Arhivă lunară: mai 2017

kafka, frate

Am zis că de luni mă reapuc să alerg. Azi e luni. Azi e mîine-le, luni-ul ăla pe care mi-l propun de un an și jumătate și nu ajung niciodată să-l trăiesc pentru că mereu am dureri, mereu mă doare. Îl aud în cap pe bărbatu-meu rîzînd că eu mă dau sportivă, dar de cînd mă cunoaște mai mult de masaj și scris alte sporturi nu m-a văzut făcînd. Iar azi e luni și nu mai doare, așa cum a promis doctorița. Uite că funcționează, totuși. Las că îi arăt eu lui. Ies și merg prin soare, pe lîngă clădire, către pădure. Urcușul e greuț, nu mai am respirație, de unde să mai și am? Mă opresc la bara care interzice urcatul pe Tîmpa cu mașina și fac cîteva mișcări de încălzire, mai mult ca să îmi trag sufletul. Cînd îmi mai vine inima la loc, încep să alerg. E înfrunzită tare pădurea, cărarea e moale de la ploi, însă nu noroită. Atîtea păsări. Și cuci, și mierle, și cintezoi, și pițigoi, și cucuvele. Și corbi sau poate ciori, cra, craaa. Un tip mă depășește; aleargă cu căști în urechi și eu mă mir, în capul meu, cum să nu [...]

De | 2017-08-14T12:51:03+00:00 29 mai, 2017|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , |12 Comentarii

one year later. forty years later.

Anul trecut am decis să-mi împart ziua cu tine. Nu mi-a fost ușor, știi doar, oropsita de mine, neiubita de mine, lipsita de respect de sine​ de mine credea că doar atunci are dreptul de a se simți importantă: de ziua ei. Mi-am dat seama de curînd de lucrul ăsta, de ce țineam eu cu dinții de ziua mia, de ce mi se părea așa de importantă, de ce eram așa de oribil de tristă în fiecare an, de ce aveam așteptările alea rupte grav de realitate. Fiindcă era singura zi în care îmi permiteam să simt că aș merita și eu ceva: flori, cadouri, atenție, iubire. Și fiind singura, proiectam pe ea tot ce mi-aș fi dorit, dar simțeam că nu merit, restul de 364 de zile din an. Anul ăsta nu mai simt asta. În mare parte, și datorită ție. Nu mi-a fost ușor, însă sunt fericită că am făcut-o. Azi nu împlinesc doar 40 de ani, ci și un an de căsnicie cu tine. Cel mai greu și revelator și, pînă la urmă, frumos an din viața mea. Ziceam că știu, în ziua aia, cînd am spus da-ul ăla emoționat, că nu are cum fi ușor. Am [...]

De | 2017-08-14T12:51:12+00:00 21 mai, 2017|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , |25 Comentarii

40

Și am ajuns și la un stuchit distanță de 40 de ani. Nu pare să se schimbe mare lucru. Ieri mi-am zărit chipul printre crengile de liliac pe care le-am îndesat pe măsuța de toaletă și i-am zîmbit. Mi-a plăcut de el. La 30 de ani nu îmi reușea trick-ul ăsta. La 30 abia reușeam să ghicesc care e drumul corect către mine. Mi-a mai luat cîțiva ani buni să mă așez pe el. Acum l-am încălecat bine, știu exact încotro mă îndrept. La 40, știu să-mi dau timp și să mă bucur de el. Nu mă mai grăbesc nicăieri, m-am așezat pe mine în mine. Scriam la 38 că sunt cea mai bună și fericită dintre posibilitățile mele, și de atunci am reușit să-mi rămîn. Grea întreprindere pentru o distimică, nu ai spune? La 40 de ani, am abandonat gîndul perfecțiunii. Nu mi-a ieșit în tot timpul ăsta tînăr, nu îmi va ieși nici la maturitate. Sunt perfectă pentru copiii mei, uneori. Rareori. Sunt perfectă pentru soțul meu, deseori. (Sau mă minte temeinic.) Sunt cea mai bună variantă a mea dintotdeauna și lucrez încontinuu la mine. Dar nu perfectă, niciodată perfectă. Însă merit cîteva rînduri de medalii pentru că [...]

De | 2017-08-14T12:51:22+00:00 17 mai, 2017|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , , |34 Comentarii

ce se întîmplă în iubire

Pe Alain de Botton îl iubesc de la Eseuri de îndrăgostit, pe care am recitit-o de curînd, că nu mi-a ajuns citirea. Și de cînd am purtat o conversație extra amabilă pe email, mi s-a părut un om tare fain. Duminică am stat în pat și am citit încontinuu, cu scurte intermezzo-uri de reflecție și îndoire a paginilor, să pot reveni mai ușor la anumite pasaje. În cap am avut, pe toată perioada lecturii, diverse exclamații: cartea asta trebuie citită de toată lumea! Cartea asta e un must-read pentru toți iubiții, soții, amanții, divorțații! Trebuie să scriu despre cartea asta! Cred că e singura poveste reală de și despre iubire din literatura contemporană. Singura poveste dezvrăjită de romantism și tragedii, altfel superbe și foarte livrești. Cel puțin eu nu am mai citit nimic asemănător. Dacă mai știți vreuna, ziceți-mi și mie. Fiindcă este povestea adevărată care se află dincolo de clișeul pe care îl auzim de mici: și au trăit fericiți pînă la adînci bătrîneți. Pe care îl putem colora cum vrei noi, ni-l putem imagina în diverse și foarte romantice moduri, la care ne raportăm, pe care îl proiectăm asupra vieților noastre pentru a sfîrși dezamăgiți crunt, cu care [...]