Arhivă lunară: august 2013

#uneitoamnegrabite

am simţit-o venind. s-a insinuat aseară, în ploaia caldă ce te-ar fi putut păcăli, încă. mă întorceam cu fie-mea de la spital, de la injecţii, cîntam şi dansam în maşină, ne lăsam stropite prin geamul lăsat, rîdeam ploii şi nouă înşine, foarte vii şi foarte ludice. şi oraşul era lins de ploaie şi îmi plăcea aşa ud, îl iubeam foarte cu mirosurile lui de asfalt umed şi cauciuc încins, alunecam prin el cu uşurinţă şi bucurie şi ar fi putut foarte bine fi o seară tîrzie de mai, în care vara să stea să izbucnească, ca dintr-un cocon. apoi, acasă, pe terasa răpăită, am simţit nevoia să fumez, deşi eu nu mai fumez. şi am fumat, înfofolită, ascultînd ploaia şi toamna cum se furişează în noi. m-am făcut că nu o văd, dar am s-o devoalez într-una din zilele astea. ştiam că eşti aici, o să-i spun. în răceala din inimă, în lavanda uscată, în nopţile dormite cu fereastra franceză larg deschisă către ploi nesfîrşite. hai, lasă fandoseala, intră pe uşa din faţă, ca oamenii. te aşteptam, doar.  

De | 2017-08-16T16:22:26+00:00 27 august, 2013|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , |9 Comentarii

o vamă, altă vamă

  scriam în 2008: "eram doar o mana de oameni. acum 9 ani. vama era o intindere nesfarsita de nisipuri virgine, pe care doar cateva corturi se indurasera sa se aseze. o buda improvizata, terasa de stuf de la ovidiu si restaurantul lu’ mitocanu, neterminat. si noi, goi si fericiti ca gasisem un teritoriu nou, dupa ce 2 mai fusese mancat de fluxuri. un an mai tarziu, bantuiam goala cu fetita mea cea mare, atunci mica, de mana. plecam din sat, unde ne cazam la tarani si pana ajungeam la plaja faceam 2-3 opriri la terase. nu pentru ca ne ardea gatlejul, ci pentru ca muzica era atat de misto incat trebuia sa stam macar pret de o melodie. si o cafea sau bere. la fiecare din ele. si fie-mea, care avea 2 ani, zicea: auzi, mama, blegovici!! si eram tot numai o mana de oameni care il descoperiseram pe goran, ce avea sa devina ani mai tarziu trendy. ca si vama. fashionable. degradarea sustinuta, betonizarea care a cuprins-o implacabil, iminenta manelizarii, cocalarizarea, toate ma ranesc profund, ca si cum vama mi-a apartinut candva, ca o iubita virgina, iar apoi cineva a batjocorit-o, desfranat-o, abuzat-o si acum mi-o returneaza drept [...]

De | 2017-08-16T16:22:38+00:00 12 august, 2013|Categorii: opinii și adevăruri subiective|Etichete: , , , |10 Comentarii

summer nights

Serile astea mă prind pe terasă, cuibărită în şezlong. Răcoarea asta caldă şi cumplit de calmă. Sub mine oraşul scânteiază tăcut, iar deasupra cerul, ca un onix imens, negru, cu luciri reci. Din pădure se scurge un fior întunecat şi aproape lugubru dacă nu ar fi atât de familiar, iar din ierburi un ţârâit lichid, de greiere neliniştit. Noaptea îşi închide pleoapa peste mine şi eu mă încăpăţînez să stau afară, înfofolită în pătura moale. Îmi plac la nebunie serile astea de vară, le închid în mine, adînc, cu mireasma lor fierbinte de ierburi pîrjolite, cu ţârâitul lor monoton, dătător de linişti, cu luminile oraşului palpitînd jos şi ale cerului sus, cu aerul neverosimil de cald şi parfumat, cum numai în august poţi respira, cu mine întinsă, aproape adormită, ascultînd sunetele nopţii foşnite. Nu pot să se termine vara. Nu-i puneţi capăt. Vă rog.

De | 2017-08-16T16:31:59+00:00 10 august, 2013|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , |6 Comentarii

micul golf

Eu, după ce mă întorc din vacanţe, intru în depresie. Depresie adevărată, din aia de manual. Casa, oricît de mare, devine claustrofobică. Privirea, obişnuită să hălăduiască pînă departe, hăt, se izbeşte năucă de ziduri şi munţi. Rămîn agăţată în locul pe care l-am părăsit. Acu' sufletul meu stă într-un cui imaginar al unui cort din 2 mai. E seară în golf, turiştii de weekend au plecat şi e atît de linişte că se aude clar ţîrîitul greierilor. Și clipocitul redundant al valurilor leneşe, molcome, care nu contenesc să vină, uşurel. Marea e o baltă imensă, nevălurită, cu netezimi de oţel. deasupra, numai stele, puzderie de stele mari şi stele mici, la care mă uit profană, fără să fiu în stare să reperez centura Orionului, ori Casiopeea sau măcar o Ursă acolo, mare-mică, dar fascinată şi copleşită pînă la lacrimi. Stau pe plajă, în nisip, învelită în sacul de dormit şi mă uit la cerul nesfîrşit, ca o plapumă înstelată, foarte aproape, apăsîndu-mă cu strălucirea lui lăptoasă. Sunt foarte mică, un fir de nisip pe un fund de ocean, şi foarte conştientă de micimea mea. O stea cade şi coada ei îmi arde o secundă privirea. Aşa cădeau stelele şi acu [...]

De | 2017-08-16T16:33:49+00:00 4 august, 2013|Categorii: bucăți din mine, de prin cărțile mele|Etichete: , , , |12 Comentarii