Arhivă lunară: iulie 2013

disonanţe

am visat toată noaptea că dansez. mai întîi tango, apoi vals, cu paşi largi şi uşori. valsam aşa cum valsez cînd valsez. cu inima coborîtă în picioare, cu ţinuta dreaptă, amplu, în jurul podelei de dans. cu cine valsam, nu ştiu. mi-au rămas la trezire doar imposibila uşurătate a membrelor, sufletul-fulg şi revărsarea de amine din creier. apoi ascultam edith piaf în maşină, cu branula mea învelită în eşarfa frumoasă de mătase de la tine, era foarte cald şi pe cer se adunau norii nimbus, îi înghiţeau pe cumulus, mă uitam cum îi devorează, o turmă de lamantini de o tonă fiecare sau mai bine o turmă de elefanţi gri şi furioşi ce alergau pe cer  o turmă mai mare de urşi albi şi pufoşi.  şi asta nu mă deranja deloc, eu neofita în ale nefologiei, îi priveam şi denumeam şi eram în sinea mea recunoscătoare apoi a sunat telefonul şi am auzit vocea gîtuită a dirigintei, veniţi că fiica dvs a leşinat la ora de chimie şi goana din trafic şi ea întinsă pe jos cu masca de oxigen la gură şi ochii întredeschişi, scuturată de frisoane şi frica, sunetul ambulanţei, nino-nino, în timp ce înauntru ea respira bine  [...]

De | 2017-08-16T16:34:12+00:00 25 iulie, 2013|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , , |0 Comentarii

click

poză mentală de sus : fâneaţa strânsă, 4-5 căpiţe mai năltuţe, adunate pe pari. un gard de nuiele de-a lungu-i, pe care se întind vişini mici, plini de fructe pârguite, dulci-acrişoare. un nuc bătrîn şi umbros. într-o scobitură de deal, pe o pătură bej, sub frunzele nucului, două trupuri îmbrăţişate strîns, aproape spasmodic. deasupra, un cer greu, vătuit, din care cad picături mari, greoaie, de ploaie, se preling pe frunzele si nucile verzi, cad pe faţa femeii întinsă pe spate, se amestecă cu lacrimile ei. click.   (din volumul O să mă ştii de undeva)

De | 2017-08-16T16:34:27+00:00 21 iulie, 2013|Categorii: de prin cărțile mele|Etichete: , , |1 comentariu

aşa. şi?

sălbăticirea e o formă de supravieţuire, îţi spui. sălbăticirea e bună, deci. metamorfoza aceasta te avantajează, nu-i aşa, ai fi putut să te trezeşti gîndac într-o dimineaţă, ce scîrbos şi să te ucidă cu un singur puf de baygon, nu din răutate ci din neglijenţă, dar tu te-ai trezit panteră neagră cu fiecare fibră încordată, pîndind să nu fii pîndită, atacînd să nu fii atacată, serios acum, pe cine a omorît un pic de self-defense, e ca la tai-chi. (sau era tae-bo?) şi apoi felino-fobia nu s-a inventat, sunt precisă, nimeni, auzi, nimeni nu are fobie de pantere. nici măcar hrana lor. e o dialectică şi în asta. în sălbăticire, vreau să zic. mai întîi am avut unghiile tăiate scurt. în carne. pe vremea aceea nu cunoşteam vreo mişcare abilă, agilă, trebuie că aveam  tot atîtea vînătăi cîţi ani, tata semăna doar uneori cu mine cea de-acum, deşi am încercat cu disperare să evit asta, dar au zis-o şi şamanii, ne naştem fix pe aceeaşi treaptă de evoluţie cu părinţii noştri. desigur, chestia asta te înnebuneşte puţin, mai ales că te-ai străduit atît s-o eviţi şi ascunzi, nu, eu nu sunt părinţii mei şi în final poţi ajunge chiar mai [...]