Arhivă lunară: aprilie 2017

vînătoarea de oameni

Luna mai e o lună aglomerată în familia noastră. Iar anul ăsta e an special. Pe 2, tata face 69 de  ani. Pe 7, mama-mare face 90. Apoi, eu - 40. Juma de secol între noi, un flintic, vorba ei. Tot pe 7 e și ziua soacrei. Plus, tot de ziua mea, un an de căsătorie. Numai aniversări importante, cum ar veni. Cel mai tare mă bucur că sunt, că se întîmplă. Că avem ce sărbători. A fost un an greu pentru mama-mare și tata. Eu una, cel puțin, am fost sigură că-i pierdem. An cu operații, intervenții, cu spitalizări care nu se mai terminau. Mama-mare nu se mai putea ridica din pat, tata nu se mai putea ridica din pat. Cînd a trecut pe dializă, cateterele nu funcționau, ne-au zis să-l luăm acasă, că nu mai au ce-i face. Iar apoi a început să funcționeze unul, apoi și celălalt. Acum, amîndoi ies la soare, sunt mobili, mănîncă bine și trăiesc cît de bine se poate în situația lor. Știu că nu va dura la infinit asta, însă deocamdată sunt fericită cu ce am primit și mă bucur de ei. Am un mare regret, o să trăiesc cu el toată [...]

De | 2017-08-14T12:52:12+00:00 28 aprilie, 2017|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , |5 Comentarii

ne vedem la București, pe 5 mai

De la tîrg încoace, de cînd a apărut Sfîrșitul nopții, trag de mine să ajung la București la o întîlnire de oameni, așezată, căci tare îmi displac lansările pe bandă de la tîrgurile de carte, îmbulzeala, transpirațiile, lipsa sunetului și toate cele. Și mă tot pregătesc de vreo două luni, ba m-au încurcat cei de la Biblioteca Națională, ba nu am putut eu, ba am amînat din motive care țin de weekend prelungit, cînd lumea fuge din oraș. Dar amu, nimică nu mă mai poate opri. Vineri, 5 mai, la Cărturești Verona, pe la 7 seara așa, ne vedem ochi în ochi, cine vrea una ca asta. Să stăm, să povestim, să mă întrebați ce vă trece prin minte, să vă citesc, practic ne facem de cap cum vrem noi, nu are cine să ne oprească, adulții nu au voie la întîlnirile astea. Ăsta e afișul, ăsta e evenimentul, dați join dacă aveți chef. (Știu, iar poza asta, nu am ce face, bărbatu-meu e amorezat de ea, mi-e că o va folosi în toate afișele). Atît am avut a vă zice, restul vă zic drept în față.  

De | 2017-08-14T12:58:01+00:00 24 aprilie, 2017|Categorii: lansări și alte evenimente|Etichete: |4 Comentarii

ba mi-e frică de moarte

  Peste exact o lună voi împlini frumoasa și rotunda vîrstă de 40 de ani. Nu am anticipat nicidecum să vină la pachet cu o frumoasă și rotundă criză a vîrstei mijlocii sau cum năibuța îi mai spune. Mereu m-am crezut deasupra acestor chestii frivole. Peste 30 am trecut ca lebăda prin lac, ba mi-a plăcut atît de tare că am avut vreo trei ani (unul înainte, unul în timpul și unul după) 30 de ani. Că am 40 zic de cînd am împlinit 39, parte ca să mă obișnuiesc cu groaznicul, parte fiindcă mi se pare că 39 e o vîrstă atît de ingrată, nici 38, nici 40, că nici nu merită rostită și luată în seamă.O păcăleală, 39. Capul meu se pare că nu s-a lăsat păcălit, însă, el știa că deși zic eu că am 40, nu am încă. Și a intrat în alertă abia cînd s-a apropiat cu adevărat. Mai întîi a început să mi se pară că am îmbătrînit brusc. Pielea mi-e mai uscată, parcă am și ceva riduri în plus, toate apărute peste noapte. Păr alb am de la 20, aș fi zis că nu se pune, dar acum am senzația că sunt albă [...]

De | 2017-08-14T13:10:46+00:00 22 aprilie, 2017|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , |19 Comentarii

voia și nevoia

Mi-e tot mai greu să viețuiesc printre oameni inconștienți. Mi-e tot mai greu să mă abțin să încerc să le explic că au nevoie să se caute, să se cunoască, să se înțeleagă. Fiindcă nu e treaba mea. Și totuși. Dacă aș fi dictator, aș obliga pe toată lumea să meargă la terapie. La început s-ar duce de silă și nevoie, probabil, ar opune mii de rezistențe (eu, care m-am dus de nevoie și bunăvoie și ce ditai rezistențele am avut), dar într-un final ar simți beneficiile. Îmi spunea odată iubitul unei cititoare, argentinian de origine și personaj de-al lui Saramago, a cărui mamă era nu doar prietenă cu Saramago ci și psihiatru că, în Argentina, în orașele mari cel puțin, oamenii merg la terapeut ca la medicul de familie. Într-o astfel de lume aș vrea să trăiesc. E atîta agresivitate și neîmpăcare peste tot unde mă uit și mă tot trezesc explicînd și încercînd să trec de aparențe, de scuturi, de temeri, ca să ajung la vulnerabilități, să le arăt oamenilor că toți suntem la fel, pe toți ne doare, să nu mai arunce cu pietre, să se oprească puțin și să se gîndească. Însă cei mai mulți sunt [...]

De | 2017-08-14T13:11:10+00:00 19 aprilie, 2017|Categorii: opinii și adevăruri subiective|Etichete: , , , |40 Comentarii