Arhivă lunară: aprilie 2018

există șanse să nu trăiesc degeaba, totuși

Unul dintre personajele lui Steinbeck spune că ideal ar fi să îți trăiești viața în așa fel încît, atunci cînd mori, să nu se bucure nimeni. Știu mulți oameni care vor ușura niște inimi atunci cînd vor da colțul. Cumva, de ceva vreme încoace, am simțit tot mai acut nevoia să trăiesc în așa fel încît nu doar să nu se bucure nimeni cînd crăp, ci și făcînd, acolo unde pot și cum pot, puțin bine. Niciodată nu spun nu, indiferent cît de mare e efortul, dacă pot ajuta într-un fel relevant pe cineva. Și știu că făcînd asta răspund tot unei nevoi de-ale mele, aceea de a trăi o viață plină de sens, nu mă iluzionez că aș fi o altruistă care nu are niciun beneficiu. Dimpotrivă, credința mea e că atunci cînd faci un bine, bucuria și sentimentul că ai fost util și un om bun sunt beneficii mai mari decît ale celui care a primit binele respectiv. Azi am primit mesajul acesta. Zilnic primesc mesaje frumoase, de la oameni care îmi mulțumesc pentru ceva ce am scris sau, mai rar, făcut, însă azi am plîns tare citind asta. De bucurie am plîns.   Yalom zicea [...]

De |2018-10-13T16:53:55+00:0025 aprilie, 2018|Categorii: bucăți din mine|Etichete: |1 Comentariu

iepurele și tigaia ducesei de Cambridge

Fotografiile cu ducesa de Cambridge și cel de-al treilea copil, la șapte ore după naștere, deși nu difereau deloc de cele făcute la primii doi, au scos iar vulpile demonii, pardon, iepurii din femeile românce și nu numai. Mi-au trecut pe sub ochi sute de postări și comentarii, care de care mai răutăcioase și mai ironice sau pline de o falsă compasiune (săraca, e obligată să facă asta, iar ea pe interior e leșinată și își dorește altceva. Or, e suficient să te uiți la cum zîmbește și să știi că astfel de zîmbete nu pot fi forțate. Am scris aici despre zîmbetul Duchenne). Foarte puține admirative simplu, fără invidie la pachet. Nu suntem două la fel și există femei cu experiențe complet diferite de ale noastre, ar fi de bun simț să le lăsăm să și le trăiască: eu am născut în două ore, fără epiziotomie, ambii copii, am fost în picioare după încă o oră, duș, aranjat, îmbrăcat frumos, coborît la vizită. Asta nu înseamnă că mă aștept ca toate femeile să fi născut la fel. O viață sănătoasă, cu sport, așa cum duce Kate, poate duce la astfel de nașteri. Sau nu. Repet, suntem diferite. Suportăm diferit [...]

la răsărit de Eden și niște crai (de Curte Veche)

Steinbeck este unul dintre autorii mei preferați, iar asta înseamnă la mine să citesc tot ce a scris, însă dozat, să-mi ajungă. Din fericire, a scris vreo 27 de cărți, așa că îmi mai rămîn. Straniu pentru mine, însă, deși am citit aproape toate cărțile lui mari deja, nu pot spune dacă mi-a plăcut mai tare Fructele mîniei (despre care am scris aici), Șoareci și oameni sau La răsărit de eden, într-atît de tare mi-au plăcut toate. Steinbeck zicea despre cartea asta așa: scriu această carte pentru băieții mei... Le voi istorisi una dintre cele mai mărețe povești, poate cea mai mare dintre toate – o poveste despre bine și rău, despre putere și nevolnicie, despre iubire și ura, despre frumusețe și hidoșenie... este singura carte pe care am scris-o vreodată. Am citit-o în două zile, mai exact pe drumul cu trenul Brașov-Galați și retur, cînd am avut la dispoziție aproximativ 18 ore de citit, lucru pe care numai CFR-ul cel lent și fără legături directe ți-l poate oferi, căci cum altfel aș fi avut eu vreme să parcurg 780 de pagini? Ce am găsit eu fascinant în cartea asta, dincolo de cele știute deja (faptul că stăpînește impecabil o [...]

De |2018-10-04T15:44:58+00:0017 aprilie, 2018|Categorii: ce mai văd și mai citesc|Etichete: , |2 Comentarii

cum m-am îmbolnăvit de Granada

Mai întîi trebuie precizat că eu, de cînd m-am întors, bolesc de dor. Așa de greu mi-a fost, că nici memoriili, vorba doamnei gazde, de care s-a temut nu am fost în stare a le scrie. Nu încape vorbă, că m-am apucat de vreo trei ori, dar de fiecare dată am scris cîte un paragraf și am abandonat. Așadar, doamna Ursace, dacă textul vă pare dezlînat, să știți că este pentru că chiar e. Așa începe. Adevărul e că nu reușesc să-mi revin deloc. Mă uit pe geam, ninge, deși e final de martie, totul e gri și foarte românesc, mă tem de referendumul care va împărți România în două, mă tem că vor stinge lumina în țara asta. Apoi, nu a mai fost final de martie. Ci aprilie de-a binelea, care știm că e the cruelest month. Și continuă așa. Mai întîi a fost aeroportul cu toți oamenii care nu plecau nicăieri din cauza degivrării, și stăteau acolo, (nă)clăiți grămezi, și eu și Ana pe jos, așezate turcește, așteptînd să vedem dacă vom zbura sau vom rămîne, și mai ales cui. Și apoi a început îmbarcarea, dar repede am fost întorși din drum, era gheață pe pistă, așa că [...]

De |2018-10-13T17:00:37+00:0011 aprilie, 2018|Categorii: bucăți din mine, Slider|10 Comentarii