Arhivă lunară: martie 2014

nu sunt o mîţă leşinată!

Nu o spun eu, ci  scriitorul Alexandru Petria, care a scris deja prima cronică a cărţii căreia tocmai i-am dat bun de tipar. Cronica  e aici, ştiţi voi, click să citiţi! Iar coperta e aici. În rest, o să reîncep să respir. Acum sunt în apnee.

tot din carte

  Nu ai fi zis. Ce meserie mai e şi asta. Apari la televizor. Aşa. Te duci cu o oră înainte de jurnal, nu? Te machiază cineva, te piaptănă altcineva, citeşti un promter şi mergi acasă, nu? Nu. Te machiezi singură, într-o bucătărie micuţă. Uneori, de cinci ori pe zi. Ba că intri de mai multe ori, ba că îţi strică lacrimile machiajul. La 6 dimineaţa, în frig de minus douăj de grade. Stai aşa, îngheţi la cadru, poate li se face milă şi te bagă şi scapi. Ca să te poţi duce pe teren. Să numeri morţii cu care apoi te culci în pat seara. Acum şi pe catchy, textul ăsta, click ca să-l vezi.

De | 2017-08-16T13:44:09+00:00 26 martie, 2014|Categorii: de prin cărțile mele|Etichete: , , , |6 Comentarii

conduc pe străzi goale şi cînt.

Noaptea, singură, alunec pe străzi fără foşnet, fără zgomot de frîne sau acceleraţie. Oraşul străluceşte sub mine, palpită încet. Mâinile mi se încleştează pe volan şi schimbător, muzica ţîşneşte şi mi se aşază, din scăriţă şi nicovală până în sfinctere. Muzică şi cîrlige în timp. Undeva, în noaptea asta, altundeva, oameni pe care nu îi cunosc deloc și oameni pe care cred că îi cunosc dorm liniștiți în paturi calde. Sunt numai eu pe străzi. Semafoarele s-au culcat. O lună mare, roşie, ciobită într-un singur colţ, deasupra blocurilor de pe Calea Bucureşti. Alerg din ce în ce mai repede, poate că motorul geme sau urlă sub mine, dar nu îl aud, nu aud decât muzica erupînd caldă, care mă umple. Şi zîmbesc tîmp, liniştit, bucuriei rotunde şi prolixe de a rula, într-o noapte senină, eu şi cu mine şi cu muzica mea. Alerg pînă rămîn fără benzină.  Şi cînt, cînt cu toată gura, cu ambii plămîni, din rinichi cînt. Conduc pe străzi goale şi cînt. And I am one. (of a kind)    

De | 2017-08-16T13:36:13+00:00 26 martie, 2014|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , |4 Comentarii

o să mă ştii de undeva

Ziceam la începutul anului aici că voi scoate anul ăsta prima carte, însă nu îmi trecuse prin cap că asta se va întîmpla înainte de Paşte. De fapt, mai mult spuneam aşa, dorindu-mi să se întîmple. Apoi lucrurile s-au precipitat iar acum  m-am trezit că număr zilele pînă o voi ţine în mînă. Prima mea carte. Voi auziţi cum sună asta? Prima mea carte. Mi se opreşte inima cînd spun asta. Zilele astea cînd i-am văzut coperta am sărit în pat de bucurie, cum fac copiii, doar că eu nu sunt copil şi riscam să rup patul... O prietenă extrem de dragă şi care scrie (aici scrie!) aşa de frumos că mă inhibă şi mă face să vreau să mă las de scris şi să mă apuc de goblenuri, îmi zicea de curînd: fă, tu crezi că scriitor şi carte sunt superlative! Nu sunt. Există scriitori buni şi scriitori proşti, la fel -cărţi bune şi cărţi proaste. Ştiu că aşa e, dar pentru mine tot superlative rămîn.   Eu nu consider cărţile proaste, cărţi. Nici scriitorii proşti, scriitori. Tocmai de asta nu îndrăznesc să mă gîndesc la mine ca şi cum aş fi scriitor. Iar gîndul că peste cîteva zile, nici [...]