Arhivă lunară: iunie 2015

femei scriitoare

Vineri seară ne aflam la aceeași masă trei femei care scriu, din generații diferite: Anca Zaharia, o poetă tînără și foarte talentată, al cărei volum de debut va apărea în toamna acestui an și care mi-e extrem de dragă, Anca Vieru, o prozatoare trecută de prima tinerețe, al cărei volum de debut, proză scurtă - Felii de lămîie, a apărut de curînd la Polirom și subsemnata, aflată la un deceniu, un deceniu și ceva distanță de cele două, în ambele direcții, ca vîrstă. Întîlnirea avea loc la cenaclul Tiuk! ținut de Mihail Vakulovski, unde am vorbit împreună despre cărțile celor două Anca. Înainte să ajung la ce m-a mînat să mă așez sîmbătă dimineață la laptop în loc de cratiță, o să fac o scurtă digresiune ca să mă bucur de revirimentul pe care îl cunoaște proza scurtă în literatura de azi. Și de faptul că se scrie proză scurtă bună, așa cum este și cartea Ancăi Vieru, pe care v-o recomand cu toată responsabilitatea. Căci proza scurtă - nuvela, devenise fata vitregă, alături de poezie, a literaturii și era privită cam chiondorîș, tot așa cum scriitorul de proză scurtă era văzut ca un neputincios într-ale scrierilor de mari dimensiuni. [...]

De | 2017-08-14T16:05:22+00:00 29 iunie, 2015|Categorii: opinii și adevăruri subiective|Etichete: , |8 Comentarii

despre prietenie la om, cu bigudiul mic

Ea stătea la masă, așteptînd să-i pun în farfurie cina și-mi povestea cu însuflețire vrute și nevrute, cum face cînd o apucă turuitul. Deodată, cade pe gînduri și apoi izbucnește: - Auzi tu mama, că tu sigur știi cum e, ce naiba nu pot să stau de vorbă cu un băiat fără să se îndrăgostească de mine? Nu pot să am un prieten, că acum, ce să zic, toți au sentimente! Vorbești de două ori cu ei și nu mai pot trăi fără tine. Nu că e nașpa rău? - Nu o fi mai nașpa să nu se îndrăgostească nimeni de tine? Întreb și eu. Gîndește-te așa... - Ba o fi, dar nici așa, frate! Am dansat odată cu unul, acum un an, și nu i-a trecut nici acum...  

De | 2017-08-14T16:06:30+00:00 26 iunie, 2015|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , |10 Comentarii

mi-am făcut blog ca să mă mărit

Că primesc cîteodată mesaje și comentarii care mă fac să rîd cu sughițuri, știți deja. Uneori, doar uneori, ele sunt așa de mișto că e păcat să le păstrez în familie. Mai jos avem un domn care a citit un pamflet de-al meu, ăsta adică, și a simțit nevoia să îmi transmită: 1. Că mi-am făcut blog ca să mă mărit fiindcă nu am și eu o meserie din care să mă întrețin, asta după ce soțul bogat a divorțat de mine fiindcă îl șantajam cu sexul și eram vicleană și rea. (N-a specificat și care dintre soți, presupun că primul, că ăla măcar avea job, nu era artist ca al doilea.) 2. Că și el ar face sex cu mine daaaar nu m-ar lua de nevastă. (La vîrsta mea, e ditai complimentul.) Dar vă las să vă delectați cu întreg mesajul, pe larg, omul are și sfaturi pentru tinerele fete, nu s-a mărginit doar la mă analiza pe mine, poate infinit mai mult decît atît. Ah, și întru știința doritorilor, ofertele de mariaj le primesc vinerea, între 9 și 11, însă numai însoțite de extrasul de cont. Mulțumesc.   "Sa ne spuna Petronela de ce si-a facut blog. De [...]

De | 2017-08-14T16:06:42+00:00 24 iunie, 2015|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , |86 Comentarii

ploaie și păsare

Ploua tare afară, se auzea ropot pe terasă, de jur împrejur intrau pe ferestrele mari ale casei tonurile de gri ale norilor grei. Eu făceam curățenie, că asta știu eu să fac cînd sunt anxioasă. Unii beau, alții se droghează, alții aleargă la maratoane, se masturbează, mănîncă, fumează, totul în exces, fiindcă fiecare își gestionează cum poate mai bine anxietatea. Eu fac curat. Aspir, frec mobila, budele, dau cu mopul. Mă calmează. Cînd totul e aranjat și sclipitor în jur am senzația că sunt într-un soi de control și că e ordine în viața mea. Tot e bine că știu chestia asta și nu o fac inconștient, așa cum fac cei mai mulți din categoriile de mai sus. E ceva, vreau să zic, să fii conștient de compulsiile tale, ce anume le generează și tot tacîmul. Măcar nu crezi că e ok, măcar ai o șansă să le mai vindeci. Mă gîndeam la cum au crescut fetele și mă flituie la tot pasul, abia îmi zisese a mică că ea nu mai are nevoie de mine, se duce la tac-su. La cum fac atacuri de panică cînd rămîn singură, că nu mai deosebește creierul reptilian plecările temporare de alea definitive, [...]

De | 2017-08-14T16:07:01+00:00 22 iunie, 2015|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , |20 Comentarii