Arhivă lunară: aprilie 2013

biciclete

Îl vedeam pe tata-mare cum înainta spre casă cu ceva mare şi portocaliu sub braţ. Eram mică şi negricioasă, cu colţurile gurii atîrnînd în jos şi îl iubeam tare pe tata mare. Şi el mă iubea. Omul ăla imens şi bun ca un colţ de pîine caldă, cu nasul lui roşu şi borcănat, tare mă mai iubea. Ştia că vreau bicicletă şi strînsese el din ciubucurile lui de zidar bănuţ peste bănuţ iar acum înainta pe stradă mîndru şi bucuros de bucuria ce avea să îmi pricinuiască. Am sărit jumătate de oră în sus,ţipînd. Tata mare îmi luase pegas, pegas portocaliu, al meu şi numai al meu, să îl călăresc prin păduri şi printre lacurile care se întindeau la marginea satului unde am crescut. Şi ce l-am mai călărit. Cîte fire de iarbă mirositor verde am strivit sub pneuri. Cîte bălţi am împroşcat, cîte noroaie am încălecat, cîţi năsturei am zdrobit în zburda mea copilăroasă din verile prăfoase şi lungi, cînd timpul avea răbdare cu noi. Şi mai tîrziu, drumurile largi şi uscate, cu plopi foşnitori şi sumbri, sub care am pedalat cu neagră deznădejde, de două ori pe zi, 7 kilometri dus şi 7 kilometri întors pînă la mormîntul [...]

De | 2017-08-16T15:59:00+00:00 29 aprilie, 2013|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , , |3 Comentarii

timp

Transpiram sub prosoape 5 femei în sauna aia. Eu, cea mai în etate -restul abia dacă împliniseră cu 10 ani mai puţin. Stăteam aşa, la zeci de grade şi sporovăiam cum fac muierile cînd se adună în locuri întunecoase şi fierbinţi. Aflaseră mai înainte ce vîrstă am şi se minunaseră – la fel cum mă entuziasmam eu, cu 12 ani în urmă, cînd 35 de ani mi se părea o vîrstă foarte înaintată, căreia îi potriveam în cap o figură de doamnă permanentată şi cu sprîncene foarte pensate şi cunoşteam o colegă care arăta tînără şi proaspătă deşi avea 33 şi povesteam tuturor cît de tare e să fii atît de bătrînă şi să arăţi aşa de mişto. Sigur că voiau să ştie ce fac – în afară de sport. Şi le povesteam despre cam ce mănînc eu zilnic şi se minunau şi mai tare, cum adică ai timp să îţi prepari mîncare şi smoothiuri dimineaţa şi ai copii şi job şi vii şi la mişcare, că noi nu avem timp. Au douăjşiceva de ani, zero copii şi nu au timp. Am alergie la sintagma asta. Îmi ies bube la gură dacă o mai aud. Zilnic vorbesc cu oameni care [...]

De | 2017-08-16T15:59:14+00:00 24 aprilie, 2013|Categorii: opinii și adevăruri subiective|Etichete: , , , |7 Comentarii

parenting cu Paraziţii

fuserăm aseară la concert. eu cu fie-mea a mică, care între timp e adolescentă, nu mai e aşa de mică. văd deja mîini ridicate, nu a ovaţii, ci gata să dea cu pietre. guily as charged. i-am descoperit pe Paraziţii prin 97. îi ascult de atunci şi le recunosc dreptul de a-mi fi îmbogăţit şi colorat iubita limbă cu sintagme, poante şi înjurături sublim de ingenioase şi pe alocuri geniale. săracă ar fi fost limba noastră fără ele. pe unele din ele le-am ridicat, nous, les conneisseurs, la rang de replică perfect potrivită pentru anumite tipuri de situaţii. recunoaşteţi, niciunul din voi nu ar fi fost în stare să inventeze cuvinte mai bine alcătuite. aveam cîndva un producător general - devenit între timp lingău şi vierme - care obişnuia să îşi înceapă şedinţele cu texte de-ale lor. nu mi-am ferit copiii, după ce au crescut, de muzica lor. mai periculos îmi părea - îmi pare şi azi - să audă la televizor oameni vorbind agramat, pe stradă şi prin vecini manele, decît construcţii verbale absolut delicioase, fie şi conţinînd the p words, pe care le auzeau oricum. crecă la primul concert de-al lor au fost acu cîţiva anişori, în vamă. [...]

aprilie

îmi place lumina asta de aprilie, cînd soarele se aşază pieziş de peste munte pe terasă, prin fereastră în pat. îmi las tălpile goale să se înfăşoare în căldură, cum stau prăvălită şi dau amânare ceasului deşteptător. în vale, mugurii pleznesc cu zgomot sec, aud cum crapă pielea pe ei şi cum, eliberaţi, se întind ca leneşa de mine sub soarele galben. aud prigorii şi mierle şi cintezoi veseli ca nişte şcolăriţe. foşnet de fuste trase pe coapse albe. o să se umple străzile de picioare goale şi glezne înduioşător de subţiri. de umeri dezgoliţi şi gîturi indecent de lungi. trebuie că îmi place să privesc femeile frumoase la fel de mult cît le place bărbaţilor. trebuie că noi, femeile, ne privim unele pe altele cu o voluptate a detaliului de care cei mai sensibili dintre bărbaţi sunt străini. mă uit cu curiozitatea genuină a artistului în faţa crochiului la o femeie bine alcătuită. tresar cînd văd picioare nervoase, cu glezne nobile sau  braţe armonioase şi suple, sîni tresăltînd în trap, fuioare de păr revărsate gingaş. mă pomenesc zîmbind la ele, mă pomenesc dorindu-mi-le. îmi place lumina asta de aprilie şi toate promisiunile văratice pe care le conţine.

De | 2017-08-16T16:02:48+00:00 18 aprilie, 2013|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , |1 comentariu