Arhivă lunară: martie 2016

je suis printemps

E primăvară. Calendaristic, că afară ninge. În Bruxelles niște băieți cu centuri explozibile se autodetonează și omoară/rănesc zeci de oameni. E primăvară. Gastritele se inflamează, depresivii recad, cîte un mugur plesnește cu zgomot sec. Așa, griul devine verde. Fotosinteză, deh. Toți, absolut toți, suferim de astenie; ne salvează Snoop cu un check-in la Bogata. Je suis Paris, Je suis Bruxelles, Je ne suis pas humain. E primăvară. Putem fuma afară, de-acum. Putem semna petiții online. Putem schimba legi și guverne, dacă ne punem în minte. Pe noi nu ne putem schimba. Putem zbiera la luna nouă, putem urla la echinocțiu. Cînd ziua crește, inima se micșorează. Je suis Ankara, Je suis Istanbul. Astenia trece cu sucuri de legume proaspăt stoarse, cu spirulină, cu echinaceea și alte alimente minune, la fel ca și cancerul, nu e nevoie să cercetați, puteți să mă credeți pe cuvînt. Inima trece cu timpul. Timpul trece, oricum. Je suis printemps.     (foto: Dan Cristian Mihăilescu)

De | 2017-08-14T14:46:12+00:00 23 martie, 2016|Categorii: de prin cărțile mele|Etichete: , |8 Comentarii

lenjeria de pat

Mai important decît patul nimica nu-i în casă, pentru mine. Nu bucătăria, nu baia, nu fotoliul unde șed, nu canapeaua, nu biroul. Patul. Musai să fie mare, jos, comod. În pat scriu, în pat citesc, în pat meditez, în pat zac și plîng cînd mi-e rău, în pat rîd cînd mi-e bine, în pat fac dragoste cel mai adesea, în pat sunt ținută în brațe noaptea, mîngîiată, dezmierdată. În pat am dormit cu copiii pînă la vîrste de nerostit cu voce tare, acolo i-am alăptat și privit cum stau la sîn, în pat le-am alinat somnul, boala, coșmarurile. Dar și mai important decît patul e lenjeria care-l învelește. Apăi cu lenjeria de pat e poveste lungușoară, buză cu obsesia. M-am surprins astăzi bălind pe internet la niște lenjerii de pat frumoase, fără să pot rezista cu un singur ochi măcar ispitei să mai cumpăr una. Deși cad pe mine, cîte am. Dar lasă, că îi dau și bigudiului din ele, că tomna ce s-a căptușit cu pat dublu, cu baldachin, de prințesă irefutabilă. Și cum stăteam așa, pierdută în admirație pentru niște bucăți de cîrpe colorate cu care se învălește patul, mi-am dat seama, subit, de unde vine boala mea cu lenjeriile [...]

De | 2017-08-14T14:46:27+00:00 15 martie, 2016|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , |11 Comentarii

obraznică (the smell of hospitals in spring 2.0)

Martie. Anno Domini MMXVI Plouă. Am deschis geamul larg; e prea cald în salon, aerul e prea greu. Între mine și celelalte femei bolnave, unele operate, altele care așteaptă să fie operate, o ușă de plexiglas glisantă e trasă pînă la jumătate. Șapte paturi, dispuse în două camere doar aparent despărțite. Un sforăit răzbate de dincolo, de unde toate bolnavele, așa cum ni se spune, au adormit. E tîrziu, dar deasupra patului meu arde lumina. Citesc. Din cînd în cînd, las cartea jos și mă uit pe geam la ploaia de început de martie. La clădirea veche, cu toate ferestrele stinse și ornamentații din piatră. De afară, zgomotele nopții năvălesc pe geam, umede, mă zgribulesc. Din rondul din fața Maternității se aud zgomote de pneuri frînînd pe asfaltul ud. Ceasul din turnul unei biserici bate îndepărtat. Nu știu care biserică. Branula mă înțeapă în venă de cîte ori mișc brațul învinețit de acul nepriceput dar foarte insistent al unei asistente timorate. Mă duc la baie. Din oglindă mă privește un chip străin, palid, necopt parcă. Sting becul. Nu pot adormi, ascult sunetele înfundate ale orașului în ploaia nocturnă. Nu am reușit să adorm mai deloc peste noapte. Foarte devreme, au [...]

De | 2017-08-14T14:46:37+00:00 10 martie, 2016|Categorii: opinii și adevăruri subiective|Etichete: , , |11 Comentarii

poezia trecînd

  Angela Marinescu trece pe trotuar (știu sigur că e ea deși n-am întîlnit-o niciodată) se oprește în fața unei simigerii.  Privește vitrina, nu cumpără nimic, trece mai departe. Pe cap are o șapcă neagră, iar dedesubt, un șal mov care-i atîrnă fermecător pe sub șapcă, pe umeri și pe spate eu stau în mașină și o privesc. Îi privesc cearcănele de sub ochi, căutătura pierdută, tristă, fusta dantelată ce se ițește pe sub palton atunci cînd pășește. Angela Marinescu trece pe trotuar își face loc printre oameni, bolnavă și tristă nimeni nu o privește, nimeni nu știe cine e. Nu îi zîmbește nimeni, nu îi cere nimeni vreun autograf. Ea trece, tot trece, eu o privesc îndelung aerul din jurul ei se face galben iar mersul ei abătut și solitar printre oameni indiferenți la poezie e  poezie        

De | 2017-08-14T14:46:57+00:00 8 martie, 2016|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , , |0 Comentarii