Arhivă lunară: ianuarie 2018

cîte femei trebuie să mai moară?

Ieri, o femeie pe care o știam (ultima oară am vorbit cu ea în decembrie, însă lucruri superficiale, din păcate), a fost omorîtă de soț la parterul grădiniței pe care o conducea. Înjunghiată în inimă. Exista un ordin de protecție emis față de el, în urma unui incident absolut halucinant: omul se mascase în negru, cu cagulă și tot tacîmul și o bătuse cu bîta de baseball pînă îi zdrobise capul, apoi a negat că ar fi fost el. Însă, ea i-a găsit hainele pline de sînge, așa că a obținut acest ordin. Fac o paranteză necesară despre legislația în domeniul violenței domestice. În România, ordinul de protecție nu înseamnă nimic. Cei mai mulți agresori domestici le încalcă, iar încălcările se termină de multe ori fie cu vătămarea gravă a femeii, fie cu moartea, ca în cazul acesta. Dar, pînă să ajungă să aibă totuși acest ordin de protecție cvasi-inutil, victima trece printr-un coșmar birocratic. Ca să-l obțină, trebuie să se adreseze judecătorului care emite acest ordin doar în prezența unui certificat medico-legal. Însă, fiindcă locuim în România, acest certificat poate dura pînă la 10 zile. Apoi, victima trebuie să dovedească cu martori, care nu pot fi rude, agresiunea. Sigur [...]

De | 2018-02-19T12:23:33+00:00 27 ianuarie, 2018|Categorii: opinii și adevăruri subiective|Etichete: , |51 Comentarii

oameni întregi

Azi a împlinit 17 ani. Cam pe la ora asta, în urmă cu 17 ani, scotea țipînd capul în lume. Nu e vorbă, că a continuat să țipe pînă tîrziu, zicea că așa e ea, are un țipar în gît. Azi-noapte, am luat-o în brațe și m-am uitat la ea, femeie de-acum, și nu mi-a venit a crede că gata, nici ea nu mai e copil, ambele fete îmi sunt oameni întregi. Cel mai greu de gestionat e neputința. Cînd încep a se face oameni mari, nu mai ajunge să pupi și să treacă. Iar să le vezi suferind e aproape insuportabil. Te duci, te așezi, întrebi, dar de cele mai multe ori ești concediat cu o singură fluturare de mînă: nu am chef, îți zic eu cînd pot. Și atunci te duci la tine în cameră și stai și te frămînți, te întrebi ce ai putea face, dar știi că realmente nu poți face nimic decît să fii acolo, să le iubești și accepți cu toate ale lor. Cel mai greu de gestionat e nevoia de a le fi, în continuare, salvator. Fiindcă nu mai e treaba ta, au nevoie să se descurce singure, să te anuleze pe tine [...]

De | 2018-01-26T09:12:27+00:00 26 ianuarie, 2018|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , |16 Comentarii

pororoca

  Aseară târziu, l-am cărat iar pe bărbatu-meu la un film cu liniște, cum spune el, ironic binevoitor, filmelor românești, care, de altfel, îi plac mai mult decât ar părea din astfel de replici. Și am văzut cel mai mișto-tulburător film românesc de multă vreme încoace. Pororoca, de Constantin Popescu, un regizor din noul val. Atât de tulburător încât azi-noapte m-am trezit brusc de două sau trei ori, fără să înțeleg în primele secunde de ce stau cu ochii larg deschiși în întuneric, pentru ca apoi să-mi năvălească în minte senzațiile date de film. Nu întâmplător este atât de lăudat de critica străină, cum că ar fi film colosal și nu întâmplător Bogdan Dumitrache, actorul principal, a trebuit să lucreze cu un psiholog pentru a face filmul. La început, faci cunoștință cu familia Ionescu, o familie obișnuită, fericită, cu doi soți care încă știu a glumi și rîde împreună, doi copii frumoși și isteți, apartament modern și mașină peste medie, în care nimic nu pare să lipsească. E duminică și Tudor, interpretat magistral de Bogdan Dumitrache, iese cu Maria, de 5 ani, și Ilie, de 6-7, în parc, la joacă. Tudor e un tată atent, care are grijă de copii, [...]

De | 2018-01-22T17:39:17+00:00 22 ianuarie, 2018|Categorii: ce mai văd și mai citesc|Etichete: , , |5 Comentarii

necredincioasa Ayaan

Cînd mi-a fost recomandată Necredincioasa, numele m-a dus cu gîndul la vreo poveste de amor (pentru mine, titlurile pot exercita efect de atracție sau respingere imediată, însă de multe ori greșesc), dar aveam încredere în cel care a făcut recomandarea, așa că mi-am cumpărat cartea fără să citesc nimic despre ea. Recunosc că nu știam nimic despre Ayaan Hirsi Ali înainte, abia după ce am terminat cartea am căutat și citit despre ea. Cartea a fost pentru mine un șoc cultural. Nimic din ce știam despre islamism, despre viața pe care o duc femeile musulmane, nu m-a pregătit pentru ce am citit în confesiunile uneia dintre cele mai curajoase femei ce provine din acea zonă religioasă. E o carte profund personală, însă în același timp are dimensiuni universale, reușește să surprindă o lume altfel inaccesibilă nouă, din interior. Nu e ușor de citit. Pe măsură ce înaintam în ea, cu inima și stomacul făcute ghem, îi mai citeam cu voce tare lui bărbatu-meu cîte un pasaj, iar el îmi spunea să tac, să nu mai citesc, că i se pare insuportabil. Pe scurt, cartea spune povestea vieții unei fetițe, fete și apoi femei musulmane, născută în Somalia, dar care trăiește [...]

De | 2018-01-21T16:25:07+00:00 21 ianuarie, 2018|Categorii: ce mai văd și mai citesc|Etichete: , , |12 Comentarii