Arhivă zilnică: 17 iulie 2016

sindromul Stockholm (II) sau un doliu de aproape patruj de ani

Azi se împlinesc 18 ani de cînd a murit. L-am uitat. În sensul că sunt ani buni de cînd nu mă mai gîndesc acolo. Uneori mi se pare că totul s-a întîmplat într-o altă viață, complet, din care mai răzbat amintiri estompate, blurate. Dar moartea lui violentă, șocul, au rămas adînc înfipte în subconștient. Nu pierzi pe cineva în felul ăsta și apoi trăiești ca și cum nu s-ar fi întîmplat nimic. Te căptușești cu spaime, cu anxietăți, cu dureri care nu trec niciodată. Se ascund, dar nu dispar. Răbufnesc cînd te aștepți mai puțin, îți fac viața și mintea varză. Doliul e ceva atît de cumplit, mai ales la o asemenea vîrstă (aveam 22 de ani, el nu împlinise 24), mai ales în asemenea împrejurări (moarte violentă și fulgerătoare), încît e aproape imposibil de dus. Și totuși, se duce. Cum poate, fiecare. Și așa ajungi, 18 ani mai tîrziu, să ai senzația că nu ai trăit, ci ai visat toată întîmplarea aia oribilă care ți-a modificat esențial și definitiv ființa și existența. Dar trece. Chiar dacă e o durere ce pare a fi unică, pe care nu a mai trăit-o nicio ființă din lume înaintea ta și nu o [...]