Arhivă lunară: octombrie 2015

încă e bine

Am tot mai puțin timp pentru orice altceva în afară de muncă. Am zilele planificate la sînge. M-am îngropat în proiecte de job și activități și uneori îmi spun că o fac înadins. Dar apoi mă amăgesc că dacă sunt conștientă de asta încă e bine. Încă e bine. Trec anotimpurile și eu îmi dau seama de asta după dead-line-uri. Și peisajul care mi se tot schimbă pe geam. Mă întorc de la Sibiu, găsesc wallpaper cu toamna. Mă bag cu totul în alt proiect, cînd voi ridica ochii din el, va fi iarnă de-a binelea. Încă e bine. Nu e ca și cum am de ales. Nu e ca și cum îmi crește altcineva copiii, îmi plătește altcineva facturile. Nu e ca și cum împart treaba asta cu cineva și mă pot lăsa pe tînjală. Așa că muncesc pînă mă înțeapă ochii. Ah, săptămîna asta promit că mă duc la oftalmolog! Cîteodată mă opresc. Mă uit la cîte o lună roșie și umflată care se ridică peste dealul din față, ca acum. Zîmbesc. Încă e bine. Sunt o femeie ocupată. Foarte ocupată. Prea ocupată. Fac o sută de lucruri, slalom printre ele, cu abilitatea unei campioane. Prioritizez, respect termene, [...]

De | 2017-08-14T15:55:39+00:00 28 octombrie, 2015|Categorii: opinii și adevăruri subiective|Etichete: |7 Comentarii

efectul pervers

Scriam la roman, zău că scriam. Într-unele zile mult, altădată deloc. Nu am văzut-o venind. Mi-am dat seama cu puțină vreme în urmă că mă locuiește, că nu pot fugi nicăieri de ea. Și am zis să o smulg, să nu se amestece cu proza. Am scris încontinuu, aproape. Peste tot. În mașină, la masă, pe plajă, noaptea, dimineața, în telefon, pe șervețele și coperțile interioare ale cărților pe care le citeam, am umplut de mîzgălituri două agende. Am scris mult de mînă. Am scris în jurul unor teme care mă obsedează, mai cu seamă. E o carte cu adevărat îngrozitoare. Oribilă. Are o copertă frumoasă, însă. Cînd am primit pictura de la Iulia Șchipu, la finalul festivalului, cartea asta nu exista. Diluviul nu se întîmplase. Doar cîteva furtuni mici de minte, nimic special. Am așezat-o în dormitor pe perete și m-am tot uitat la ea. Mi s-a părut că îmi seamănă cumva, ca aer mai ales. Mi s-a părut fragilă și tristă și singură și suspendată. Apoi am scris o carte de poezie despre asta. Zilele astea va pleca la tipar, la exact un an de la ultima plecare de felul ăsta. La tîrg, va fi pe masă. Tot [...]

De | 2017-08-14T15:55:51+00:00 19 octombrie, 2015|Categorii: lansări și alte evenimente|Etichete: , |10 Comentarii

aproape hepiend sau din contră

Am găsit prin foldere vechi povestea asta de cînd am mai scăpat de la o nenorocire ca prin urechile acului și am rîs mult. Că așa fac eu, rîd prima de mine. Se întîmpla în noiembrie 2010, cînd încă prezentam știri la o televiziune națională, studioul teritorial. Fotografia datează exact din acea perioadă și am mai rîs una bună cînd mi-am dat seama de potriveală. 16 noiembrie 2010 Dumnezeul meu mă iubeşte. Uneori, parcă în ciuda mea. Azi m-a mai scăpat, razant, de la o moarte. Cam violentă, dar nu aşa ar fi fost toate celelalte de la care m-a salvat? La o secundă după ce am ieşit din studio s-au prăbuşit luminile. O secundă şi chestia aia uriaşă de fier mi-ar fi căzut direct în cap. M-ar fi zdrobit pe loc. Evident că acum am filme în cap cu continuarea sad-endingului. Salvare, nino, nino, degeaba. Aş fi fost o moartă extrem de inestetică, cu capul zdrobit! Abia asta nenorocire, moartea deja vine pe locul doi. Cum s-a vazut însă, tragedia,  prin ochii prietenei mele: - Fa, să îți zic cum era să aproape mor azi, din nou
.... -  Ia zi, că mă interesează, te știu inventivă! - Pe prima [...]

De | 2017-08-14T15:55:59+00:00 15 octombrie, 2015|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , |16 Comentarii

încă o zi

  Mi-am ogoit din dorul grecesc, căci, deși asta nu e insulă grecească are toate năravurile dar și calitățile grecești. Și dorul meu neostoit de mare s-a mai îmblînzit, una dintre obsesiile certe ale existenței mele. Am o relație ondinică cu marea, mă doare cum mă îndepărtez. M-am scufundat în apele limpezi, smaraldii, sărate ale Mediteranei și m-am încărcat pentru toată iarna rece și goală care urmează. Cînd fac pluta și mă las purtată de apă mă simt cel mai acasă. Soarele îmi arde fața și retina ascunsă sub ploape și sunt nemjlocit fericită. Atunci aș putea muri, m-aș putea dezintegra de preaplin. Nicio îmbrățișare nu e îmi e ca îmbrățișarea lichidă a mării. Cînd mă gîndesc că nu am vrut să plec, nici după ce aveam biletul de avion luat. Că m-am temut de orele de singurătate, așa cum mă tem mereu, de orice. De zbor, de locuri necunoscute, de o limbă pe care nu o vorbesc, să nu mă pierd, să nu fac vreo nefăcută, vreun atac de panică, ceva. Acum două seri, în Agia Napa, începuse un festival cu o procesiune care m-a umplut de o bucurie violentă. Toboșari care băteau dement în niște tobe ritualice și [...]

De | 2017-08-14T15:56:08+00:00 12 octombrie, 2015|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , , |17 Comentarii