzit că fusesem aleasă să prezint balul de absolvire: tu nu te uiți în oglindă ce nasoală ești?

Era fata din banca din față, cea care își deformase coloana din cauza poziției în care își ținea fundul- cel mai de preț bun al ei, după virginitate, pe care visa să o dea în schimbul unei vieți în bogăție. Îmi amintesc de obsesia bolnavă pentru fosta răposatului. Pentru fostele, în general. Nesiguranța. Comparațiile, întotdeauna în defavoarea mea.

Insomnia. Tristețea.

Adolescența suge grav.

Abonează-te
Notificare pentru
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

45 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
ILUZIA
29 ianuarie 2014 10:39

chiar ca eram prostanaci! Tatal meu era inginer si posesorul unui carnet rosu de partid si numar scurt la masina iar eu imi amintesc cum stateam in balcon urcata pe doua navete de Pepsi (!!!) vesnic cu lacrimi pe obraz ca eu nu aveam voie afara pana mai tarziu „cand stateau toti golanii care nu pun mana sa citeasca o carte”. A, da si imi striveam sanii cu maieuri mici pe sub tricouri largi cu AC DC injurand-o pe mama ca din toate trasaturile ei fizice eu ma alesesm tocmai cu tatele alea imense 🙂 .

Dana
Dana
29 ianuarie 2014 10:56

Doamne, Petronela, m-ai facut sa plang… Instant mi-au tasnit lacrimile din ochi desi sunt la birou (care mai e si intr-un showroom, sper sa nu intre nimeni, de colegi m-am ascuns dupa laptop)… Asa a fost si adolescenta mea, parintii muncitori amandoi nu numai unul, tata mai si bea si facea scandaluri…iar eu intr-o clasa de copii de bani gata apoi la un liceu de super fite, nici nu mai stiu exact cum am nimerit asa… Eu aveam doua perechi de blugi si trei flanele pe care le tot spalam si le uscam deasupra aragazului… Plus o pereche de bocanci…… Citește mai mult

gelu odagiu
gelu odagiu
29 ianuarie 2014 11:04

Parcă mă împinge dracu’ să te citesc! ca și cum nu aș fi eu deprimat destul, mai vii și tu cu d-astea. După ce că scrii făcându-mă invidios pe stilul tău viu, nonșalant, frate cu naturalețea, alegi și teme „potrivite”. Mă pui în situația celui, care afectat de problemele fetelor, se simte neputincios, ca tot părintele, ce crede că are copii bolnavi de adolescență și nefiind nici măcar femeie(cum ești tu), habar nu are ce dureri îi macină.
Te rog să mă lași în pace cu prostiile astea!

gelu odagiu
gelu odagiu
29 ianuarie 2014 11:45
Reply to  Petronela

Te cred. Cea mică(17 ani) deja dă semne că vrea să iasă la…lumină:
http://www.youtube.com/watch?v=f84xUFNTrj4

Ioana's Chit-Chat
29 ianuarie 2014 11:10

Este o perioada frumoasa, totusi! E momentul acela cand treci de la stadiul de copil la tanar cu probleme „existentiale” pentru care te consumi fara sens. Eu la 14 ani citeam „Barbatii sunt de pe Marte” fiindca nu reuseam sa inteleg de ce Razvan din 8b nu ma placea.

gelu odagiu
gelu odagiu
29 ianuarie 2014 12:54

Dacă se numea (Răs)van mai înțelegeam. Tu îl plăceai în van și răs van iar eu (răs)tălmăcesc. 😉

dush
29 ianuarie 2014 12:04

Nu prea stiu, mie mi-a placut adolescenta. Mi s-o cam rupt de baieti, fiind in gasca lor nu am reusit niciodata sa inteleg concurenta gagicilor si sulemenelile ca sa le intre in gratii. Lupte cu oglinda nu imi aduc aminte sa fi avut, am fost slaba anorexica jumate de viata, acum mi-am mai revenit singurul lucru de care inca mi se ridica parul in cap e ca am trecut prin adolescenta cu niste sprancene de speriat. Cu fetele, deh, fiind fata lui tata – care de altfel si el muncitor in turnatorie, insa om frumos si bun si si-ar fi… Citește mai mult

georgia
georgia
29 ianuarie 2014 12:21

Sunt pe aceeasi pagina cu tine, cam de la gradinita incepand. Nu am mai intalnit pe nimeni care sa fi trecut prin intamplari, stari si emotii atat de asemanatoare cu mine, din aceleasi categorii si la intensitati asa de similare; care sa provina dintr-o familie atat de asemanatoare cu a mea la atatea detalii si in atatea planuri. Adica sunt oameni asemanatori la una alta peste care tot dai in viata, dar sa collide cu cineva care zici ca vine fix din acelasi loc cu tine…e cumva…nici nu stiu cum sa zic ca este. E o emotie noua, in sensul… Citește mai mult

Diana
Diana
14 mai 2017 15:26
Reply to  Petronela

Nu stiu daca are legatura cu zodia sau nu.Eu berbec,dar baiatul tatei.Nici de cat de intelectuali sau nu mi-s parintii nu mi-am facut probleme.Eram o singuratica.Nu aveam multi prieteni.In continuare sunt asa.Nu-mi place sa ma fardez nici acum ,nu o faceam nici atunci si am facit intotdeauna doar ce am avut eu chef ,daca am avut si cand am avut.Imi amintesc cu drag de adolescenta mea.Acveam mai mult timp sa-mi pun toate gandurile in aplicare.Altfel nu m-am schimbat aproape deloc.Singura mea mare nemultumire azi e ca zilele parca nu-s la fel de lungi.Altfel m-am iubit mereu si am invatat de… Citește mai mult

Diana
Diana
14 mai 2017 16:05
Reply to  Petronela

Taur :). Și eu sunt tot în 21 mai. In 77, ora 2.30. Ce ciudat… m-am regasit în textele tale, ti-am și scris pe fb, dar nu știam atunci ca suntem în aceeași zi. Și pt mine adolescenta a fost un chin. Îmi amintesc cum stăteam dimineața o ora în fața sifonierului sa îmi găsesc ceva cu care a mă îmbrac la școală, ca se scosesera uniformele și parcă nimic din ce puneam pe trupul meu slabanog nu venea bine. Iarna puneam și 2-3 perechi de ciorapi ca sa par ca am picioarele mai groase. Mai târziu lumea mă invidia… Citește mai mult

Bogdan Fottescu
Bogdan Fottescu
29 ianuarie 2014 13:40

Mmmm…adolescenta, „varsta ingrata”…si totusi, atat de parfumata, de zbuciumata, de plina de viata…senzatia de „a toate stiutor”, de nemuritor, de invincibil…mmmm… Niciodata n-am trait mai intens ca atunci cand ma credeam cel putin semi-zeu 🙂 … Inconstient, dar totusi constient de ce se-ntampla si ce mi se-ntampla; Iata ce-mi „fata” mintea p-atunci: IMPACTURI DECANDENTE In goana pustie dupa adevar, in valtoarea iluzoriei libertati, ademenit de pasarea lui Maeterlinck, am pasit in viata cu candoarea unei copilarii, acum pierdute, dar m-am izbit de fals, de rau, de putred. Si, inconstient, m-am patat cu fals cu putred si cu rau, semanand cu… Citește mai mult

gelu odagiu
gelu odagiu
29 ianuarie 2014 13:59

Salut Bogdan!
eu eram și mai filosof. Parcă aveam 90 de ani de experiență într-o lume total neînțelegătoare:

fără cruce

A dorit să fie om
Și nu om de omenie
Pentru care, în vecie,
Zilele să-i fie negre
Albe nopțile să-i fie
Și dușmanii să nu-și știe!

A dorit să fie om
Și nu om de omenie
Moară mâine-n nebunie!
Nici un om de omenie
Că se stinge să nu știe.

Iar de va avea mormânt,
Pe mormântul lui să scrie:
N-a fost om de omenie

A dorit să fie…Om

19..

Lucia
29 ianuarie 2014 13:53

Eşti geamănă dacă esti născută pe 21 mai. De aici si procesele de constiintă pe care le cunosc foarte bine, deoarece le-am trăit şi eu. La un moment dat chiar mi-am pus în gand şi am reuşit să mă îngraş câteva kg, doar să pot arăta şi eu cât de cât ca fetele alea voluptoase după care fluierau toţi băieţii. M-am ales cu obraji de copil şi cu aceleaşi glezne subţiri de care mi-era cel mai ruşine. Picioarele mele subţiri şi lipsite de grăsime m-au deranjat de când am deschis ochii. Am oase atât de delicate de ai impresia că… Citește mai mult

georgia
georgia
29 ianuarie 2014 14:19

Si eu tot taur sunt. Inteleg foarte bine ce spui prin “pentru binele tau”. La nivelul ala de damage…rezidirea nu mai tine de putinta proprie si atat. Binele meu a inceput la 27 de ani, cand m-am dezintegrat total si am experimentat moartea de viu – la modul cat se poate de constient. Deci cand raul m-a ros complet. In taramul ala, erau doua adevaruri: al meu si al lui Dumnezeu. Desi nu intelegeam ce trebuie sa fac si cum, la nivelul cel mai adanc al fiintei mele imi era clar ca am de facut o alegere. Am stiut ca… Citește mai mult

iulia s
iulia s
29 ianuarie 2014 15:04

:)))… in tinerete i-am zis unuia ( avea job bun, un fel de protocorporatist prin 92-93) care m-a intrebat ce e taica-meu :”tehnician…principal” – si asta cu un firicel de voce, ca la examenele orale din facultate si cu un accent sarguincios pe „principal” (care, in nomenclatorul ala din uzina nu insemna decat ceva in plus la bani)…si acum imi vine sa rad…iar pe maica-mea care facea foietaje la un pati bar o intitulam „patiseura” pronuntat cumva frantuzeste…vai, adolescenta a fost horror, as mai relua doar vreo cativa ani cat sa schimb niste decizii, sa ma revolt pe facultatea tehnica… Citește mai mult

gabi
gabi
29 ianuarie 2014 16:41

De ce sa ne fie rusine cu parintii nostri?Mama mea era femeie de servicu,iar tata muncitor.Niciodata n-am ascuns asta,dar nici n-am avut de pierdut.Chiar nu va inteleg.Prea multe frustrari.

gabi
gabi
29 ianuarie 2014 17:15

:))

dojo
29 ianuarie 2014 18:58

Nu am fost exagerat de complexata prin adolescenta. Nu am fost niciodata o dama frumoasa si m-am multumit cu situatia asta dintotdeauna, asa ca am incercat sa compensez ‘mental’ sa zic asa.

Oricum NU-mi doresc ‘tineretea’ inapoi. Am 35 de ani acum, ma simt FOARTE BINE, ma descurc profesional, am un sot misto, in cateva zile voi avea si o fata, sper sanatoasa. Fiecare varsta are farmecul ei, dar imi place ‘adultia’ asta, pentru ca stiu clar ce doresc de la viata si sunt alaturi de cine trebuie.

Laura
Laura
29 ianuarie 2014 20:24

Pacat ca simti asa Petronela, eu as da timpul inapoi si as retrai absolut fiecare secunda din primii mei 20 de ani…Niciodata nu mi-a fost mai bine si nu am fost mai fericita decat atunci.Pacat ca parintii tai nu au stiut sa ti spuna si sa iti arate cat de frumoasa si de minunata erai de fapt…

Bogdan Fottescu
Bogdan Fottescu
30 ianuarie 2014 00:31

Mai, e plina lumea cu de toate, erau, sunt si vor fi si din aia pt. care conteaza DOAR ce e tac’tu si ce e ma-ta… doar daca esti fraier ti cont de parerea lor…ador sa ma pis pe ei…si apoi sa le vad ochii holbati si mutrele stupefiate…delicios!!! Da, si pentru mine conteaza ce sunt parintii fiecaruia, astfel pot sa evaluez mai bine daca personajul a avut spate sau nu prea in evolutia sa…iar daca nu e evolutie, daca are sau nu vreo scuza. Cel mai tare tip pe care-l cunosc din generatia mea, nebun toaca, dar absolut genial,… Citește mai mult

Maria
Maria
2 februarie 2014 17:35

Oh, Petronela ,Cathy m-a adus aici…citindu-te mi-amintesc si ma doare uneori, tare de tot ca am suferit si eu din aceeasi cauza.Trist, a fost si este,ca m-am maritat c-un tip mai putin inteligent crezand ca-i nevoie sa-mi accepte parintii….un chin mi-a fost viata,el nici nu a observat niciodata(n-avea cum!)….pana cand,STOP! mama ,tata,frati(mai eram si 5 frati…cand auzeam,adult fiind,prin tramvai sau metrou….ajutati-ne ca suntem cinci frati acasa,ma infuria la culme).Cat am mai invatat!Am fost comandanta de unitate multi ani….si cu toate astea,viata personala mi-a fost afectata…Acum,chiar daca sunt divortata si copilul meu poate spune fara strangere de inima ce sunt, am… Citește mai mult

Ramo
Ramo
2 februarie 2014 20:38

Am revenit, Petronela! Nu stiu cum faci, dar ma absorbi total! Referitor la subiectul asta: spunea cineva mai sus de un tata ‘tehnician’ si mi-am amintit ca a sunat cineva pe fix odata….eram cu mama in camera si m-a intrebat domnul de la telefon ce e tata si i-am raspuns foarte sigura pe mine „tehnician”. Tata era de fapt TINICHIGIU. N-am zis-o din frustrare, nu stiam pe vremea aia ce e de fapt frustrarea, am zis-o din greseala. Si mai am o poveste: in clasa a V a m-a dus tata la sapa. Si mi-a zis asa: „no tu copilelor,… Citește mai mult

K
K
15 martie 2014 21:10

Exista oare un adolescent, unul singur, increzator in el, in fortele proprii?! Cu siguranta nu!!! TOTI am trecut pe acolo…

Meti
22 aprilie 2015 20:39
Reply to  K

No acuma nu exagera! Nu TOȚI au trecut pe acolo. Eu am fost megaîncrezătoare în forțele proprii, eram prima și la bal și la concursuri, de la olimpiade școlare la activități extracuriculare, teatru, scriitură, film. Nu eram nici îngâmfată, eram doar senină și naivă destul încât să chiar cred ce mi-a zis mie mama: că pot face orice îmi doresc. Întotdeauna parte din gașca băieților, admirată nu pentru că mă străduiam, ci pentru că eram naturală și dezinvoltă. E drept, am avut si eu un an, doi, mai întunecați, dar nici de ăia nu îmi pare rău, au fost palpitanți… Citește mai mult

vio
vio
5 iunie 2014 13:56

Nu stiu daca faptul ca sunt taur ,ca si tine,ma face sa fiu asa de atrasa de tot ce scrii si ma sensibilizeaza pana la lacrimi .Amintiri de adolescenta ….am fost o proasta ,da!,f. proasta ca n-am trait multe iubiri ,ca n-am fumat pe ascuns,ca eram prea cumintica ,salivam dupa cate un baiat fara sa arat,de frica sa nu ma manance cumva.Dar tot as vrea sa mai trec prin toate astea,confuze sau nu doar pt.ca nimic nu se compara cu fiorii aceia de a te indragosti.Am amintirea unor senzatii f. placute de-a lungul vietii(in 40 de ani…..)dar indragosteala e cea… Citește mai mult

Anira
Anira
27 iulie 2014 23:14

Da, NU! Niciodata adolescenta, niciodata copilaria, niciodata alta perioada in afara de asta, de la 29 de ani spre 30! 😀 Abia de 3-4 ani imi tot place de mine. Nu ma refer fizic sau intelectual, ci doar din perspectiva sigurantei de sine si a increderii. A faptului ca am invatat- si am invatat cu lectii grele- ce sa fac atunci cand am o problema, cand mi-e frica, cand cred ca sunt depasita. Cum sa-mi temperez tristetile sau sa-mi domolesc anxietatea. Ma cunosc mai bine si mi-e mult mai usor sa ignor gura targului, chit ca-i a familiei sau a… Citește mai mult

Lucian
Lucian
5 octombrie 2014 16:05

-Bulă ce e tac-to?
-Procuror.
-!!!!!!???????!!!!! Și mama ta?
-Gradiatoare.
-Cum adică gladiatoare!?!?! Ocupația asta a dispărut din era sclavagistă.
-Păi tata procură(șparlește) gradiole, iar mama le vinde.
🙂

any
any
7 octombrie 2014 00:10

Suge ,suge si adolescenta ..dar anii de dupa sug dublu triplu si la nesfarsit …ca pana la urma.adolescenta chiar era simpatica )))

Dan_T
Dan_T
8 octombrie 2014 15:19

…adolescenta sucks ? Pai… sa vedem… o fi mai bine acum, la maturitate, cand o luam razna cu capul de grija serviciului, ratelor, facturilor si grijilor pentru copiii care risca sa-si distruga vietile din cauza prea multor ore la TV si PC, din cauza teribilismului pe sosea sau a anturajului care ii indeamna sa ia droguri ? (nu generalizez, ‘mne feri !… dar riscul exista…) Eu tin minte ca in liceu mi-am facut prieteni pe viata, ca in liceu am inceput cu adevarat sa joc baschet (si nu-mi pare deloc rau, desi mi-am rupt un genunchi), ca in liceu am… Citește mai mult

ad
ad
8 iulie 2016 23:25

ehe dragilor, visam pentru ca am vrea sa schimbam ce s-a intamplat de atunci incoace, nu de alta

cu mintea de acum sa alegem altfel

O admiratoare
O admiratoare
7 martie 2018 19:40

te inteleg. nici eu n-as da pe mine de acum pe o mine de atunci. in general, nu am dorinte de a-mi retrai trecutul si intoarcerile in timp nu ma tenteaza. ma simt usurat ca m-am descotorosit de el si nu as supune nici pe altii la acea parte de viata plina de confuzii si stres (unul dintre motive pentru care nu imi doresc copii biologici, nu vreau sa-i am pe constiinta).

Iulia
Iulia
7 martie 2018 22:23

Pana sa citesc, ma gandeam cu nostalgie ca parca as mai vrea, poate doar pentru ca eram lipsiti cumva de griji, iar nevoi prea mari nici nu aveam atunci, prin 96..Dar asa e, iti dau dreptate, nu as vrea sa ma mai intorc in anii aia, in care eram atat de disperata sa gasesc afectiune si iubire, ca umblam brambura pe strada, pe langa blocul inculpatului de care am fost vesnic indragostita (si care imi dadea cu flit cel mai des), inventand pretexte de a ma afla in zona, doar doar om da nas in nas “din intamplare” si voi… Citește mai mult

Mihaela
Mihaela
9 martie 2018 11:42

Se poate și mai rău de atât. Eu eram privită la școală ca „săraca din dealul morii” şi „fata ce-i mă-sa vadană”(văduvă) … de parcă ea alesese sa fie așa. de la 7 ani și pana pe la 18,pana când mi-am cunoscut soțul, toate amintirile sunt bine „încuiate” în suflet sa fiu sigură că nu le mai descui niciodată. Citesc lecturile tale Petronela și te ador ca poți să scrii cu atâta ușurință trăirile, amintirile,nevoile tale și care nu sunt cele mai fericite. ..Mulțumesc!