Arhivă lunară: ianuarie 2016

despre lipsa firescului

  În ultima vreme am fost martora unor discuții, polemici sau certuri aprinse, atît offline cît și online, pe cîteva teme  extra-fierbinți apărute pe tapetul public, fumatul în spațiile publice și bătutul/crescutul copiilor la români și norvegieni fiind doar două dintre ele. Și la fiecare dintre aceste discuții, mi-a sărit mereu în ochi că ceea ce ne lipsește ca argument, aproape întotdeauna, este firescul. Acel firesc care vine cu echilibru și rațiune. Și nu mă pot opri să observ cît de sterile devin toate discuțiile, cît de inutil agresive, cînd singurul lucru pe care îl avem de făcut e să ne întoarcem la firesc, la natural. La ce a lăsat Dumnezeu, natura sau cum vreți să spuneți datului primordial. Fiindcă, dincolo de felul în care a evoluat umanitatea, de beneficiile și ororile civilizației și tehnologiei, nevoile de bază sunt aceleași, la fel și mecanismele de funcționare, oricît ne-am străduit noi să le alterăm sau rafinăm. Și în 2016 trebuie să ne hrănim, să ne odihnim, să avem adăpost, la fel ca cum avea nevoie omul de Cro-Magnon, diferența stă doar în cum facem asta, ce alternative ne-am creat ca să satisfacem aceste nevoi. Nu mai stăm în peșteri ci în [...]

De | 2017-08-14T14:49:04+00:00 28 ianuarie, 2016|Categorii: opinii și adevăruri subiective|Etichete: , , |30 Comentarii

15 ani

M-am trezit cu noaptea-n cap, mamă de bigudiu de 15 ani. La 15 ani se cheamă că ești domnișoară, nu e așa? Ai părul lung, ombre, gagic, ești pur și simplu superbă și pe deasupra ai și propria viziune despre viață și lume. Mama e doar punct de sprijin, nu mai este ea viața și lumea ta. Anul trecut, cînd s-a buletinat, încă mai aducea cu un copil. Făcuse febră flebă și a dormit cu mine în noaptea aia (am scris aici, așa cum scriu în fiecare an de ziua fiecăreia dintre ele, să nu uit, să nu cumva să uit ceva). Mi-am adus aminte de vremurile în care se înghesuiau amîndouă să doarmă cu mine, am dormit cu ele în pat pînă hăhăăă. Acum mai pup doar dacă e vreuna bolnavă sau s-a uitat la vreun film de groază. Aseară, în timp ce ele se sărbătoreau în oraș, ca două surori, mă gîndeam ce simt pentru ele, în afară de iubirea aia sufocantă, pe care ajungi să o înțelegi doar atunci cînd devii mamă. Soră-sa îi pictase un tablou superb și îmi trimiseseră poză și atunci m-a izbit. Admirație. Asta simt pentru copiii mei, unul major, celălalt în plină adolescență [...]

De | 2017-08-14T14:49:18+00:00 26 ianuarie, 2016|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , |23 Comentarii

Calvin Klein m-a făcut grasă

Ieri, cînd am văzut poza asta pe net, mi-a urcat brusc tensiunea. Am mai făcut un pic de research, am aflat că ok, nu Calvin Klein a zis că Myla Dalbesio e grasă, dar că în toate shootingurile pe care le face e aleasă ca plus-sized model. Femeia poartă M, 38 adică. Și eu port 38  (că nu suport hainele strîmte) și nu mă gîndesc deloc la mine ca la o grasă, nici măcar acum, după sărbători, cînd am luat un kil-două în plus. Dar nu m-am enervat din cauză că eu port 38 și ăia m-au făcut grasă, ci m-am enervat pentru că fetele mele cresc într-o lume în care li se inoculează de foarte mici ideea că o femeie normală e grasă și că trebuie să fie moarte de slabe ca să fie frumoase. M-am gîndit mereu că m-am născut în cea mai bună dintre lumile posibile în care să fiu femeie. Nicicînd femeia nu a avut mai multe drepturi, nu-i așa? Poate în paleolitic, în vremea matriarhatului. Și totuși, nu scăpăm nicicum de obsesia machistă de a fi privite drept hălci de carne. De stereotipuri, de modele nerealiste care ne fac să ne simțim întotdeauna insuficient de [...]

De | 2017-08-14T14:49:30+00:00 25 ianuarie, 2016|Categorii: opinii și adevăruri subiective|Etichete: , , |9 Comentarii

19 ianuarie 2016

Am citit undeva că ziua asta ar fi cea mai depresivă din an. Nu știu cum au făcut cercetătorii englezi calculele de a reieșit una ca asta - blue monday i-au spus, parcă. Și blue tuesday a și fost. Fără să-mi fi propus,  fiecare cea mai depresivă zi din ultimii ani am petrecut-o pe pîrtie, sub ceruri perfect albastre, cu zăpezi albastre și umbre viorii. Și apoi, am scris. În 2014, în 2015, azi. Tot cu placa în picioare, tot alunecînd la vale pe zăpada înghețată, tot cu inima bătînd tic-tac în ritmul și bucuria coborîrii. Dar totuși atît de diferit. Mă simt într-un loc complet altfel al vieții mele, însă într-un fel atît de subtil și de intim că nici măcar nu pot vorbi despre asta. Sau scrie. A fost soare și ger și pîrtii perfecte. Iar eu, înconjurată de oameni pe care îi iubesc. A., schioare începătoare, cînd a ajuns sus, a făcut ochii mari și a zis: așa de frumos e la noi? Wow! Și era cu adevărat frumos, ca într-un pastel, cu brazi glazurați și zăpadă sclipind și oameni îmbujorați și tot tacîmul, frumos de te poți și sminti, la o adică, dacă ești genul sensibil [...]

De | 2017-10-12T00:34:18+00:00 20 ianuarie, 2016|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , , |14 Comentarii