Arhivă lunară: mai 2015

desculți

Mi-ai zis: hai să îți arăt unde îți vei scrie următoarea carte! Și eu am înțeles că ăsta e al doilea cel mai frumos lucru pe care mi l-a spus cineva vreodată abia după ce am ajuns sus. Urcai desculț, în fața mea, copil de munte, copil al locului, pe poteca povîrnită, printre mesteceni și pini, cu mine pe urmele tale, încrezătoare deși încă palidă. Cînd am ajuns în luminiș, se pornise ploaia.  Și durerea pelvină. M-am chircit sub un stejar ale cărui crengi ajungeau pînă la pămînt și am cuprins locul în ochii mirați. Mirosea a iarbă udă și a vară abia-ncepută.  Un uliu mare se rotea pe cerul gri. Tu ai sunat-o pe Reveica să-nchiză cînele ăl mare că ajungem curînd. Ptiu, mă băiatule, călca-te-ar găinile să te calce, a rîs femeia, bucuroasă să te audă. Am găsit-o cu mînecile sumese, în pragul casei din vîrful dealului, spălînd rufele în două vailinguri mari de plastic și o mașină Albalux 11, cum aveam și noi în curte. Mă curentam adesea, deși mama o împămînta de cîte ori o folosea. Reveica e o femeie trecută de 60 de ani dar vie și fîșneață ca o copilandră. E subțire la trup [...]

De | 2017-08-14T16:08:54+00:00 27 mai, 2015|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , |26 Comentarii

claustrofobie și vertij

Mama-mare ar spune că am bîzdîc. Sau vorba aia a ei, cîte bube rele, toate-n curul babii mele. Altfel nu-mi explic cum, după boala inflamatorie pelvină și gripă, am agățat (iar) un sindrom vertiginos. Că numai cu boale din-astea pricopsite mă aleg: sindrom Gilbert, sindrom labirintic etc. O rîie țărănească, o căpușă ceva nu aș păți. Nu, eu am sindrom de vertij. Sovaj. Care nu e așa de fain cum sună. Că îți înțepenește așa ceafa de durere năprasnică și îți simți cutia craniană ca pe-o cască de fier care se tot strînge și îți înghesuie creierașul. Și ai urla, mai ales cînd e noapte și toți demonii se adună. Și mai e amețeala aia terbilă, care-ți învîrte camera în jurul capului care te strînge, apoi îți învîrte toată casa, ce zic, clădirea cu 12 etaje ți-o învîrte, apoi încet și cartierul, orașul și hăăăt, țara, planeta și chiar galaxia de parcă tu ai fi soarele, nu alta. Chiar, sărmanul soare, ce sindrom vertiginos ultra-acut trebuie să aibă, cu totul învîrtindu-se în jurul lui, ce amețeală, ce vertij. Și m-am trezit iar pe pat alb de spital cu lichidul rece împingîndu-mi-se pe vene, cu norii rotindu-se tot mai încetișor pe [...]

De | 2017-08-14T16:09:10+00:00 26 mai, 2015|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , |24 Comentarii

ziua aceea

Și a trecut și acum sunt o doamnă în etate de 38 de ani. Purie și bolnavă, ca toate doamnele în etate. La naiba, îmi propusesem să mă sărbătoresc prima dată în viața mea, doar așa, fiindcă sunt fericită. Și începuse bine: miercuri, fetele de la grupul de terapie m-au făcut să plîng de bucurie și emoție, m-au copleșit cu flori și cadouri și gînduri frumoase, mi-au cîntat la mulți ani; m-am simțit cum nu îmi amintesc să mă mai fi simțit vreodată. Înconjurată cu iubire, așa. Apoi a venit dimineața și iar a fost fain, probabil cea mai frumoasă dimineață de zi de naștere din viața mea, m-am trezit dezmierdată și iubită și am zis, wow, nu am nod în gît de plîns, nu mai simt singurătatea aia apăsătoare din fiecare zi a mea de cînd mă știu. Și m-am îmbrăcat să plec la muncă și mi-am făcut o poză pe terasă, să o pun lîngă o altă poză pe care o găsisem prin laptop, de la ziua mea din 2003, să văd cum am îmbătrînit eu 12 ani. Și mi-a plăcut că nu erau mari diferențe, am îmbătrînit frumos. Fiindcă, am mai spus aici cînd am vorbit despre [...]

De | 2017-08-14T16:09:20+00:00 22 mai, 2015|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , |30 Comentarii

boli de mai

Vineri seara a zis medicul că nu ar fi rău deloc să rămîn la spital. Aveam o durere așa de violentă că vomitam de la ea. La propriu, nu figură de stil. I-am zis: nu pot, mîine tre să fiu la Constanța, moartă-coaptă. Și am fost. Mi-a prescris medicamente puternice, care m-au amețit și mai tare. Mi-am luat pernuță și păturică și mi-am făcut culcuș pe bancheta din spate și am călătorit în semi-letargie pînă la mare. În prima parte a lansării, mi-era atît de rău și amețeam atît de tare încît mi-era teamă că voi pica între oamenii veniți acolo să ne vadă. Nu s-a simțit. Iar în cele peste trei ore cît a durat totul, mi-am revenit ca prin farmec. Din weekendul la mare cu tot cu copil mic s-a ales însă praful, nu am văzut marea decît o dată, printre două blocuri, cam blurat așa, că aveam ceață pe ochi, iar după lansare am plecat direct. Săptămîna trecută bigudiul mic a fost grozav de tușitor. M-a aruncat în spaimele mari, că nu am dormit trei nopți din cauza tusei care nu înceta. Ne-am întors, după mulți ani, la bronhodilatatoare. Iar eu în vertijul ăla cunoscut. Apoi ea [...]

De | 2017-08-14T16:09:29+00:00 19 mai, 2015|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , |14 Comentarii