Arhivă lunară: februarie 2015

din oamenar: prietenul meu

De cîte ori vine din ţara arabă de unde lucrează, se opreşte pe la mine prin oraş, în drumul spre casă, să bem un ceai care, de obicei, se tranformă în fresh. Este, de departe, omul cel mai interesant pe care l-am întîlnit vreodată. Cu limitele personale cele mai laxe, cel mai uşor de împins la maximum. Omul care poate sta treaz zile în şir, fără pic de somn. Omul care s-a lăsat otrăvit, în jungla columbiană, pentru a demonta un mit al locului care spune că cel care ingerează veninul unei broaşte foarte otrăvitoare devine maşină de ucis. Omul care a mers încontinuu, pe jos, vreme de trei zile, pe gheţurile de la Polul Nord, ca să nu adoarmă şi să moară din cauza hipotermiei. Omul care a fost luat ostatic de triburile din deşert, ţinut captiv cu mitraliera aţintită asupra lui. Omul care mi-a fost sursă de inspiraţie de multe ori, cel care se trezeşte la 50 de grade, fără apă, şi spune, fără urmă de ironie: încă o zi mişto de petrecut în Paradis! De fiecare dată cînd ne vedem timpul e scurt de poveşti şi el îşi propune să asculte mai mult şi să vorbească mai [...]

De | 2017-08-14T16:35:38+00:00 26 februarie, 2015|Categorii: opinii și adevăruri subiective|Etichete: |20 Comentarii

necrologul unei pizde lirice

era una din nopţile alea în care te miri că n-a murit nimeni. în care te miri că n-ai murit tu, mai ales, trezită dintr-un vis în vis în care erai prinsă sub gheaţa unui rîu şi în acelaşi timp şi deasupra. şi te gîndeşti la moartea ta. şi ştii că tu vei muri tînără, vei muri aproape, vei muri de tot, de tot. iar asta te bucură în loc să te sperie. ca în celălalt vis în care aflai că eşti bolnavă incurabil şi zîmbeai, netemătoare, carevasăzică mor, în sfîrşit. mor. după moartea ta, te vor îngropa, dar nu în pămînt ci în necroloage, toţi prietenii tăi de pe facebook vor scrie pe peretele lor despre tine, vor scrie RIP, că ai fost aşa şi pe dincolo, se vor da şocaţi şi îndureraţi, vor depune flori virtuale la capul unui cadavru virtual, vor da share şi like. după moartea ta, vor folosi fiecare cadru filmat, vor face filmuleţe cu cadre scurte, rapide, fără să ştie că viaţa ta n-a fost cut/cut ca o ştire ci scene lungi, dureroase, ca într-un film de Kurosawa, că ai trăit cu senzaţia că eşti filmată neîncetat cu o cameră în ralanti, cînd conduci, [...]

De | 2017-08-14T16:36:33+00:00 25 februarie, 2015|Categorii: bucăți din mine|Etichete: |26 Comentarii

22 februarie 2015

Am știut de ce am amînat atît să mă apuc de scris la roman. Am intuit că mă va mistui povestea asta. O am în cap neîncetat. Nu mă gîndesc decît acolo - valuri de gînduri turgescente care se izbesc continuu şi dureros de cutia craniană. Dorm tot mai puțin, scriu tot mai mult, pînă mă ustură îngrozitor ochii, cu tot cu ochelari, pînă îmi țiuie urechile de oboseală. Sîmbătă dimineață, după doar trei ore de somn, m-am trezit și am știut cum îl termin. Mi s-a scris finalul în drum spre o știre la care trebuia să ajung, nu puteam opri deloc fluxul, am scos moleskine-ul și am notat cîteva idei, să nu le pierd cumva, deși eu nu pierd nimic din ce scriu în cap. De parcă s-ar scrijeli. E uimitor, un mecanism pe care nu îl știu a pătrunde. Uit tot: nume, mai ales nume, date, toate datele, întîmplări, cărți pe care le citesc, idei, amintiri, oameni. Dar nimic din ceea ce scriu în cap. Mă consumă îngrozitor scrisul cărții ăsteia. Mă răscolește. Am spaime mari că nu iese ce trebuie, cum trebuie. Scriu, recitesc, mă enervez, plîng. Arunc laptopul cît colo. Reiau, scriu simultan la ambele [...]

De | 2017-08-14T16:36:44+00:00 23 februarie, 2015|Categorii: bucăți din mine|Etichete: |0 Comentarii

cum am fost măritată cu un infractor periculos, episodul 2

Fostul meu soţ, Viforel, nu a devenit infractor periculos la maturitate. (Aşa cum am povestit aici). Nici vorbă. Sămînţa, germenele răului, a existat în el din frageda tinereţe. Poate chiar din pruncie, dar el fiind foarte în etate, cu aproape 9 ani mai mare ca mine, - iar eu m-am născut în precambrian - , nu a rămas nimeni în viaţă care să poată confirma. Episodul pe care mă pregătesc să vi-l relatez datează din perioada în care Viforel executa serviciul militar obligatoriu, de unde s-a întors bărbat; cam ca Tudor Chirilă, aşa. Pentru că, demult, au existat nişte vremuri, dragii mei, cînd bărbatul era bărbat, se înrola şi, cu puşca în mînă, îşi făcea datoria faţă de patrie şi weceurile unităţii, iar cînd stagiul militar era încheiat, se termina şi maturizarea lui. Era, pasămite, după 16 luni de cătănie, pregătit să dea piept şi cu un eventual război, să se tîrască în tranşee dar şi să devină soţ şi tată, treabă mai periculoasă, spun cronicile, decît însăşi strigarea la răzbel. Pe eroul nostru, însă, nici măcar lungile zile cazone în pichet disciplinar nu l-au pregătit cum se cuvine pentru o nevastă ca mine. Trebuie să îl înţelegeţi că a [...]

De | 2017-08-14T16:38:48+00:00 19 februarie, 2015|Categorii: opinii și adevăruri subiective|Etichete: , |16 Comentarii