Arhivă lunară: aprilie 2014

jurnal (duminica tomii, 2014)

Eu sunt agorafobă, am mai zis. Iar dacă nu am zis, repet. Detest să umblu în turmă. Duminică m-am trezit prinsă între 40-50 de mii de oameni, care veniseră cu toţii să se holbeze şi să îi pozeze  pe Juni. Curat ghinion, de 15 ani încoace, să pici de serviciu în fiecare Duminica Tomii. Să stai ore întregi cu soarele lovindu-te în cap, precum sabia colonelului Lawrence, să urci cu alte cîteva mii de oameni, la pas, tot Şcheiul pînă la Pietrele lui Solomon, unde urlă muzica populară, sfîrîie micii de ţi se îmbibă de miros de fum şi părul din nas, iar lumea bea pînă cade sub masă sau de pe cal. Şi uneori moare. Şi oh, toţi adidaşii cu toc care mi-au rănit retina. Mă sperie mulţimile, iar ieri erau mai mulţi oameni pe stradă decît au fost la Revoluţie. Pînă să coboare aşteptaţii Juni, m-am proptit într-un gard şi am citit, de am terminat cartea pe care o aveam în geantă. Măcar aşa nu mă apăsau mulţimile. Spre seară, cînd am ajuns acasă, pe pagina de fb a blogului am găsit o poză cu mine citind între lume, de la o cititoare şi mai multe mesaje de la oameni [...]

De | 2017-08-15T13:58:02+00:00 29 aprilie, 2014|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , |18 Comentarii

dinorfine (despre depresie la om)

Depresia este o boală, nu un moft. O boală de care îţi e ruşine, de cele mai multe ori. Care ţi se încleştează în spate şi pe care o cari, grea şi vizibilă ca un sac de cartofi, îţi curbează umerii, coloana vertebrală. Ţi se pare că ceilalţi nu o văd, îţi îndrepţi spatele, speri că o să treacă de la sine. Nu te duci la doctor, să nu te creadă lumea psihopupu. Minţi despre cum eşti. Ce faci, Eleno? Eh, sunt depresivă, ma cherie, merg la psihiatru, fac terapie şi iau pastile. Dar nu, nu spui asta. Spui: sunt bine, dragă, cu munca, cu copiii. Te minţi şi pe tine. Îţi spui că eşti un pic tristă, un pic dezamăgită, un pic din toate cele şi o să îţi treacă, mîine o să fie soare şi tu o să fii mai bine. Dar nu eşti. Ai lacrimile nod marinăresc în gît. Şi gînduri care trec cu viteza TGV-ului în cap. Şi silă de tot şi bucurie de nimic. În mijlocul urîtului şi răului, te îndrăgosteşti, poate. Şi îşi încep aminele dansul de iele în creier. Şi ţi se pare că eşti bine, dar nu eşti. Îl investeşti pe el [...]

De | 2017-08-16T13:17:59+00:00 28 aprilie, 2014|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , |37 Comentarii

cum am învins odată duhurile rele

Io sunt şi mă declar o fiinţă sensibilă şi nevricoasă. Am suflet de nufăr, cred. Sau aveam nufăr la ovar, că le tot încurc.  Mi-e frică de întuneric, de bau-bau, de spirite ludice care se iau la joacă noaptea prin unghere strîmte şi neluminate, astea. Eram la Bucureşti, făceam un tratament. Încă din prima noapte am fost convinsă că mansarda unde stăteam pentru scurtă vreme e bîntuită. Ziua ne înţelegeam destul de bine, eu şi spiritul. El stătea ascuns, eu mă făceam că nu ştiu că e acolo. Cum dădea crepusculul, începeau sunetele de twilight zone şi îşi făcea apariţia. Îmi controla diagonala şi orizontala, îmi controla şi dunga din mijloc, îmi înfiora nufărul, îmi zburlea părul de pe mâini, dacă aş fi avut, aşa nu îmi zburlea nimic. Io, tare pe poziţii, îl ignoram. Io îl ignoram, el nu se lăsa ignorat. Io aprindeam luminile, lumânările, îi puneam muzică de alungat spiritele, el nimic, se aciua în colţul cel mai întunecat şi aştepta să obosesc, să mă posede.  Şi ne luptam aşa până spre dimineaţă, când el, cuminte, ca orice spirit bântuicios trebuia să se retragă că venea lumina şi îl ucidea. Răpusă de lupta seculară, adormeam şi eu, [...]

De | 2017-08-16T13:18:11+00:00 25 aprilie, 2014|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , , |10 Comentarii

o epistolă netrimisă

bărbatului nesăbuit, ianuarie, 2010, Braşov ţi-am zis. am scris de cînd mă ştiu. cele 9 caiete de jurnal ale adolescenţei le-am pierdut într-una din desele mutări. oricum sunt neglijentă cu lucrurile mele, ştii doar. nu sunt legată de nimic material. uneori am regrete că nu sunt. azi mi-ar prinde bine caietele alea. azi, cînd mă uit în mine şi descopăr femeile care am fost la fiecare vîrstă. le descopăr triste şi masochiste. vinete pe dinăutru. de frig şi autoflagelări. dar foarte vii. în ultima vreme nu le-am simţit aşa: o fi o formă de maturizare, să simţi totul ca prin vată. estompat şi neclar. numai din noroc mai am tot ce mi-am scris mie atîţia ani. în mailul personal. îţi aminteşti, pe mînuţa din capul meu, lirică pînă la inconştienţă, patetică şi proastă ca o lavetă uzată, nu o pot opri. şi atunci trebuie să îmi asum că mînuţa sunt eu. uneori mă uit în foldere. ne uităm amândoi, tu cu ochiul critic, eu uşor condescendent. căutăm texte, ne plîngem mie de milă. tu ştiai pînă acum cît de incoerent tristă poate fi o femeiuşcă de douăjşiceva de ani, ani la rînd, toamnă după vară după primăvară? schimbînd dureri aşa [...]

De | 2017-08-15T13:54:39+00:00 24 aprilie, 2014|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , |10 Comentarii