Arhivă lunară: decembrie 2017

orbi, fragment

Azi este ziua terapeutei mele, omul care mi-a fost alături pe drumul greu spre mine pe care am pășit acum cîțiva ani și care m-a făcut persoana nesuferită de azi care vede mereu dincolo de lucruri, de aparențe, care încearcă mereu să sondeze și să afle ce se află dincolo de măști, de lucrurile "întîmplătoare" pe care le spunem, facem, arătăm. De dragul ei, voi posta azi un fragment din Orbi pe blog. Mai ales că tot azi am aflat că a ieșit de la tipar noul tiraj, în scurt timp va ajunge în librăriile online și offline, o puteți precomanda de aici, cu transport gratuit. Ea este cea care m-a inspirat pentru personajul terapeutului din carte și ei îi datorez tot ce știu despre mine azi, dar și tot ce știu pentru a fi putut construi scene credibile din terapie, eu nefiind psiholog. ***   — Ce trece prin tine acum, ce simți despre asta, cum te face să te simți?, o întreba mereu Bogdana. La început, dădea răspunsuri de analfabetism emoțional, fiindcă niciodată, nimeni nu o între­base așa ceva. Încet, ghidată de ea, începu să des­copere cum se simte atunci cînd vorbește despre un anume lucru, ce trece [...]

De | 2017-12-12T15:34:21+00:00 12 decembrie, 2017|Categorii: de prin cărțile mele|10 Comentarii

pe apă

M-am întors de trei zile, dar încă visez că sunt pe vas. Plus legănatul pe care încă-l simt, dar nu e barca, sunt eu care mă opun unui tangaj imaginar de-acum, e corpul meu care încă nu s-a obișnuit cu uscatul și staticul. Visez mai ales zona centrală a vasului, cu lifturile de sticlă și interiorul albastru de sticlă, scările de sticlă, balustrada de sticlă. De sticlă m-am simțit și eu, zile de-a rîndul. În fiecare seară, cînd vasul pleca din port, mă așezam cu pescărușii pe punte și așteptam să se desprindă și să alunece în marea cînd albastru-smarald, cînd albastru-cerneală, cînd albastru-negru, dacă era deja tîrziu. Din Barcelona am plecat după șapte, portul și orașul sclipeau în mii de luminițe, pe punte se auzea iar vocea lui Bocelli, ca de fiecare dată, și, deși nu îmi place deloc Bocelli, tot mi-a dat o lacrimă în colțul ochiului privind înapoi, spre uscat, iar apoi în jos, spre apa adîncă, luminată. Noaptea, vasul aluneca peste marea cînd netedă, cînd înfuriată, nepăsător, uriaș, iar eu mă holbam în întuneric, încercînd să ghicesc unde-s marginile apei ce părea nemărginită. Unii nu se puteau apropia de balustradă, mă sperie marea noaptea, ziceau, eu [...]

De | 2017-12-04T21:20:30+00:00 4 decembrie, 2017|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , , |3 Comentarii