Arhivă lunară: ianuarie 2014

curăţenie generală (defect: invidie)

(Uneori mă simt ca o impostoare. Cei mai mulţi mă cred mai bună decît sunt. Sau mai rea. Şi mie îmi place să cred că sunt mai bună decît sunt. Apoi, deodată, mă surprind capabilă de cîte un gest pe care îl dispreţuiesc şi mi se face o silă imensă de mine.) După ce reuşeşti să te împaci cu tine însăţi, cel mai mult trebuie să te cauţi de invidie. Adînc, în toate buzunarele. Cînd crezi că te-ai scuturat bine, mai găseşti două grame pe fundul unei genţi nepurtate de multă vreme. Iar invidia e o maia care creşte de la sine. Cînd afară sunt -20 de grade, geamul terasei e înflorit de gheaţă chiar şi la 12 amiaza, iar tu zaci în pat, convalescentă, te saturi de filme, de cărţi, dar mai ales de tine. Cel mai tare de tine, asta e. Te uiţi în toate cotloanele, mai dai în cîte un ungher de ceva ce îţi displace… e ca la curăţenia generală. Peste tot găseşti ceva ce-l credeai pierdut sau uitat, pentru totdeauna. Dă bine cu cîrpa. Uite. Vezi dispreţul ăsta disimulat pentru domnişoara blondă, piţipoancă? E invidie. Dintre cele mai veninoase, care te otrăveşte miligram cu miligram, [...]

De | 2017-08-16T16:11:47+00:00 31 ianuarie, 2014|Categorii: opinii și adevăruri subiective|Etichete: , , |16 Comentarii

soare şi zăpadă

Atîta soare şi atîta zăpadă. Şi cerul era albastru, brăzdat de parapante. Şi de cîte un avion care urca de după un vîrf de munte, ca un spermatozoid ceresc. Şi pe terasă la cabană lume multă, cu pielea înroşită de soare. Şi eu vîj. Tare. Mai tare. Şi am dat cu capul tare de gheaţă, pe zidul mic. Zdrang. Mi-am mulţumit mie cu lacrimi în ochi că purtam cască. Praf îmi făceam sfecla dacă nu. Am simţit gîndurile cum se amestecă în cap, precum zarurile. Sinapsele s-au rupt brusc de la jumătate, ca nişte vreascuri. Am stat puţin aşa, întinsă, le-am lăsat să se aşeze, să se îmbrăţişeze la loc. Apoi m-am ridicat şi am alunecat iar. Jos m-am întîlnit cu bărbatul care acum 10 ani mă aştepta în curbă la Sulinar să-mi sărute gura îngheţată. Am alunecat cu soarele în faţă, cu soarele în spate, cu soarele sus. Am alunecat şi am zîmbit.

De | 2017-08-16T16:11:56+00:00 30 ianuarie, 2014|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , , |7 Comentarii

coloana sonoră a filmului meu (part one)

Eu am fost rockeriţă. Am scuturat pleata pe formaţii de metale grele, trashuri şi deathuri. Dar dintre toate, pe una am iubit-o mai presus de toate. Metallica. Pe de rost i-am ştiut albumele. Am ascultat la inconştienţă. De prin a 8-a, aşa. Îl adulam pe Lars Ulrich şi credeam că o să mă mărit cu el. M-am dus la primul lor concert şi nu m-a remarcat. Era şi bătrîn, n-o mai fi avut nici ochiul aşa de ager, ce să mai zic. Aveam blugi scrişi cu pixul şi pe bancă scris Metallica cu M şi A lung. La parterul liceului meu era clasa a XI-a H, cu profil silvic. Singura clasă de băieţi, într-un liceu cu multe, multe fete. Eram îndrăgostită de un tip de acolo deşi nu vorbise niciodată cu mine şi nici nu cred că mă văzuse, măcar, ca Lars Ulrich ăsta. Şi ei ascultau Metallica în pauze. Şi cînd coboram pe scări, auzeam Unforgiven şi începeam să am palpitaţii. Nu am uitat nimic, deşi am fete adolescente. Acuma, înainte să fiu metalistă, prin generală eram mare fană a lui Maicăl. Dar mare, nu aşa. Din aia de ar fi leşinat pe la concerte, dacă ar fi ajuns. [...]

De | 2017-08-16T16:12:06+00:00 30 ianuarie, 2014|Categorii: ce mai văd și mai citesc|Etichete: , , |12 Comentarii

Interviu de Cimitir

Teleşpan, care a tot dat interviuri în ultimele luni, a avut o idee: să mai ia şi el cîte unul. Aşa că a întocmit un chestionar şi eu am fost prima pe care a înghesuit-o să răspundă. Azi l-a publicat pe pagina de facebook a Cimitirului. Mi-a plăcut, aşa că îl pun şi eu aici, bonus o poză, alta decît cea pe care a ales-o el, din cauză că în toate păream că mă gîndesc la ceva şi lui nu îi plac oamenii care se gîndesc la ceva. 1. Când ai fost cel mai aproape de moarte? M-am apropiat de moarte de mai multe ori, sub toate formele ei. La 22 de ani mi-a murit bărbatul şi am rămas singură cu un copil şi asta aş numi apropiere de moarte. Apoi, la doi ani după, am fost surprinsă de o furtună la mare şi tîrîtă de curenţi în larg. Eram 3 oameni, nu a vrut nimeni să intre să ne salveze, erau valuri de 3 metri şi curenţi periculoşi. Am luptat cu valurile 8 ore pînă să reuşim să ieşim la mal, am avut timp să mă vizualizez moartă, înecată, hărtănită de peşti, un cadavru extrem de inestetic de altfel, [...]

De | 2017-08-16T16:12:24+00:00 29 ianuarie, 2014|Categorii: de prin cărțile mele|Etichete: , , , |12 Comentarii