Arhivă lunară: iulie 2017

muerte

Biserica geme de lume. Căldura de mijloc de iulie se răspîndește prin toate ungherele ei, îi scaldă în lac de sudoare pe cei care asistă cerniți la slujba de înmormîntare. În mijloc, mortul descoperit. Un băiat tînăr, pe care îl văzusem în fiecare zi alături de noi, la festival, entuziast. La ediția trecută, îmi arătase cîteva dintre poeziile lui. Acum, doar un corp neînsuflețit, înverzit de căldură, înconjurat de oameni încremeniți în necrezare. Exact în urmă cu 19 ani, în aceeași zi, la aceeași oră, într-o curte dintr-un sat învecinat, băiatul pe care îl iubeam și cu care aveam un copil se înverzea de căldură într-un sicriu cu capac deschis, în plin soare, în timpul unei slujbe interminabile. Mortul de azi a trăit cîțiva ani în plus față de mortul meu de acum 19 ani. Puțini. Tot un copil. Tot un accident care i-a retezat existența într-un punct în care ar fi putut devenit orice. Mama stă împietrită lîngă el, pe un scaun. Nu o pot privi. Amețesc și simt că o să mi se facă rău, ies afară, mă așez pe o bancă la umbra unui brad bătrîn. În zona asta, toate cimitirele și bisericile au cîte un brad [...]

De | 2017-11-19T14:52:47+00:00 20 iulie, 2017|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , |18 Comentarii

o mie și una de nopți (continuare)

*** Terasa-grădină e surprinzătoare. Se temuse să mă aducă aici, e totuși doar o crîșmă din cartier, cea în care și-a petrecut orele chiulite în liceu și, apoi, nenumărate ore ale unui timp în care existențele noastre nu doar că nu se intersectaseră încă, dar nici măcar nu se bănuiau una pe cealaltă. Grădina nu exista pe atunci, doar barul mic, cu mese și scaune din lemn lustruit de timp; încă se fuma, nu era nevoie de ea. În anii din urmă, locul curții proprietarilor a fost luat de terasă. Cîteva mese de lemn, lampadare din sticlă groasă prinsă în ochiuri de sîrmă, pereți ticsiți de ghivece, talgere vechi, ruginite, oale de lut, din care se revarsă mușcate curgătoare înflorite și plante verzi ale căror denumire nu o cunosc, ba chiar și niște cactuși. Deasupra, grinde de lemn sub care se încolăcește o vie care, atunci cînd va crește, se va transforma într-un acoperiș verde și umbros. Mă seduce imediat, așa eclectică și atît de potrivită întregii imagini a Constanței pe care mi-am făcut-o pînă acum. De altfel, locul poartă numele unui roman celebru din secolul 19, un roman în care seducția este personaj principal, așa că îmi imaginez că [...]

De | 2017-08-14T13:17:37+00:00 8 iulie, 2017|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , |3 Comentarii

o mie și una de nopți

Suflarea vipiei arde obrazul și așa supraîncins al orașului. Strada dormitează toropită. Puradeii stau ascunși prin case, moleșiți de soare, după ce bătrînele țigănci turcoaice au ieșit să-i strige cît le țin bojocii, de-a lungul străzii: Efeeee, Gihaneee, Giavid, Ertaneeee, iar ei se răspîndiseră ca potîrnichile, fiecare la casa lui, care mai de care mai împodobită cu pături strident colorate peste mobile și oglinzi mari, ovale, cu rame aurite, care se întrevăd printre perdelele lucioase de afară. Unul dintre ei, smead și rotunjor, micuț de înălțime, care părea că nu împlinise nici 10 ani, ne ceruse cu o seară înainte o brichetă. Înaintase semeț, cu o țigară de contrabandă atîrnîndu-i dintre buzele necoapte și urlase după bărbatu-meu: n-ai să-mi dai o brichetă? Un foc, vrei să zici, îl corectase el, doar nu vrei să îți dau toată bricheta. Nu, vreau să aprind. Și trăsese cu nesaț primul fum. Auzi, mă, da’ tu cîți ani ai de tragi așa, ca un șarpe, din țigara aia? Paișpe am, nene, da’ par mai mic de la țigări, am rămas mai mic de la fumat... Pleacă, mă, de aici, că tu nu ai paișpe ani! Paișpe ani, mă jur, am rămas mic de la [...]

De | 2017-08-14T12:50:03+00:00 7 iulie, 2017|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , |7 Comentarii

#random

Peste tot unde te uiți, numai oameni care înțeleg scurtimea vieții și importanța trăirii clipei. Mor după teoreticieni, cum le și își zice bărbatu-meu, păcat că numărul lor sufocă practicienii. Oamenii trăiesc aproape permanent în disonanțe cognitive. Eu fiind una dintre ei. # Mi-e tot mai greu să interacționez cu oamenii. Lumea mi se par tot mai urîtă. Și, mai ales, lipsită de conștiență de sine. Îi ziceam deunăzi terapeutei mele că văz enorm și simț monstruos de cînd cu scotocirea în sine, văd numai patologii peste tot, lumea îmi arată chipul ei hîd la tot pasul și eu nu pot să sar să le zic oamenilor ce li se întîmplă, de fapt, că nu e treaba mea. Conversațiile, textele, comentariile, toate mi se par grav desprinse de realitate, realitatea aia pe care o vezi după ce dai cu nasul de mecanismele tale interne și reușești să le vezi apoi și pe cele ale celorlalți. Ar trebui să te bucuri de claritate, îmi zicea ea, însă pe mine claritatea mă sperie și mă întristează profund. Văd numai buba peste tot. # Nu mai pot scrie mai nimic, sunt complet sleită de roman. Și cu totul în festival, care e pus bine [...]

De | 2017-08-14T12:50:16+00:00 3 iulie, 2017|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , |7 Comentarii