Arhivă lunară: februarie 2017

Ou sont les nerfs d’antan?

M-am dus la ședința cu părinții a fie-mii aproape bacalaureate și mi-am amintit rîzînd de un text scris acum mulți ani, prin 2010 cred, fie-mea era încă în gimnaziu. (Ăsta.) L-am recitit și iar m-a izbit ce discutam azi la masă cu o femeie foarte mișto și unul dintre cei mai rezolvați psihic oameni pe care i-am întîlnit: mi-a pierit furia și impetuozitatea de la atîta lucru cu sinele. Am ajuns să empatizez și să privesc cu compasiune și înțelegere toate hoaștele de altă dată, toți nenorociții și nasoii de cîndva, răii, ipocriții, pe toți, frate. Mă uit prin ei ca Neo prin Matrix, văd coduri psihologice extrem de ușor de descifrat, fac clickuri instant și îmi zic: of, sărmanul/sărmana, cîtă durere reprimată e acolo, ce umbre neacceptate dincolo, ce traumă nasoală nerezolvată etc. Și nu mă mai pot supăra pe ei, nu mă mai pot nici enerva ca altădată. Uneori mi se face dor de inconștiența cu care mă puteam face foc și pară, sufla flăcări pe nări și elibera presiune. Sigur, acum nu mai resimt presiunea de altădată, dar tot mi se face dor. Ou sont les nerfs d’antan? Poate ar trebui să schimb și numele blogului, deși [...]

De | 2017-08-14T13:19:25+00:00 26 februarie, 2017|Categorii: opinii și adevăruri subiective|Etichete: , , |15 Comentarii

module, modulații

În loc de primăvară, ninsoare. Nici măcar pîrtiile nu îmi surîd. M-am trezit cu febră și o senzație de disconfort în gît, pe canalul nazal în sus. Și cu carnea dureroasă, de parcă m-ar fi frămîntat o mie de draci peste noapte, ca pe Ivan Turbincă. Apropo de povești, a trebuit un modul de terapie de grup de opt ore pe tema Umbrei lui Jung ca să descopăr de ce povestea mea preferată e povestea mea preferată.  Și care mi-s fricile legate de mine cele mai adînci, cele mai îngropate. Nu aș fi zis că după atîta terapie mai pot zăcea în pat cu atîta durere în suflet, abia descoperită, abia scoasă la suprafață. Căcatul din tine nu se termină niciodată. Suntem hîrdaie de rahat bine îngropat, bine camuflat de ghirlande de flori închipuite. Și iar îmi amintesc de psihiatrul lui Vian, care curăță cu dinții mizeria tuturor și nu știu dacă fiorii care mă cuprind sunt frisoane de febră sau groază. Ok, să zicem că vrei să te uiți în tine adînc și că te crezi pregătită să vezi ce e acolo, să fii și personajul negativ al propriei povești. Să zicem că știi că tot ce te deranjează la [...]

De | 2017-08-15T11:50:37+00:00 21 februarie, 2017|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , |19 Comentarii

o dragoste

M-am întîmplat zilele astea la niște întruniri, unele mai publice, altele mai private, și la fiecare ne-norocită dintre ele, că numai norocite nu au fost (every single fucking one of them, ar fi zis englezul), m-am trezit hipnotizată de haosul din mințile, gurile și graiul oamenilor. Am privit și ascultat năucită bulucul de vorbe cărora le dau drumul alandala din orificiul bucal, de parcă ele, vorbele, ar fi stat undeva îndesate, precum bășinile, să mă scuzați, și nu s-au mai putut răbda la un moment dat, s-au cerut afară deodată, ca pîrțurile din figura de stil anterioară. Fiindcă, să recunoaștem, oricît de delicate ființe am fi, pîrțul este o entitate cu energie și voință proprie, îl putem simți cînd vine, calcă totul în picioare, dar nu-l putem stăvili, ne face de ditamai rahatul. Iertată-mi fie comparația aromată cu miasme flatulente, însă pur și simplu este imaginea care îmi vine de fiecare dată în minte cînd oamenii se „scapă” vorbind. Ca și cum graiul ăsta, limba asta pe care ar trebui să o vorbim, nu siluim, nu ar avea niște reguli, ca și cum cuvintele ar putea fi folosite oricum, mutilate, schingiuite, aruncate, scuipate la întîmplare, în groapa comună a cuvintelor [...]

cu mama, la terapie

Într-o perioadă în care lumea fierbe – și fierbe deja de ceva vreme – și se uită doar înspre ceea ce greșesc alții,  eu aleg să mă uit și mai adînc în mine și să văd unde anume greșesc eu, fiindcă cred cu tărie că nu poți schimba nimic în jur dacă tu nu știi cine ești, cine nu îți place că ești, dacă mereu cauți soluții în afara ta și tot acolo găsești și justificările. Și nu mă refer la proteste, la care particip și eu dintotdeauna, ci la un anume mod furios pe care îmi pare că îl detectez peste tot; oamenii defulează încontinuu, tot mai agresiv, parcă. Și nu e de mirare, suntem o națiune de refulați și reprimați, în multe aspecte ale vieților noastre. Am citit chiar azi un articol pe un site al unui terapeut despre copilul interior, se voia un exemplu personal grăitor, însă singura senzație pe care mi-a lăsat-o a fost că nu spune mai nimic, că se protejează cu măști mari, impenetrabile și că nu mă poate ajuta cu nimic o pseudo-experiență camuflată. Pentru că mai nimeni, nici măcar ăla care se presupune că știe cu ce se mănîncă, nu vine să [...]

De | 2017-10-11T23:37:58+00:00 9 februarie, 2017|Categorii: bucăți din mine, Slider|Etichete: , , |42 Comentarii