Arhivă lunară: februarie 2018

mă dor strămoșii

  Deși voiam să scriu despre două cărți de literatură pe care le-am citit în perioada asta (Cei frumoși și cei buni, Cristian Fulaș, și Cîntec lin, Leila Slimani), mai las un pic să dospească, fiindcă am simțit nevoia imperioasă, după ce am terminat Mă dor strămoșii, să scriu despre ea. Este o carte de psihoterapie care tratează abordarea psihogenealogică în terapie. Psihogenealogia a apărut în anii 1970 și a fost dezvoltată de Anne-Ancelin Schutzenberg, care a pornit de la premiza unui inconștient familial, în care sunt depozitate secretele, traumele, credințele, talentele și visele strămoșilor, care sunt moștenite și aplicate apoi, tot inconștient, de descendenți. Această moștenire spirituală a familiei se face simțită în fiecare dintre noi, știut fiind că preluăm de la părinții noștri, care au preluat de la părinții lor, atît lucrurile bune, cît și (sau mai ales) pe cele mai puțin bune. Omul nu mai este văzut ca scos din contextul său familial extins, ci cu toată zestrea lui moștenită transgenerațional. Dacă vreți, psihoterapeuții care au dezvoltat această ramură, psihogenealogia, încearcă să afle cît de adevărate sunt zicale precum: așchia nu sare departe de trunchi, ce se naște din pisică șoareci mănîncă, tragem păcatele părinților pînă la [...]

despre trupuri și suflete

Am venit de la Cinematecă, unde era cît pe aci să nu pot intra la film, așa de plină era sala. Și am dat play la piesa asta, pe repeat, cu impulsul, cu nevoia iminentă (the urge, cum ar spune englezul) de a scrie despre ultimele două filme văzute. Care se pot strînge dimpreună sub același titlu: despre trup și suflet, deși doar unul se numește așa. (Dă play cît citești, o să intri în atmosfera filmului, care atmosferă mi-a amintit cumva de In the mood for love.) https://www.youtube.com/watch?v=HU2ts1IUByA Despre trup și suflet e un film tulburător și straniu. De o frumusețe tulburătoare și stranie. Premiat cu Ursul de aur la Berlin și nominalizat la cel mai bun film străin la Oscar. Regizat și scris de unguroaica Ildiko Enyedi. Cu Alexandra Borbely, care a luat premiul European Actress Award pentru rolul ăsta și Geza Morcsanyi în rolul lui Endre. Și alte premii și nominalizări, nu le-nșir pe toate. La marginea Budapestei (deși ar fi putut fi oriunde altundeva, la fel de bine) un abator de vite, condus de Endre, un director trecut de 50 de ani, cu o mînă paralizată, își duce viața crudă și sîngeroasă de abator. De ale [...]

neagă realitatea. neagă-ți emoțiile. gîndește pozitiv!

Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-am învățat din terapia de grup a fost cum să interacționez cu oamenii fără să le bag pe gît adevărurile mele subiective sub formă de adevăr absolut și cum să nu mai proiectez nevoile, frustrările, plăcerile și neplăcerile mele asupra celorlalți. La bază, sunt lucruri atît de simple și de bun-simț încît am stat și m-am întrebat cum de nu m-am prins singură de ele, cum de a fost nevoie să mi se spună cu subiect și predicat cum să fac, cum de nu mi-am dat seama cît de lipsită de empatie și cu ce ușurință aș fi putut răni oamenii, cu cele mai bune intenții? Răspunsul este: am crescut într-o cultură a datului cu părerea, a crezutului despre, a opinatului pe marginea vieții celorlalți, a rîsului de alții, a mișto-urilor, așa că am făcut și eu ce am văzut în jur, de mică, fără să-mi pun multă vreme problema cît de în regulă era ce făceam. Cînd am ajuns la primele module de terapie de grup, am primit niște reguli de funcționare, despre care terapeuta ne-a zis că ar fi bine să le implementăm și în viața noastră cea de toate [...]

De | 2018-02-11T18:08:48+00:00 11 februarie, 2018|Categorii: opinii și adevăruri subiective, Slider|Etichete: , , |19 Comentarii

frumosul și greul, ediția UK

Zile lungi, grele și frumoase (uneori trebuie să fie mai întîi greu ca să fie frumos sau poate asta e doar una dintre credințele mele limitative) am trăit în săptămîna ce a trecut. De ieri sunt acasă și încă nu reușesc să mă dezmeticesc, sunt aproape catatonică, nu vreau să fiu acasă, vreau înapoi. Scriu aici în primul rînd ca să nu uit. Să nu uit emoțiile, bucuria, strîngerile de inimă bune, dar și alea mai puțin bune, să nu uit verdele ierbii irlandeze, îmbrățișările și tremurul ușor al oamenilor care m-au strîns tare, diminețile în care mă trezeam prea devreme pentru fusul orar englezesc (cît de mult contează două ore diferență!) narcisele și ghioceii înfloriți în parcurile londoneze, rîsul și ironiile copiilor mei, mergînd la pas pe străzile din Dublin noaptea, pe malul rîului Liffy, felul în care cea mică ne ținea pe mine și pe bărbatu-meu să nu cumva să traversăm pe roșu, după ce era să ne calce o mașină care venea din altă direcție decît ne așteptam, zorul pe care li-l dădeam în diminețile cu zboruri mult prea matinale, agitată că pierdem avionul, senzația stranie de anxietate ce mi se activa de fiecare dată (și au [...]

De | 2018-02-09T21:07:08+00:00 9 februarie, 2018|Categorii: bucăți din mine, lansări și alte evenimente|Etichete: , , , |11 Comentarii