Arhivă lunară: mai 2013

xxxl

ceva e foarte greşit în lumea în care trăim. m-am plîns de celulita şi colăceii romancelor noastre şi mi-a dat Bunuţu englezoaice la discreţie, să îmi ţin gura aldat. fata de la piscină nu avea mai mult de 16 ani şi nici mai puţin de 120 de kile. se cutremura carnea pe ea şi pămîntul sub picioare cînd făcea un pas. deşi nu prea făcea decît ca să îşi mai ia de la bar multe îngheţate, hamburgeri şi şniţele. altfel, zăcea ore întregi pe şezlong. erau zeci. fetiţe de 4 ani. de 10 ani. de 14 ani. băieţei rotofei. adolescente. tinere de 20 şi ceva de ani. doamne trecute de 40. de 60. enormi. rotunzi. uriaşi. pe una dintre bărci, eram doar doua femei cu greutate normală. amîndouă estice. mîncau continuu, english style. două fete trîntite pe o plajă pustie, înfundîndu-şi american donuts.     un cuplu cu 3 copii, o tonă împreună. tînjeam să văd o siluetă suplă. mă durea, fizic, proximitatea unsuroasă a atîtor trupuri chinuite, a atîtor piei care nu încăpeau toată grăsimea aia revărsată. prinsă între imaginile astea, m-a zdrobit spaima că într-o zi toată lumea va arăta aşa. o lume de oameni extrem de graşi [...]

De | 2017-08-16T16:39:29+00:00 27 mai, 2013|Categorii: opinii și adevăruri subiective|Etichete: , , |11 Comentarii

hoinăreli (dupa 25 de ani)

Nu e ca şi cum nu mai merg deloc acolo. Merg. Mă sui în maşină, parchez în faţa porţii, intru în curte. Nu mă plimb pe jos decît foarte rar, pînă în Sospatak, spre livadă. Habar nu am cum mai arată satul în care am crescut. După 25 de ani, încalec bicicleta sor-mii şi-l văd. Străzile mi-au rămas mici. Mi le aminteam uliţe largi, cu case şi curţi uriaşe. Totul e şi nu e la locul lui. După un sfert de secol. Cîte o casă nerenovată. Gîrla, care îngheţa iarna şi unde patinam cu copiii din sat, cu podeţul de lemn pe care mi-era frică să calc, să nu scap între stinghii. Case renovate. Roz, cu orhidee la ferestre. Verzi, cu porţi mari pe care scrie atenţie cîine rău. Casa de pe strada laterală, aproape de gîrlă, cu castan la poartă  şi bancă, atît de ferite în colţul lor pitoresc şi linistit, unde un bătrîn doarme şi acum. Acelaşi bătrîn, pesemne. Strada morii, aia cu valea, acum plină de liliac, şi un ponei care paşte priponit în luncă. Două case noi în capăt, ferma cu cîine alb şi lenes, care nu mă latră nici cînd fur liliac alb şi lila [...]

De | 2017-08-16T15:58:48+00:00 6 mai, 2013|Categorii: de prin cărțile mele|Etichete: , , |5 Comentarii