Arhivă lunară: iulie 2016

turism

sunt o vilegiaturistă dependentă de vacanțe și mări de zece ani mă duc singură acolo unde alții își fac luna de miere   în suduri nu mă știe niciun suflet niciun ochi sunt o vilegiaturistă singură, necunoscută și bronzată mănînc halloumi și beau vin și fumez și uneori reușesc să trec neobservată   mă pricep de minune să fiu vilegiaturistă: cînd e soare, stau întinsă pe șezlonguri și citesc cînd plouă, mă plimb pe străzi șiroind dar e bine, înot în apa caldă și nimeni nu-și dă seama că plîng   * poemul face parte din volumul efectul pervers, apărut în noiembrie 2015 la editura Herg Benet. (cartea, cu reducere, aici)

De | 2017-08-14T14:37:37+00:00 30 iulie, 2016|Categorii: de prin cărțile mele|Etichete: , , |0 Comentarii

1.18 AM

Lumea e un loc fără sens. Existența însăși nu are niciun scop. Eu, cel puțin, nu am reușit să-l descopăr. Planeta asta e o măcelărie, un abator nesfîrșit. Te naști, te chinuiești o vreme, apoi mori. Nu înainte de a supraviețui morții cîtorva, nu înainte de te sfîșia neîntrerupt, nu înainte de te lăsa sfîșiat. Mori. Te naști ca să mori. Între timp, muncești mult, iubești puțin, te lupți mult. Cu tine, mai ales. Toate interacțiunile care contează ajung să te doară infinit. Te îndrăgostești, învestești pe altcineva cu putere de salvator, dar nimeni nu te poate salva de tine însuți. Nimeni. Nici măcar sau mai ales tu nu poți face asta. Vreau să mă sinucid în semn de protest pentru inutilitatea existenței. Pentru inutilitatea lumii ăsteia, pentru lipsa ei profundă de scop. Nu cunosc nici măcar un om fericit. Am o fantezie: stau întinsă în cada plină ochi de apă fierbinte. Tăișul lamei se reflectă în luciul apei. Înfig adînc; în încheietura mîinii se deschide floarea roșie a cărnii. Din mine se scurge lent, cald, lichidul care-mi ține în viață mașinăria căreia îi spunem trup. Sunt liniștită și împăcată. Nu mai doare nimic. Partea bună în tot căcatul ăsta [...]

De | 2017-08-14T14:38:08+00:00 22 iulie, 2016|Categorii: de prin cărțile mele|Etichete: , , |23 Comentarii

sindromul Stockholm (II) sau un doliu de aproape patruj de ani

Azi se împlinesc 18 ani de cînd a murit. L-am uitat. În sensul că sunt ani buni de cînd nu mă mai gîndesc acolo. Uneori mi se pare că totul s-a întîmplat într-o altă viață, complet, din care mai răzbat amintiri estompate, blurate. Dar moartea lui violentă, șocul, au rămas adînc înfipte în subconștient. Nu pierzi pe cineva în felul ăsta și apoi trăiești ca și cum nu s-ar fi întîmplat nimic. Te căptușești cu spaime, cu anxietăți, cu dureri care nu trec niciodată. Se ascund, dar nu dispar. Răbufnesc cînd te aștepți mai puțin, îți fac viața și mintea varză. Doliul e ceva atît de cumplit, mai ales la o asemenea vîrstă (aveam 22 de ani, el nu împlinise 24), mai ales în asemenea împrejurări (moarte violentă și fulgerătoare), încît e aproape imposibil de dus. Și totuși, se duce. Cum poate, fiecare. Și așa ajungi, 18 ani mai tîrziu, să ai senzația că nu ai trăit, ci ai visat toată întîmplarea aia oribilă care ți-a modificat esențial și definitiv ființa și existența. Dar trece. Chiar dacă e o durere ce pare a fi unică, pe care nu a mai trăit-o nicio ființă din lume înaintea ta și nu o [...]

De | 2017-10-12T00:04:55+00:00 17 iulie, 2016|Categorii: de prin cărțile mele|Etichete: , , , |0 Comentarii

no tips & tricks

În ultima vreme primesc mulțime de întrebări de la femei care vor să știe ce mănînc, cu ce mă îmbrac, tips & tricks pentru cum să le faci pe toate bine (citez: …cum frate sa le faci pe toate bine sau macar cat de cat…copii, sot, job, casa, femeia din tine, nitica socializare….) și altele asemenea. Nu spun că, orice poză aș pune pe net, primesc cîteva întrebări legate de hainele pe care le port, zău dacă mă simțeam pregătită sau capabilă să devin vreo feșăn aicăn, așa, de la țară cum sunt. Așa că am zis să spulber mitul cum că eu le-aș face pe toate așa și pe dincolo. Sssau că aș avea cine știe ce secrete uluitoare de tinerețe fără bătrînețe și frumusețe fără defecte. Nu am niciun secret. Am gene bune, în mod cert. Și încerc să păstrez echilibru în tot ce fac, altfel m-aș dezechilibra eu de tot. Doar chestii de bun-simț. Nu mănînc nimic special. Nu ingrediente sau alimente minune. Am fost vegetariană vreo cinci ani și m-am simțit foarte bine, pînă ce, luată cu multă agitație, drumuri prin țară, lansări, am uitat să compensez ce nu primeam din carne și am făcut o [...]