Arhivă lunară: martie 2017

o ecografie a avortului

Citesc cu interes dezbaterile aprinse pe tema pro/contra avort. Pro-life și pro-choice, pare-mi-se. Se dau shareuri unor statistici, se invocă dreptul (divin!) la viață al copiilor nenăscuți și dreptul la decizia asupra propriului corp, bărbații iau poziții radicale de parcă o femeie ar rămîne gravidă de una singură și ei nici usturoi nu au mîncat, nici ejaculare neprotejată nu au produs, se aruncă în joc cifre uluitoare: 30 de milioane de avorturi de la revoluție încoace, 10.000 de femei ucise în comunism de practica avortului ilegal. Se spun enorm de multe lucruri pe temă, însă absolut nicăieri, în afară de cartea Șoseaua Cățelu a Alinei Nedelea, nu am văzut o singură femeie să apere acest drept admițînd public că e „vinovată” de unul din cele 30 de milioane de avorturi care sunt trîmbițate atît de strident. Una singură nu s-a ridicat să spună o poveste umană, dincolo de statistici și judecăți de valoare. Toate avorturile au fost făcute de alte femei, nu de noi. O să vă spun povestea avorturilor mele. Fiindcă eu (și Nedelea) am făcut două avorturi, imediat după revoluție, într-o perioadă atît de tulbure și lipsită de repere, educație, mijloace, încît nu știu aproape nicio colegă sau prietenă [...]

De | 2017-10-11T23:32:35+00:00 24 martie, 2017|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , , |92 Comentarii

alegerea de a fi (ne)fericit

Pasămite azi e ziua fericirii și toți ar trebui să sărbătorim fiind sau prefăcîndu-ne că suntem fericiți. Dar nu asta facem zi de zi, cumva? Nu mimăm lipsa problemelor și fericirea față de ceilalți, dar mai ales față de noi înșine? Nu disimulăm cu fiecare fotografie postată de pe facebook și instagram, cu fiecare haștag ilăvmailaif, ilăvmaifemili, cu fiecare stare - simțindu-se binecuvîntat/ă, simțindu-se fericit/ă, simțindu-se în rai -, nu încercăm să (ne) convingem că totul e în regulă, că dacă punem poză de profil cu soțul și toți copiii (ne) vom păcăli că chiar suntem familia perfectă, vom strînge zeci de likeuri lucitoare, comentarii admirative, cît de frumoși sunteți împreună!, ce familie frumoasă!, familia perfectă! etc., iar asta ne va dezmierda orgoliul, ne va face să uităm pentru o secundă că bărbatul nu ne-a mai atins de patru luni sau ani, că pe soție o doare mereu capul, că toate discuțiile dintre noi se reduc la chestiuni administrative, că nu l-am uitat pe ex-ul, că o urîm încă pe fosta, că unul dintre noi țipă mereu, că altul bea, că unul deține controlul, că celălalt se lasă controlat, că el are amantă, că ea se iubește în secret pe Facebook [...]

De | 2017-08-14T13:17:41+00:00 20 martie, 2017|Categorii: opinii și adevăruri subiective, Slider|Etichete: , , , |17 Comentarii

cenușă

*** Azi am auzit o discuție între îngrijitoare. Vorbeau despre mine, spuneau: săraca, moare aici singură, nu are pe nimeni. Și m-am gîndit o secundă cu milă la mine, ca și cum aș fi fost altcineva. Au dreptate: mor singură, tot așa cum am și trăit o bună bucată din viață. Apoi mi-am dat seama că nu mă mai apasă deloc singurătatea asta. Nu aș vrea să fie aici nimeni să mă privească cum mor. Să fie martori ai degradării mele. Să mă privească cum mă descompun, cum mor înainte de a fi murit de fapt. Nu aș fi vrut să mă vadă nimeni așa, cu scalpul gol, ras, cu fața și mîinile pătate, cu ochii înfundați în orbite, încercănată, galbenă. De ceva vreme am încetat și eu să mă mai privesc în oglindă. Am rugat fetele să o scoată pe cea de la baie. E straniu să intri într-o baie fără oglinzi.  Vreau să îmi amintesc de mine cum eram. Uneori mă gîndesc, cu frivolitate, că sunt norocoasă: eu nu voi îmbătrîni niciodată. Voi fi mereu tînără. Nimeni nu va avea vreo amintire cu mine bătrînă, voi fi mereu femeia care a murit prematur. Sau, pur și simplu, nimeni [...]

De | 2017-08-14T13:18:27+00:00 17 martie, 2017|Categorii: de prin cărțile mele|7 Comentarii

cea mai bună carte

Carevasăzică Sfîrșitul nopții a cîștigat concursul propus de bookaholic, cea mai bună carte a anului 2016. Nu am sperat sau crezut că se va întîmpla asta, pentru mine era deja un premiu faptul că se afla pe lista de cărți propuse, căci anul acesta cei de la bookaholic nu au mai pus laolaltă toate cărțile care au fost publicate în 2016, ci au făcut propria selecție. Și, repet, însuși faptul că am fost selectată era un premiu în sine. Așa că, în afară de faptul că am distribuit o dată linkul către concurs și apoi am uitat de el, nu mi-am bătut capul. Ieri, cînd am ieșit de la terapia de grup, unde nu mă ating de telefon, m-am trezit felicitată, tăguită, urîtă și iarăși felicitată și a fost un șoc măricel premiul ăsta. Fie-mea aia mică a rîs de mine, cum ești șocată mama, tu oriunde participi mereu cîștigi și mi-am dat seama că nu e prima oară că sfîrșesc cîștigînd ceva important pentru mine în acel moment, însă niciodată nu cred că se va întîmpla asta. Și da, e un premiu important pentru mine. Însemnează că există niște oameni, acolo, pe care i-am atins cu scrisul meu. Și [...]